„A fost un ziarist născut, nu făcut“
În urmă cu doi ani, la un sfârşit de ianuarie la fel de geros, gazetarul Florin Zamfirescu, director editorial al "Ziarului Lumina", pleca în lumea celor buni. S-a dus nedrept de devreme, dar ne-a lăsat o stare de spirit şi un fel sănătos de a gândi în meserie, pe care nimeni nu ni le va putea lua vreodată. În amintirea sa, vă oferim astăzi un interviu cu prietenul şi colegul alături de care a lucrat ani de-a rândul, ziaristul Marius Cristian, despre pionieratul presei de după 1989, despre ziarişti de ieri şi de azi, despre muncă şi principii, despre curiozitate şi fler, despre o meserie pe care Florin Zamfirescu şi-a însuşit-o ca pe un mod de viaţă.
Când v-aţi intersectat pentru prima dată cu Florin Zamfirescu?
Era în perioada în care el era la "Opinia", iar eu la "Dialog". În perioada aceea am colaborat şi cu "Opinia studenţească", făcând pentru ei textele de istorie şi acolo ne-am găsit, ca să spun aşa.
În ce an se întâmplau toate astea?
Era prin â86. De la Florin am învăţat multe. El n-a prea învăţat pe nimeni meserie, dar a fost atât de generos cu "furatul de meserie" de la el!... De la Florin am înţeles că pentru a fi ziarist nu-i suficient să scrii un text acasă, să vii să-l laşi la redacţie şi apoi să pleci, că meseria asta-i oleacă mai complicată. Iar el, de departe - şi ce spun eu acum nu-i nici o noutate -, a fost unul dintre cei mai complecşi jurnalişti pe care i-a avut Iaşiul şi chiar România. Toate proiectele pe care le-a construit sunt deosebite şi unele rămân cu siguranţă şi în istoria presei. Avea un alt mod de a vedea presa, care, din păcate, azi nu se mai întâlneşte.
"Zamfirescu de la "Opinia"
Se spune că se crease un soi de legendă în jurul lui "Zamfirescu de la Opinia" încă din tinereţe. De ce?
Cred că tocmai din cauza complexităţii personajului. În primul rând, Florin a fost un ziarist născut, nu făcut. N-a prea avut nimeni ce să-l înveţe. În al doilea rând, a fost, ca să folosesc o expresie din acele vremuri, un om "multilateral dezvoltat", în sensul în care acelaşi Zamfirescu putea să stea în tipografie, cot la cot cu tipografii, să muncească zile întregi şi să nu-l scoată nimeni de-acolo, dar acelaşi Florin pleca acasă şi scria nişte poezii extraordinare, de care azi puţină lume mai ştie. Nu mai vorbesc de activitatea jurnalistică propriu-zisă. Era un personaj. N-aveai cum să-l ignori şi şi-a pus amprenta chiar şi pe revistă. "Opinia studenţească" a ultimilor ani â80 are mult din personalitatea lui, chiar dacă era foarte tânăr în acel moment. Nu mai vorbesc de "Monitorul".
Dincolo de relaţia profesională, aţi fost şi foarte buni prieteni. Cum l-aţi perceput dumneavoastră în toţi aceşti ani?
Despre omul Florin Zamfirescu nu pot să spun decât un singur lucru: îmi lipseşte foarte mult.... Despre jurnalistul Zamfirescu, ar fi de-ajuns să enumăr proiectele lui şi asta ar spune totul. Poate că a avut şi noroc, pentru că a apărut exact într-un moment în care a putut să-şi pună în valoare toate talentele. Dacă ar fi avut acum 20 de ani, nu ştiu ce-ar fi putut să facă, deşi probabil ar fi găsit el ceva de făcut (zâmbeşte)...
Dar, revenind, Florin Zamfirescu a fost cu siguranţă unul dintre cei mai mari făcători de ziare şi reviste.
"Monitorul", un proiect editorial unic
După Revoluţie, alături de el şi de alţi opinişti, aţi pus bazele unui proiect de succes - "Monitorul". Cât de dificil a fost să construiţi un ziar liber, în acel context istoric, fără să fi avut o astfel de experienţă în spate?
Greu n-a fost, din două motive: eram tineri şi nebuni şi aveam o experienţă a naibii de bună în noi, faţă de ceilalţi. Deci, n-aveam de ce să avem un complex în faţa nimănui. A fost însă greu din alte puncte de vedere - vremurile erau aşa cum erau. Dar, în schimb, am demonstrat cum se poate face presă de-adevăratelea. Când aud azi că nu sunt subiecte, mă enervez rău. "Monitorul", pe vremea aia, în fiecare zi avea un reportaj. Şi se citeau. Dacă un text e bine făcut, se citeşte. Numai că, ce-i drept, trebuie să munceşti la el. Şi munceam la ele, munceam...
"Aş vrea să mai citesc nişte ziare scrise ca-n vremea aceea"
Aţi lucrat alături de Florin Zamfirescu şi la "Obiectiv", despre care se spune că a fost poate cel mai bun format de presă din Iaşi.
"Obiectivul" a fost probabil cel mai frumos proiect la care am participat. Şi, foarte interesant, toţi cei cu care mă mai întâlnesc acum, indiferent că au fost reporteri, tehnoredactori sau tipografi (culmea!), toată lumea se gândeşte cu foarte mare plăcere la "Obiectiv". A fost primul ziar din România, mă refer la ultimii ani, programatic, fără "sânge", fără "vrăjitoare", absolut programatic. Aş vrea să mai citesc nişte ziare scrise ca-n vremea aceea.
Florin Zamfirescu, o confirmă toţi cei cu care a lucrat, a fost un fel de şcoală de gazetărie în sine. Ce-ar trebui preluat de la modelul acesta de om de presă?
Şcolile de jurnalism ar trebui să înţeleagă că principalul lor scop este să dea cultură generală. Ceea ce nu fac. Ziaristul, dacă nu are cultură generală solidă, n-are cum să-şi facă meseria. Generaţia noastră am fost cu toţii ingineri, profesori, economişti, dar, ca să folosesc o expresie de-a lui Zamfirescu, am avut toţi lecturile la zi şi făcute la timpul lor. Florin a avut trei calităţi: o cultură generală foarte solidă, o curiozitate dublată, inevitabil, de o dorinţă de a înţelege fenomenul, nu doar de a afla, şi un reflex de ziarist, adică ştia instinctual care-i ştirea de interes, cum trebuie să o prezinţi, cum trebuie s-o ambalezi.
Florin a fost şi un foarte mare consumator de presă, nu doar un făcător de presă. Nu există ziarist pur. Ziaristul întotdeauna trebuie să fie şi cititor. Numai că, din păcate, lucrul ăsta se cam uită.
De aceea, recomand celor care fac jurnalism azi să-şi ia la un moment dat o pauză, să respire adânc şi să se întrebe: "Pe mine mă interesează ce scriu acum?".
Unul dintre jurnaliştii care au construit presa modernă în România
Născut la Botoşani, pe 14 aprilie 1962, Florin Zamfirescu rămâne unul dintre ziariştii care au pus bazele presei româneşti de după 1989. De-a lungul unei cariere de aproape 30 de ani în gazetărie, de numele său s-au legat proiecte editoriale care au surprins piaţa media prin conceptul editorial, prin ţinuta grafică, printr-un conţinut dinamic şi printr-un stil curat: "Opinia studenţească" (1984-1991), "Monitorul de Iaşi" şi reţeaua de ziare "Monitorul", "Obiectiv", "Lumea Ieşeanului", "Ziarul Lumina", "Lumina de Duminică". Ultimele două proiecte pe care le-a conceput, cotidianul "Ziarul Lumina" şi săptămânalul "Lumina de Duminică", rămân pietre de hotar nu doar în istoria presei româneşti, ci şi în istoria Bisericii Ortodoxe Române, pentru că au surprins în paginile lor tot ce prezenta interes pentru creştinul trăitor în societate, de la informaţii consistente din spaţiul religios până la informaţii din domeniile editoriale clasice (actualitate socială, economică, învăţământ, cultură, sănătate, integrare europeană, agricultură).
A plecat în veşnicie pe 28 ianuarie 2010, lăsând în urmă amintirea unui jurnalist care cu-adevărat şi-a trăit pe de-a-ntregul meseria.