175 de ani de la nașterea fondatorului premiilor Pulitzer
În 10 aprilie 1847 se năștea, în Imperiul Austriac, la Macău (azi Mako), în familia unui comerciant evreu de grâne, publicistul şi editorul american Joseph Pulitzer, fondatorul Premiului Pulitzer, care din 1917 se acordă anual pentru realizări remarcabile în jurnalism, literatură şi muzică.
A emigrat în SUA la vârsta de 17 ani, fără a cunoaște limba engleză. A făcut cele mai diverse munci și a reușit să finalizeze strălucit studii de Drept. Cariera în presă a început-o la ziarul de limbă germană „Westliche Post” din St. Louis, al cărui coproprietar a devenit mai târziu. A fost proprietarul „St. Louis Evening Dispatch”, apoi, din 1883, al ziarului „New York World”, „care, sub conducerea lui, devine unul dintre ziarele cele mai importante din țară, cu un tiraj de peste 600.000 de exemplare”, după cum consemnează Ruxandra Hurezean într-un reportaj publicat în revista „Sinteza”.
Printre elementele revoluționare pe care le-a introdus în presă se numără: stilul profesionist de redactare a articolelor, prima fotografie color publicată într-un ziar (1895), introducerea pentru prima dată a benzilor desenate în ziare. A lăsat, prin testament, două milioane de dolari pentru înființarea primei școli superioare de jurnalism din lume, la Universitatea Columbia. Cele dintâi cursuri au început în 1912, cu 100 de cursanți - studenți și absolvenți din 21 de țări. Lui i se datorează și strângerea de fonduri pentru soclul Statuii Libertății. A murit la 29 octombrie 1911, în Charleston, Carolina de Sud.