135 de ani de la naşterea mitropolitului Visarion Puiu

Anul acesta se împlinesc 135 de ani de la naşterea mitropolitului Visarion Puiu. S-a născut la 27 februarie 1879 în oraşul Paşcani, având numele de botez Victor şi fiind primul din cei cinci copii ai lui Ioan şi Elena Puiu. Tatăl era conductor de tren la compania Lemberg, iar mama era casnică. Bunicul său dinspre tată, Ioan Puiu, a fost preot în comuna Girov, judeţul Neamţ.

Primele trei clase (1886-1889) le-a făcut la Paşcani, la şcoala mixtă a căilor ferate. Clasa a patra (1889-1890) şi Seminarul teologic inferior (1890-1894) le-a făcut la Roman, unde fusese mutat cu serviciul tatăl său. A continuat studiile teologice la Seminarul „Veniamin Costachi“ din Iaşi (1894-1899) şi apoi la Facultatea de Teologie din Bucureşti (1900-1904). S-a hotărât să îmbrăţişeze viaţa monahală şi a fost tuns în monahism la catedrala din Roman, la 22 decembrie 1905. A fost hirotonit ierodiacon la 25 decembrie 1905 şi a rămas la catedrală până în ianuarie 1907, când a plecat la Academia duhovnicească de la Kiev, ca bursier. S-a întors în ţară, în iulie 1908, iar în august a fost trimis la Galaţi. Acolo, după ce a funcţionat ca diacon la Catedrala episcopală, o scurtă perioadă, a fost hirotonit ieromonah, la 7 octombrie 1908, la propunerea episcopului Pimen Georgescu al Dunării de Jos. La 6 decembrie 1908 a fost hirotesit protosinghel, iar la 1 ianuarie 1909 arhimandrit şi vicar al Eparhiei Dunării de Jos. Între anii 1909 şi 1918 a fost director al Seminarului Teologic „Sfântul Andrei“ din Galaţi. În timpul Primului Război Mondial (1916-1918) a transformat clădirea şcolii în spital pentru militarii răniţi.

Experienţa acumulată şi realizările obţinute la conducerea Seminarului din Galaţi au făcut ca el să fie numit director al Seminarului Teologic din Chişinău, la 1 septembrie 1918. După ce a refăcut clădirea seminarului, afectată de trecerea şi staţionarea trupelor ruseşti, şi a organizat programa şcolară şi începerea cursurilor (15 octombrie 1918), a fost numit exarh (inspector) al mănăstirilor din Basarabia.

Visarion Puiu a fost ales episcop al Argeşului la 17 martie 1921. A fost hirotonit în această înaltă treaptă la 25 martie la Catedrala din Bucureşti şi instalat la 27 martie (Duminica Floriilor). În cei doi ani, cât a ocupat acest scaun, a făcut numeroase vizite pastorale în cele două judeţe ce compuneau eparhia (Argeş şi Olt), „cercetând satele cu prea multe biserici sărace şi slab îngrijite, cu zugrăveli cumplite şi preoţi necăjiţi“, după cum el însuşi mărturiseşte. Principalele obiective urmărite la Argeş au fost organizarea şi îmbunătăţirea vieţii bisericeşti şi înlăturarea imixtiunilor partidelor politice şi ale curţii regale.

La 10 martie 1923 au fost înfiinţate două noi eparhii: Cetatea Albă-Ismail, cu reşedinţa la Ismail, şi Hotinul, cu reşedinţa la Bălţi. În cuprinsul Eparhiei Hotinului intrau judeţele Bălţi, Soroca şi Hotin.

Mitropolitul Visarion a fost ales în fruntea Episcopiei Hotinului la 29 martie 1923 şi instalat la Bălţi, unde se afla reşedinţa episcopiei, la 13 mai 1923. Despre această perioadă, mitropolitul scria: „Cei doisprezece ani de păstorie în Episcopia Hotinului au trecut producându-mi bucurii sufleteşti, pe care numai Bunul Dumnezeu mi le-a dat, poate ca răsplată a muncii puse în slujba Sa în această latură de ţară, fără teama vecinătăţii haosului şi primejdiei bolşevice, ce era aproape, peste Nistru“. A preluat o eparhie în care, profitând de tulburările istorice, sectele făceau numeroşi prozeliţi, misiunea sa devenind astfel cu atât mai dificilă.

La 4 iulie 1935, scaunul mitropolitan de la Cernăuţi devine vacant prin decesul mitropolitului Nectarie Cotlarciuc. În urma alegerilor, episcopul Visarion al Hotinului a fost ales cu 136 de voturi din cele 154 exprimate. Înscăunarea a avut loc în ziua de duminică, 10 noiembrie 1935. Despre începutul arhipăstoririi sale la Cernăuţi, mitropolitul nostru scria: „Şi am trecut la 10 noiembrie 1935 la Catedrala mitropolitană din Cernăuţi (alegerea a fost făcută la 17 octombrie 1935 - n.n.). Cu alte cuvinte, după examenul dat într-o eparhie totalmente săracă, voia lui Dumnezeu a fost să trec în alta bogată, adică cea mai bogată din Ortodoxie şi, din episcopiile fără locuinţă, să am cel mai grandios Palat mitropolitan din lumea creştină, cum este cel din Cernăuţi, în care am locuit patru ani şi jumătate“. Nu avem aici spaţiul necesar pentru a vorbi despre „demisia“ mitropolitului Visarion din scaunul mitropolitan de la Cernăuţi.

În perioada 16 noiembrie 1942 - 14 decembrie 1943, mitropolitul Visarion Puiu a condus Misiunea Ortodoxă Română în Transnistria. Aceasta a fost înfiinţată în vara anului 1941, din iniţiativa mareşalului Ion Antonescu, în scopul reorganizării bisericeşti şi îndrumării spirituale a populaţiei din Transnistria (teritoriul dintre Nistru şi Bug). După revenirea din Transnistria, mitropolitul Visarion a locuit, pentru o scurtă perioadă de timp, la casa de la Vovidenia, după care a plecat în Capitală. Iniţial a stat în oraş, apoi, pe măsura înteţirii bombardamentelor aviaţiei americane, s-a mutat la Mănăstirea Cernica.

Peregrin în alte ţări

În august 1944 a plecat la Zagreb, ca delegat al Patriarhiei Române, pentru a hirotoni, împreună cu ierarhii de acolo, un episcop ortodox pentru Sarajevo, unde scaunul episcopal era vacant. Nu a mai revenit niciodată în ţară. A peregrinat prin Austria, Italia, Elveţia şi Franţa. A trecut la cele veşnice la 10 august 1964 în localitatea Viels-Maisons (Franţa), unde a avut ultima reşedinţă.

Mitropolitul Visarion Puiu a fost condamnat la moarte, în contumacie, de către aşa-numitul Tribunal al Poporului pe data de 21 februarie 1946. La şedinţa publică din această dată, hotărârea nr. 11 afirma cu privire la mitropolitul Visarion Puiu că „faptele ce i se impută sunt suficient dovedite şi prevăzute de art. 2, lit. j din Legea nr. 312 din 24 aprilie 1945 şi pedepsite de art. 3 al aceleiaşi legi, menţinută în vigoare şi completată prin Legea nr. 61 din 7 februarie 1946 pentru urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de dezastrul ţării şi de crime de răsboiu“. În final, sentinţa afirma ca acesta „să sufere pedeapsa cu moartea“. Mitropolitul Visarion Puiu a făcut recurs, dar acesta a fost respins, cu toate că s-a disculpat foarte bine de toate acuzaţiile ce i s-au adus, prin corespondenţa purtată cu justiţia de la Bucureşti. Mai mult, au fost făcute demersuri pentru extrădare în perioada când mitropolitul Visarion se afla în Italia; cererea guvernului român a fost, pe bună dreptate, refuzată de statul italian, întrucât Visarion Puiu nu se afla pe lista criminalilor de război a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Reabilitarea juridică a mitropolitului Visarion Puiu rămâne deci o problemă deschisă.

Personalitate complexă, spirit puternic şi pătrunzător, permanent neliniştit şi nemulţumit, uneori contradictoriu şi abuziv, însă mare patriot şi preocupat de apartenenţa bisericilor româneşti la Biserica Ortodoxă Română, mitropolitul Visarion Puiu s-a impus prin atitudinea sa tranşantă în favoarea dreptăţii şi unităţii (creştinilor în general şi românilor ortodocşi în special). În lumina acestor trăsături de caracter, mitropolitul Visarion Puiu merită să fie mai bine cunoscut şi chiar redescoperit. (Drd. Bogdan Georgescu)