Act original din perioada Marii Uniri expus la Alba-Iulia
Cuvântarea lui Vasile Goldiș din 1 decembrie 1918, singurul act original păstrat, care cuprinde Rezoluţia Unirii, va putea fi văzut, din 30 noiembrie, în noua expoziţie permanentă a Sălii Unirii a Muzeului Naţional al Unirii (MNU) Alba Iulia, unde va fi expusă în încăperea centrală, alături de doar alte două piese - Cartea de Aur a Serbărilor Unirii şi Cartea Centenar. Cuvântarea a fost citită în faţa delegaţilor la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia și cuprinde „o incursiune în istorie”, urmată de proiectul Rezoluţiei Unirii, conceput în nouă puncte.
„Manuscrisul, «mapa Goldiş», cum mai este cunoscut, e un document care conţine toată cuvântarea lui Vasile Goldiş din 1 Decembrie 1918. (...). E foarte important şi pentru că pare a fi singurul act original cu acest manuscris, mă refer aici la Rezoluţia Unirii, pentru că documentele ce le avem şi care trec drept Rezoluţia Unirii sunt, de fapt, nişte pastişe (copii - n.r.) târzii, realizate cu ocazia Semicentenarului din 1968.
Deci, aşa-numita Rezoluţia Unirii arhicunoscută, document pe pergament, este o copie, documentul original lipsind”, a declarat, pentru Agerpres, istoricul Tudor Roşu, director general-adjunct al MNU Alba Iulia. „Mapa lui Vasile Goldiş”, îmbrăcată în piele, a fost donată muzeului din Alba Iulia în 1929 de către Societatea ASTRA, care s-a ocupat cu strângerea documentelor Unirii. Tot atunci au fost donate şi cele șase volume ale documentelor Unirii, fotografii şi alte piese.