Alexandru A. Philippide şi strămoşii săi intelectuali
La 8 februarie 1979 părăsea această lume poetul Alexandru A. Philippide, la vârsta de 79 de ani. Poet, eseist, traducător, membru titular al Academiei Române, președintele Secției Literare a Academiei, el a fost răsplătit pentru scrierile sale, în 1967, cu Premiul Herder. Câteva dintre sale volume: „Monolog în babilon”, „Aur sterp”, „Stânci fulgerate”, „Visuri în vuietul vremii”, „Vis și căutare”.
Familia Philippide a dat, însă, şi alţi membri cu preocupări intelectuale majore. Un strămoş al poetului a fost Dimitrie (Daniel) Philippide, născut în Grecia, în 1770. Acesta a fost călugăr, un mare erudit şi profesor la Academia Domnească din București. A publicat mai multe lucrări ştiinţifice, printre care şi două manuale pentru şcoala amintită: o Istorie a României și o Geografie a României, pe care le-a tipărit în limba greacă la Leipzig (1816). Istoria lui este prima lucrare ştiinţifică în care apare numele „România”.
Tatăl scriitorului, Alexandru Philippide (1859-1933), a fost lingvist, profesor la universitatea ieşeană, autor al unor lucrări de importanţă capitală în domeniu: „Principii de istoria limbii”, şi „Gramatica elementară a limbii române” (1897). A lucrat cu multă dăruire, vreme de opt ani, la „Dicţionarul limbii române” al Academiei Române. Eminentul tată al poetului a fost academician, la fel ca şi poetul însuşi.