75 de ani de la moartea savantului Grigore T. Popa
Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași și Centrul Cultural „I.I. Mironescu” al UMF Iași marchează astăzi, printr-o conferință și o expoziție documentară, împlinirea a 75 de ani de la dispariția unuia dintre cei mai importanți profesori și cărturari mediciniști români, Grigore T. Popa. Conferința va fi susținută de dr. Richard Constantinescu, biograful lui Grigore T. Popa și director al Centrului Cultural „I.I. Mironescu”. Expoziția cuprinde, „în premieră, informaţii şi documente inedite din viaţa şi activitatea lui Grigore T. Popa, care a fost, pentru secolul 20, unul dintre cei mai prestigioşi neurocercetători, cel mai relevant psiholog român şi unul dintre cei mai apreciaţi pedagogi şi oratori din România interbelică”, potrivit unui comunicat al organizatorilor. Născut la Șurănești, Vaslui, la 1 mai 1892, Grigore T. Popa a fost una dintre cele mai strălucite minți ale României interbelice. Absolvent de Medicină, dar și al Facultății de Științe Naturale, a fost, în 1925, bursier Rockefeller la universități de prestigiu din SUA și Marea Britanie. Viața și profesiunea i-au fost puternic impregnate de ideile dobândite în America. Credința deplină în libertatea de gândire e, de altfel, amprenta ultimului său discurs public, susținut la Ateneul Român, intitulat „Morala creștină și timpurile actuale”. Acesta va avea drept consecințe hăituirea sa permanentă de către noul regim, excluderea din învățământul universitar și din Academie și, în cele din urmă, dramaticul sfârșit, la numai 56 de ani, în 18 iulie 1948.