Agenda culturală 18-24 iunie

Un articol de: Anca Tuică - 18 Iunie 2019

18 iunie - Expoziția „Rânduială străveche în vârf de ac” la Palatul Culturii din Ploiești, Sala Coloanelor. Lucrările sunt realizate de elevii de la Şcoala „Sf. Vasile” Ploieşti. Cele 50-60 de eşantioane de cusături naţionale, culese din diferite zone ale ţării, au fost realizate de copii sub îndrumarea doamnelor prof. Baciu Elena Anca şi Boeru Mihaela Raluca. Puteți admira exponatele până în 28 iunie.

19 iunie - Final de stagiune la Sala Radio. De la ora 19:00, Orchestra de Cameră Radio, condusă de dirijorul Cristian Mandeal, vă propune un program variat: „The Walk to the Paradise Garden” (Drumul către Grădina Raiului), semnat de F. Delius, „Pelléas et Mélisande” de Sibelius și „Recviemul” de G. Fauré.

20 iunie - Expoziție „The art of giving: Picasso, Matisse, Dali, Klimt” la Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu. 15 lucrări de Picasso din cadrul Suite Vollard, şase lucrări de Matisse, zece litografii de Klimt şi şase aparţinând lui Dali. Expoziția poate fi vizitată până în 30 august.

21 iunie - Festivalul Interna­țio­nal de Folclor „Muzici și Tradiții în București” 2019, în Parcul Izvor, până pe data de 23 iunie. Din program: artă populară, tradiții autentice și spectacole de folclor din țară și din străinătate, ateliere de creație.

22 iunie - Expoziția „Comori și mărturii ale prețuirii/Minerale. Artefacte de metale prețioase și pietre semiprețioase”, colecția Emil Constantinescu, poate fi vizitată până pe data de 30 iunie la Muzeul Național de Geologie din București.

23 iunie - Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” din Capitală prezintă, de la ora 18:00, spectacolul „Liliacul” de Johann Strauss fiul. Regia artistică și adaptarea libretului - Cătălin Voineag.

24 iunie - Începe Școala de vară de la Antipa la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din București. Cursurile se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 9 și 14 ani. Primul modul va începe cu o poveste despre „Familia mea și alte animale”, o istorie născută din paginile cărții cu același nume de Gerard Durrell, zoolog. Cercetătorii muzeului, dr. Oana Paula Popa și dr. Elena Iorgu, vă invită la o călătorie de cunoaștere a faunei și florei insulei Corfu.