A fost odată Ada-Kaleh

Un articol de: Raluca Brodner - 26 Martie 2010

Vizionarea recentă a unui documentar, în cadrul unui festival de film, mi-a adus în memorie istoria unei insule de pe Dunăre. Redescoperirea acelui pământ dispărut pentru totdeauna a fost cu atât mai interesantă, cu cât regizorul a cercetat documente de arhivă şi a vorbit cu câţiva dintre foştii locuitori ai petecului de pământ. Este vorba despre Ada-Kaleh. Sau Insula Fortăreaţă, după traducerea din limba celor care au format populaţia majoritară a acestui fost teritoriu românesc - turcii. Din păcate, astăzi, când vorbim despre cetatea plutitoare, nu putem începe decât cu "a fost odată…"

Cyraunis, după cum numea Herodot insula, locuită încă din antichitate, a fost atestată documentar, pentru prima dată, într-un raport al Cavalerilor Teutoni, din 22 februarie 1430. Aceştia amintesc despre insula Saan, populată cu vreo două sute de oameni, care, după 1430, a fost cunoscută sub denumirea Ada-Kaleh. Legenda spune că numele îi vine de la o preafrumoasă fată. Motiv de conflict Insula se găsea la circa 3 km în aval de Orşova şi avea o dimensiune de circa 1,7 km lungime şi circa 500 m lăţime. Datorită poziţiei stategice, cetatea insulară a fost un permanent motiv de conflict între Imperiul Austro-Ungar şi cel otoman. Dornici de a controla navigaţia danubiană, prin 1689, austriecii construiesc pe insulă o fortăreaţă, de aproape 2 km lungime, care să-i ţină cât mai departe pe turci. Peste un deceniu, cunoscut sub denumirea Carolina, pământul insular a intrat în posesia Turciei. Majoritatea populaţiei, care era de origine turcă, s-a bucurat de acest privilegiu până la 1920, an în care insula a devenit teritoriu românesc. Ca urmare a unei promisiuni, pe care regele Carol I o face insularilor, aceştia sunt scutiţi de orice fel de impozite. Cu timpul, numărul locuitorilor ajunge la cel puţin 500, turci, dar şi români. Convieţuirea între reprezentanţii celor două etnii era paşnică. Îşi duceau viaţa în bună înţelegere, fiecare îndeletnicindu-se cu meseria sa: cofetar, cizmar, barcagiu, tapiţer, croitor, preparator de cafea la nisip. Aceşti oameni reuşeau să trăiască în bună înţelegere, într-un petec de pământ, răsfăţat de căldura soarelui, din mana căruia creşteau trandafiri, gutui, leandri uriaşi, smochini, viţă-de-vie. Nopţi la Ada-Kaleh Perioada de după război a fost resimţită de ada-kalezi mai dur decât însuşi războiul. Nici unul nu a fost pe vreun front, noua generaţie nu a făcut armată, astfel că locuitorii micului teritoriu şi-au pierdut toate privilegiile. Drept urmare, unii au părăsit insula, alţii au rămas în aşteptarea unui ajutor de la Mecca, pe când cei mai mulţi au încercat să-şi câştige existenţa ca pescari, barcagii sau hamali. Starea dezolantă a insularilor din acea perioadă este surprinsă de Romulus Dianu, în Nopţi la Ada-Kaleh, un roman apărut în 1931, în care aminteşte, printre altele, de atelierul de ţigări RMS (Regia Monopolurilor Statului), aflat sub strictă supravegherea unui agent al tutunului trimis de la Bucureşti. Atelierul a fost pus pe rol în 1927, ca urmare a unei vizite, şase ani mai devreme, a generalului Averescu, prim-ministru în guvernele postbelice. În 1925, ministrul Constantin Angelescu a sprijinit modernizarea şcolii primare şi a celei gimnaziale. De asemenea, a înfiinţat o şcoală de meserii pentru băieţi şi fete, iar în 1929 a fost pus în funcţiune serviciul poştal. Zi regală 4 mai 1931. Ziua a fost, pentru locuitorii de la circa trei kilometri în aval de Orşova, una de neuitat, datorită vizitei regelui Carol al II-lea şi a premierului din acea vreme, istoricul Nicolae Iorga. Promisiunile regale făcute atunci, devenite fapt istoric, şi-au găsit corespondent în realitate. Acestea au fost transcrise ad litteram de imamul Ahmet Ali: "Puteţi să vă întoarceţi liniştiţi la casele voastre, de acum înainte veţi avea iar privilegiile voastre şi toată grija mea", le-a spus regele oamenilor. Pe 17 mai, ca urmare a unei vizite la Bucureşti a preşedintelui comitetului bisericesc şi a primarului, s-au încheiat şi actele privitoare la privilegiile acordate de rege. Astfel, urma să se aducă în insulă fără taxe vamale, anual: 10 vagoane de zahăr, un vagon de tutun străin, 1.000 kg ţigări de foi, 13.900.000 ţigarete străine, 3 vagoane băuturi spirtoase, străine şi autohtone (pentru fabricarea renumitului rom de Ada-Kaleh), două vagoane cafea, 1.500 kg obiecte de bazar şi 1.500 de fesuri. Bunăstarea din insulă Ajutorul românesc pentru insulari a fost ca o mână cerească, întinsă la timp. Deoarece pământul era impropriu agriculturii, oamenii s-au apucat de comerţ. Începutul a fost marcat de iniţiativa unui grup de locuitori întreprinzători, care s-au gândit că toate produsele primite ca privilegii trebuiau valorificate. Aşa a apărut Societatea Anonimă pe Acţiuni "Musulmana", care a oferit multe locuri de muncă (în 1935, erau peste 100 de lucrători) şi ajutor, sub formă de cotă parte din beneficii, celor neputincioşi. Insula a devenit tot mai căutată. Circa 40.000-50.000 de turişti români şi străini poposeau anual la Ada-Kaleh. În 1934, a fost declarată staţiune climaterică. Vizitatorii poposeau în bazarul oriental, după care luau cu asalt cafenele şi restaurante, atraşi de pitorescul locului, dar şi de halviţă, acadele, dulceaţă de smochine şi trandafiri şi răcoritoarea bragă. În anii următori, Societatea "Musulmana" a ajuns să fabrice 17 tipuri de ţigarete, dar şi alte produse made in Ada-Kaleh. Societatea a fost o mină de aur pentru insulari. A avut filiale la Severin şi Orşova, încheia contracte la cel mai înalt nivel, chiar şi până în Turcia. Construirea noilor clădiri de la Ada-Kaleh, care se întindeau pe aleea principală până la debarcader, apărute până la război, s-a datorat iniţiativelor acestei societăţi: Uzina electrică (1934), case noi, patru cârciumi, un restaurant, un hotel (sediu şi pentru biblioteca publică), brutărie, o bancă populară, un magazin mixt, un teren de fotbal. Pe la 1935, populaţia a ajuns cam la 700 de locuitori. Prinţul Mischin Baba A rămas în memoria localnicilor prin faptele sale nemaiîntâlnite. Personajele documentarului "Povestiri din Ada-Kaleh", în regia lui Ismet Arasan, le numesc minuni. Mai mult, ziaristul G. Lungulescu a scris în "Universul" din 13.08.1932 despre aceste fapte paranormale ale ultimului prinţ Samanid, din vechea dinastie de Uzbec. Se ştie că a renunţat de bunăvoie, în 1786, la tron, şi a plecat, după cum i se ceruse în vis, pe insula de la Dunăre, socotită sfântă. Astfel a ajuns prinţul Mischin Baba, după mai multe încercări, în Ada-Kaleh. Aici a dus un trai foarte modest. Vârstnicii de astăzi, localnicii de ieri, îşi amintesc de momentul în care prinţul i-a redat sănătatea fiului caimacamului, Osman Bey, care era bolnav de nervi, dar şi de umplerea butoaielor goale cu vin, printr-o simplă atingere. Mischin Baba a murit la vârsta de 95 de ani. A fost îngropat, din dorinţa sa, în pământul insulei. La scurt timp, mormântul a devenit loc de pelerinaj pentru credincioşii din întreaga lume musulmană. Astăzi, monumentul funerar, ca şi o parte a cimitirului musulman, a fost strămutat pe ostrovul Şimian de lângă Drobeta-Turnu Severin, ca urmare a construirii lacului de acumulare al hidrocentralei Porţile de Fier I. Amintiri salvate Înainte de construirea hidrocentralei, principalele obiective istorice de pe insulă, geamia - biserica turcească, bazarele, au fost transferate pe Insula Şimian. Au fost printre puţinele amintiri salvate, după ce toată frumuseţea Ada-Kaleh-ului a fost înghiţită de apă. Încercarea reclădirii a ceea ce a fost odată, pe insula Şimian de această dată, în anii următori, a fost fără succes. Localnicii au fost nevoiţi să se mute în alte regiuni ale României, mulţi dintre ei stabilindu-se în Constanţa şi Orşova, iar alţii au emigrat în Turcia. Din păcate, astăzi, când vorbim despre cetatea plutitoare, nu putem începe şi încheia decât cu "a fost odată…".