Achindin şi isihasmul

Un articol de: Pr. Roger Coresciuc - 04 Iunie 2010

Controversatul personaj Achindin a fost de multe ori ţinta unor interpretări care nu aveau cum să se dispenseze de viziunea asupra rolului pe care acesta l-a avut în disputa palamită. Părintele Jean Meyendorff, unul dintre criticii acerbi ai lui Achindin, îl prezintă în termeni destul de duri: "Gândirea lui Achindin, foarte săracă teologic, caracteristică scolasticii medievale bizantine, reuşea doar să penduleze între nominalismul varlaamit şi o formă de realism care se opunea lui Palama şi întregii tradiţii a părinţilor greci. Teolog mediocru, Achindin avea însă multe relaţii la Constantinopol."

 

"Figura ternă a lui Achindin se alătura cu greu personalităţilor strălucitoare care erau Nichifor Gregoras şi Dimitrie Kydones. Achindin nu făcea decât să propage pe sub mână scrierile antipalamite, al căror succes provenea mai ales din lipsa unei înţelegeri adecvate a gândirii adevărate a Sfântului Grigorie Palama. Această neînţelegere se propagă din nefericire până în zilele noastre. Achindin nu este o figură cu greutate în disputa isihastă. La începutul anului 1348 adresează o scrisoare ucenicilor săi din Constantinopol, un fel de testament emoţionant, care reflectă toată drama acestui om incontestabil sincer şi convins că este apărător al adevărului, incapabil însă să înţeleagă clar problematica ridicată în disputa isihastă".

 

 

Exagerare a imaginii lui Achindin?

 

 

Remarcilor dure, dar în mare parte nu lipsite de adevăr ale lui Meyendorff, li se opun voci care încearcă să îndulcească imaginea despre cel care avea să devină oponentul teologiei energiilor necreate. Aceste voci vin şi din spaţiul ortodox. V. Krivocheine şi mai ales P. Romanides comentează reacţiile dure ale părintelui Meyendorff. P. Romanides spune: "Personal încerc o mare tulburare când aud opunându-se tot timpul, fără menajamente, cele două personalităţi ale disputei isihaste: pe de o parte, Sfântul Grigorie Palama, prezentat ca "interpret viu şi creator al tradiţiei patristice, care este părtaş al experienţei vii a părinţilor, mereu dispus la o confruntare vie cu adevărul creştin", iar pe de altă parte, oponenţii săi, şi mai cu seamă Achindin, care sunt descrişi ca reprezentanţi ai unei teologii foarte sărace, caracteristice scolasticii medievale bizantine, gânditori mediocri, conservatori formalişti şi sclerozaţi, automate repetitive, spirite profane, a căror pretenţie de a mărturisi împărtăşirea de fiinţa dumnezeiască îi opune întregii tradiţii a părinţilor greci".

 

 

Aspecte pozitive ale vieţii şi învăţăturii sale

 

 

Am făcut această scurtă ilustrare a reacţiilor pe care disputa palamită le-a propagat chiar peste câteva veacuri de la momentul declanşării ei, nu pentru a încerca o anumită reabilitare a oponenţilor Sfântului Grigorie Palama. Consider că în jalonarea problematicii isihaste este suficient girul pe care viaţa Bisericii l-a dat Sfântului Grigorie Palama, prin canonizarea pe deplin justificată, şi prin recunoaşterea formulărilor palamite ca expresii naturale ale Ortodoxiei. Cert e că întreaga Biserică Ortodoxă îl cinsteşte pe Sfântul Grigorie Palama, şi nu pe Achindin. Nu negăm însă faptul că Achindin a avut suficiente calităţi teologice, literare, ştiinţifice sau retorice. Se pare că era destul de atras şi de anumite forme de reculegere, care amintesc mult de practicile isihaste. Achindin spune într-una din scrisorile adresate fiicei sale duhovniceşti, prinţesa Irina-Evloghia: "Aşezat în chilia mea şi reculegându-mă în prezenţa lui Dumnezeu, singurul care vede şi cunoaşte tot, mi-am examinat conştiincios cunoştinţele şi forţele, şi am examinat, în modul cel mai precis posibil, cum trebuie să trăiesc; am aflat că dacă, într-o anumită măsură, trebuie să mă controlez şi să mă apropii de Dumnezeu, nu trebuie să urmez un alt drum al vieţuirii decât să rămân tot timpul în chilia mea, fără să am nici o relaţie cu lumea sensibilă (a simţurilor), decât doar când e absolut necesar, şi să rămân ca un necunoscut de care nimeni nu are nevoie şi care el însuşi nu are nevoie de nimic. În primul rând neimplicându-mă în nimic din cele omeneşti, în al doilea rând ducând o viaţă absolut frugală".

 

 

Nimic nu ne împiedică să credem că debutul lui Achindin în viaţa monahală este marcat de cele mai bune intenţii şi că a reuşit chiar să devină, destul de tânăr, îndrumător duhovnicesc. Irina-Evloghia îi adresează o scrisoare-elogiu." Acestea erau motivele bucuriei noastre, dar mai presus de toate era virtutea ta care se răspândea în discursurile tale pentru toţi cei care nu sunt întru totul orbi. Ceea ce, din contră, ne provoacă durere este faptul că a venit în lume un om plin de calităţi - înţelepciune, cunoştinţă, elocvenţă, şi ceea ce e mai important, virtute, şi el îşi consumă timpul (şi timpul îl consumă), privându-l de slava care i-e datorată. Şi aceasta din cauza virtuţii şi pentru că, dorind şi căutând cu toată puterea singurătatea, nu vrea să actioneze în mod vizibil tuturor. M-am gândit mult la aceste lucruri, şi cu multe lacrimi mi-am zis: Iată un monah a cărui companie bucură pe toţi! Îmi vine să reproşez chiar opiniei publice că nu îşi dă seama de o asemenea frumuseţe. Dacă tatăl meu şi tatăl meu vitreg ar fi fost în viaţă, chiar dacă ai fi fugit de slavă în galop de cursă, ei, alergând mai repede pentru a te cinsti, te-ar fi urmărit şi te-ar fi prins, lansându-te în arena teologiei".

 

 

Reprezentant remarcabil al isihasmului, până la un punct?

 

 

Nu ştim în ce măsură slava deşartă îl copleşeşte pe Achindin. Teologul catolic Juan Nadal Canellas ne oferă în studiile sale amănunte destul de importante legate de faptul că Achindin a fost considerat, până la un moment dat, în epocă, un reprezentant remarcabil al isihasmului. Nu ştim nici dacă urma o linie tradiţională, sau dacă asuma într-o manieră personală practica isihastă (poate aici ar trebui căutată cheia devierii de mai târziu). Nadal ne spune că într-o istorisire anonimă a vieţii Sfântului Atanasie, întemeietorul Meteorei, se relatează că Sfântul Atanasie a fost chemat la Constantinopol de către doi monahi bătrâni, pentru a deveni stareţ în mănăstirea lor. Fiind încă laic, şi destul de tânăr, Atanasie se opune ideii, dar de teamă să nu rateze o eventuală chemare, se hotărăşte să ceară sfatul a patru mari oameni duhovniceşti ai cetăţii. Îi consultă aşadar pe Grigorie Sinaitul, pe Daniil Isihastul, pe Isidor, care mai apoi avea să devină patriarh, şi pe Achindin, care - spune autorul anonim al vieţii Sfântului Atanasie, va devia mult mai târziu de la dreapta credinţă. Autorul anonim se pare că era susţinător al Sfântului Grigorie Palama. Acest fapt nu îl împiedică însă să recunoască că, cel puţin în prima parte a traseului său teologic, Achindin se impusese ca figură remarcabilă a paternităţii duhovniceşti constantinopolitane.

 

 

"Când cineva este întărâtat către mândrie,… atunci e aproape să îşi piardă starea de om"

 

 

Trebuie totuşi să ne punem întrebarea: era Achindin într-adevăr următor al liniei patristice? Solitudinea în care a asumat calea isihiei, fără îndrumarea vizibilă a unui părinte duhovnicesc i-a fost cumva fatală? Nu putem da un răspuns categoric. Propunem însă ca temă de meditaţie un fragment dintr-o omilie a Sfântului Grigorie Palama: "Deci, fraţilor, când cineva este întărâtat către mândrie şi înălţare de sine de ceva din cele ce-i sunt proprii în mod natural, sau de cele ce vin din afară, să ia seama că i-a slăbit credinţa în Dumnezeu, că a căzut din harul cel dat de Acesta, că e aproape să-şi piardă starea de om şi e gata să se facă mai de necinste decât cele de necinste şi mai lipsit de raţiune decât cele fără de raţiune. Unul ca acesta degrab să se îndrepteze pe sine, întorcându-se prin pocăinţă către (starea de) smerenie, ca să fie aflat în veacul ce va să fie împreună cu toţi cei ce au fost miluiţi de Dumnezeu şi astfel să fie lăudat ca înţelept şi credincios şi să fie slăvit de Fiul lui Dumnezeu, Care S-a smerit pe Sine pentru noi, cu slava cea adevărată, fără de schimbare şi veşnică".