Acum 424 de ani

La data de 3 august 1601 a avut loc bătălia de la Gurăslău, în județul Sălaj. Trupele aflate în slujba împăratului austriac Rudolf al II-lea, conduse de generalul Gheorghe Basta și Voievodul Mihai Viteazul, le înfrâng pe cele ale principelui Sigismund Bathory, care revenise pe tronul Transilvaniei cu ajutor polon. Erau ultima biruință și ultima bătălie ale lui Mihai Viteazul. Ceea ce nu știa Voievodul era că același împărat care îi dăduse bani pentru strângerea și organizarea armatei cu care s-a angajat în luptă dăduse ordin lui Basta ca după bătălie să îl aresteze. Rudolf al II-lea dorea Transilvania sub o conducere fidelă lui. Mihai nu era omul potrivit, pentru că se dovedise un spirit mult prea independent și îndrăzneț. În plus, cu foarte puțin timp înainte, frații Buzești reușiseră să îl alunge pe Simion Movilă din Țara Românească, unde acesta fusese pus domn de polonezii care îl învinseseră pe Mihai. Exista deci pericolul ca scurtul episod în care Domnitorul Mihai stăpânise toate cele trei Țări Române să se repete.

Așa se face că, în dimineața zilei de 9 august 1601, Basta trimite 300 de mercenari să împlinească ordinul. Voievodul Mihai se găsea în tabăra de la Turda și se pregătea să plece la Făgăraș. El îi întâmpină pe noii veniți prietenește, crezând că sunt trimiși să i se alăture. În schimb, aceștia îl somează să se predea. Evident surprins, el se opune, sperând probabil și într-o reacție a taberei sale. Însă un mercenar valon îl împușcă, altul îl înjunghie cu sabia, iar alții îl străpung cu halebardele. Într-un sfârșit, îi taie capul, iar corpul este lăsat să zacă gol pe pământ în mijlocul taberei. Așa a ieșit din viață Întâiul Domn al tuturor românilor și cel care reprezenta nădejdea de eliberare de sub jugul otoman al popoarelor creștine din Balcani. Avea doar 43 de ani.

Este un mare semn de întrebare: de ce nimeni din armata lui Mihai sau din apropiații săi nu a intervenit nici ca să îl apere, nici ca să îl îngroape? Ucigașii au plecat nestingheriți...

Abia după trei zile, câțiva sârbi au îndrăznit să îngroape trupul neînsuflețit al Marelui Voievod. Locul îngropării este satul Bogata, lângă Turda. Ulterior, aici s-a construit un monument, iar mai recent și o mănăstire a cărei biserică reproduce arhitectural ctitoria din București care poartă numele voievodului.

Capul său este recuperat de către comisul Radu Florescu și dus de acesta la Mănăstirea Dealu, lângă Târgoviște, unde este înhumat lângă osemintele părintelui său, Pătrașcu-Vodă. Pe lespedea sa se poate citi: „Aici zace cinstitul și răposatul capu al creștinului Mihail, Marele Voievod, ce a fost domn al Țării Românești și Ardealului și Moldovei”.

Dincolo de orice aspect pur uman sau social, viața Marelui Voievod ne arată fragilitatea poziției poporului român aflat la confluența intereselor marilor puteri.

Pentru istoria Europei, Mihai Viteazul reprezintă un moment dintr-o suită mai mare de bătălii reunite sub denumirea de Războiul de Cincisprezece ani, terminat în anul 1606. La rândul său, acest război este doar un episod din lungul șir de conflicte dintre cele două imperii, cel Habsburgic și cel Otoman.

Pentru istoria României, domnia scurtă a Marelui Voievod și Domn Mihai Viteazul în Țara Românească, Ardeal și Moldova reprezintă punctul culminant de glorie al poporului român în perioada Evului Mediu și preînchipuirea cu 300 de ani înainte a Marii Uniri de la 1918.