Adolescenți în temnița de la Târgșor
Copilăria şi adolescenţa nu sunt pentru toți cele mai frumoase perioade din viaţă. În primii ani de la instalarea regimului comunist în România, sute de minori - elevi de vârste mai mici şi mai mari - au fost condamnaţi la închisoare pentru că s-au exprimat împotriva regimului sau pentru că făceau parte din Frățiile de Cruce ori simpatizau cu ideile acestora.
Pare de necrezut că niște copii și adolescenți au fost duși la închisoare.
În cartea „Secvențe din anii tinereții mele”, care reprezintă memoriile din închisoare ale lui Alexandru Pantea, citim lucruri zguduitoare. Informații la fel de șocante găsim în volumul „Experimentul Târgșor”, al lui Victor Roșca, care protestase împreună cu un grup de elevi de la Liceul „Radu Negru” din Făgăraș față de instalarea comunismului. Virgil Maxim este un alt fost pătimitor în închisorile regimului totalitar, care, în ultimul an de liceu, a fost închis la Penitenciarul Târgșor de lângă Ploiești, alături de alți elevi, după ce protestase la Școala Normală din Buzău. Memorii despre reeducările elevilor în închisoare a scris și Gheorghe Andreica. Pe site-ul www.fericițiceiprogoniți.net sunt grupate, de asemenea, mai multe astfel de mărturii, iar o sinteză a memoriilor despre acest fenomen a făcut sociologul Ciprian Voicilă, un articol al său pe tema aceasta fiind publicat recent în „Ziarul Lumina”.
Târgșorul a fost unica pușcărie din lume pentru elevi. Din cartea lui Gh. Andreica avem aproximarea că au suferit în jur de 500 de elevi în închisoarea amintită. În 1948 au sosit aici primii șase elevi, membri ai unei organizații anticomuniste care activase în Buzău.
Experimentul din Penitenciarul Târgșor a durat trei ani, între 1948 și1951, și face parte din fenomenul complex al „reeducării”, fiind o variantă mai blândă a cumplitei reeducări de la Pitești aplicată studenților. La Târgșor a fost la fel de greu, pentru că erau supuși torturii psihice și fizice niște minori.
Cel mai mic deținut avea 12 ani, se numea Ion și era fiul sculptorului Romulus Ladea. Minorii au avut de îndurat bătăile, frigul, înfometarea, izolările în camere strâmte fără lumină, cu ferestrele obturate de obloane din scânduri, camere niciodată aerisite. Dormeau în camere mari, pe priciuri acoperite cu rogojini, iar una dintre torturile obișnuite era să stea întinși pe prici ziua întreagă în unghi de 90 de grade, atingându-și cu mâinile vârfurile picioarelor. În alte perioade erau puși să citească cu voce tare doctrina marxist-leninistă și să repete ce au înțeles. Împotrivirea aducea după ea pedeapsă. Au fost aduși la Târgșor elevi din toate școlile României.
Cu toată strădania torționarilor, elevii nu au putut fi reeducați, adică să divulge alte nume de oameni, să se declare de partea regimului și să-i chinuie pe ceilalți colegi de detenție. Sunt mărturii în cărțile amintite despre dârzenia lor, despre felul în care se rugau și îndurau totul cu gândul la Dumnezeu.
Când unul sau doi dintre ei cedau și treceau de partea chinuitorilor, ceilalți erau la început șocați, dar cu vremea îi iertau și lucrurile se linișteau. Și la Târgșor, supraviețuirea a fost posibilă numai prin evadare în interior, prin meditație, prin rugăciune și descoperirea a ceea ce era frumos în fiecare.
Scrie Victor Roșca: „Cei care rezistam reeducării ne simțeam uniți printr-o puternică legătură sufletească. Era un fluid vizibil, un sentiment care pe parcursul detenției ne-a structurat personalitatea, înzestrându-ne cu un simț şi o ținută ce nu ne-au mai părăsit și care, atunci când eram mutați dintr-o pușcărie în alta, dintr-o celulă în alta, ne ajutau să ne recunoaștem și să ne simțim în siguranță (...) Ținuta celor mai mulți elevi părea a fi modelată de o mână de artist. Comportamentul lor demn, exemplar, mă făcea să mă simt privilegiat de destin că mă aflam de aceeași parte a baricadei cu ei”. Din fericire, în închisoarea elevilor mai era și o urmă de omenie. Un gardian în vârstă, Moș Dumitrache, se purta bine cu deținuții și era iubit de toți elevii.
Nu toți au scăpat însă cu viață din penitenciarul elevilor. Ioan Băncescu a fost adus aici în 1947, pe când avea 15 ani, și supus unui regim de exterminare prin înfometare și frig. Bolnav de TBC pulmonar, viața lui Băncescu a fost curmată la numai 18 ani, pentru că directorul închisorii nu aprobase medicamentația adecvată bolii sale.
În același timp, omenia altora a rămas exemplară. Deținutul Ioan Pușcaș, de 16 ani, era slab și bolnav de TBC, iar mama sa a aranjat cu o săteancă din apropierea închisorii să-i ducă zilnic lapte de vacă fiului ei. Nu se știe prin ce minune, gardienii au acceptat, iar elevul a scăpat cu zile. Mai târziu a devenit un renumit savant, cu descoperiri în medicină. De altfel, mulți dintre cei care au supraviețuit experimentului Târgșor au ajuns oameni mari, între primii în domeniile lor de profesie.
Închisoarea minorilor de la Târgșor rămâne în trecutul recent al țării o pată neagră care nu trebuie ignorată. Suntem datori să cercetăm cărţile de memorii publicate după 1990 pentru a afla partea de istorie care nu se învață la școală.