Afecţiunile reumatice atent monitorizate la cardiaci

Atât pentru aparatul osteoarticular, cât şi pentru cel cardiovascular, materialul de construcţie este ţesutul conjunctiv. Acest ţesut are proprietatea de a reacţiona prin inflamaţie la agresori interni şi externi, constituind un mecanism comun de producere şi manifestare a bolilor celor două mari aparate. 

 

Suferinţele cardiace reprezintă principala cauză de îmbolnăvire şi chiar de mortalitate. Prin afectarea vaselor ce hrănesc inima, se ajunge adesea la infarct de miocard. Inflamaţia muşchiului cordului şi a „foiţelor“ ce îl îmbracă produce insuficienţă cardiacă, iar prin dereglarea centrului electric de comandă se perturbă bătăile inimii.

 

În bolile reumatismale, a doua categorie de afecţiuni cu incidenţă crescută în rândul populaţiei, durerea şi inflamarea articulaţiilor sunt sesizate şi reclamate de pacient, fiind neglijate, adesea, palpitaţiile sau chiar durerea de inimă. De aceea, specialistul trebuie să ia în calcul tratamentul celor două afecţiuni (cardiacă şi reumatismală), care înclină uneori mai mult de o parte sau de alta balanţa urgenţei reale a pacientului.

 

Tratamentul medicamentos din bolile reumatismale, cu antiinflamatorii cortizonice, necortizonice, produce unele efecte secundare nedorite, uneori chiar complicaţii cardiovasculare.

 

Următoarele afecţiuni sunt cele mai frecvente boli cardiovasculare, care însoţesc bolile reumatismale cronice:

 

- cardiopatia ischemică - se manifestă cu dureri precordiale, mai ales la efort, cu iradiere în mâna stângă, omoplat sau gât. Adesea trezeşte bolnavul din somn, însoţindu-se şi de setea de aer;

 

- hipertensiunea arterială, mai ales în pusee, produce dureri de cap, ameţeli, zgomot în urechi, înroşirea feţei şi ochilor;

 

- fibrilaţia atrială dă senzaţia că inima se zbate, această stare fiind însoţită de angoasă şi oboseală.

 

Aceste boli nu contraindică tratamentul antireumatic, dar cer multă precauţie şi experienţă în administrare, precum şi o strânsă colaborare din partea pacientului.

 

Bolnavul trebuie să respecte, cu stricteţe, anumite măsuri igieno-dietetice, pentru a creşte toleranţa şi manevrabilitatea medicamentelor antireumatice, fără risc de complicaţii.

 

În plus, bolnavii de inimă trebuie să vină la consultaţia de reumatologie de fiecare dată cu reţetele sau medicamentele folosite în ultima lună. De asemenea, trebuie să aibă asupra lor analizele şi explorările făcute în ultimul an (EKG, TA, radiografii, biletele de ieşire din spital sau după controalele medicale făcute la alţi medici specialişti).

 

Pacientul trebuie să comunice dacă este sub tratament anticoagulant sau antiagregat (de subţiere a sângelui), cu ce medicament, ce doze şi de când. La fel, prescripţiile medicului reumatolog trebuie aduse la cunoştinţa medicului de familie sau a altor specialişti, pentru ajustarea tratamentelor în caz de necesitate.

 

* Dr. Vlad Dorin Bejan este medic primar reumatolog