Alexandru Ioan Cuza, călător în Transilvania
Drumurile Unirii românilor au trecut totdeauna prin Braşov, prin locuri pe care le cunoştea şi Mihai Viteazul, unindu-i pe români după „pohta ce-a pohtit“, sau le ştiau luptătorii unionişti care adunau la un loc doar Principatele Moldova şi Muntenia până la realizarea Unirii celei Mari. Braşovul este situat la întâlnirea drumurilor celor două provincii, iar personalităţile care s-au aflat în vâltoarea acelor evenimente au devenit figuri emblematice, populare. Sărbătorind zilele acestea Unirea Principatelor, găsim prilej de popas sufletesc pentru a răsfoi în bogata arhivă a Bisericii „Sfântul Nicolae“ din Şcheii Braşovului paginile documentelor acoperite de colbul istoriei şi descoperim simboluri braşovene generate de timpurile trecute.
Prezenţa lui Alexandru Ioan Cuza la Braşov este una din multiplele mărturii care au oferit în timp spectacolul bucuriei unioniste. Un prim popas al viitorului domn al Principatelor îl aflăm în condiţiile revoluţiei paşoptiste, când, împreună cu „mai mulţi domni“ veniţi de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, sunt găzduiţi de braşoveni. O placă comemorativă de pe strada Poarta Şchei nr. 3 imortalizează acest eveniment, consemnând că „aici a fost sediul Casinei Române, unde cu ocazia evenimentului Revoluţiei din 1848 au poposit personalităţi de frunte ale vieţii culturale şi sociale din Ţara Românească şi Moldova: Vasile Alecsandri, Alecu Russo, Ion Heliade Rădulescu, Cristian Tell, Gheorghe Magheru…“ şi alţii, între ei şi Alexandru Ioan Cuza, care împreună cu ceilalţi invitaţi participă la „un prânz de cereaşe“ de mai, în grădina protopopului Bonifatie Pitiş din Şchei, unde se năştea imnul „Deşteaptă-te, române!“ prin prelucrarea cântecului „Din sânul maicii mele“ de către dascălul şi psaltul Bisericii „Sfântul Nicolae“, George Ucenescu, pe versurile întocmite cu această ocazie de poetul Andrei Mureşanu.
În aceeaşi lună, Cuza este martor şi colaborator la editarea, tot în Braşov, a celor două documente, devenite platforme revoluţionare: „În numele Moldovei, al omenirii şi al lui Dumnezeu“ şi „Prinţipurile noastre pentru reformarea patriei“, ambele formulate şi redactate de Vasile Alecsandri împreună cu revoluţionarii moldoveni şi munteni prezenţi la Braşov. În această efervescenţă, poetul muntean Heliade Rădulescu editează la Braşov „Expatriatul“, un cotidian de puternică trăire unionistă.
Domnitorul sprijină cu bani gimnaziul din Braşov
Cuza cunoaşte atunci şi eforturile braşovenilor şi toate demersurile făcute de aceştia către autorităţi pentru înfiinţarea gimnaziului. Ca urmare, după urcarea pe tron, în urma memoriului făcut de braşoveni (protopopul Ioan Popazu, ziaristul şi profesorul George Bariţiu, diplomatul Ion Maiorescu şi alţii), Cuza încuviinţează anual dania de 18.500 din partea Moldovei şi 15.750 din partea Munteniei (total 500 de galbeni), în baza cărora gimnaziul, prin implicaţiile directe ale Mitropolitului Andrei Şaguna, îşi completează cursurile la opt clase, devenind „gimnaziu superior“, recunoscut de autorităţi în 13 octombrie 1860.
Prezentând domnitorului memoriul braşovenilor, Ion Maiorescu (căsătorit la Braşov în 1837 cu sora protopopului Ioan Popazu) ţinea să adauge: „Recomandându-vă cu toată căldura această petiţiune, subscrisul îşi ia libertatea de a vă ruga ca să nu pierdeţi din vedere că Braşovul, după poziţia sa geografică şi prin comerciul levantin susţinut de secoli prin negustorii români de acolo, a fost totdeauna punctul prin care s-au menţinut oarecari raporturi de unire între românii din Transilvania şi între Principate şi că literatura română şi-a luat începutul său în Braşov, de unde cam pe la anul 1560 încoace, din tipografia diaconului Coresie s-au răspândit prin Principate cele dintâi cărţi tipărite în limba română“.
Se mai păstrează şi azi în Şchei stampa reprezentând imaginea gimnaziului, realizată de Ion Maiorescu la Viena doar în 500 de exemplare şi prezentată principelui Cuza, alături de memoriul amintit. Sute de documente aflate în arhiva istorică a Bisericii „Sfântul Nicolae“ redau implicaţiile pe care le-a avut această subvenţie în viaţa spirituală a românilor braşoveni. Gestul lui Cuza continua o tradiţie familiară şcheienilor, care, comănduiţi de slujitorii bisericii voievodale din Şchei, fuseseră sprijiniţi de domnii de peste munţi prin impresionante privilegii, mărturie fiind cele peste 80 de hrisoave domneşti aflate în arhiva bisericii.
Mai multe caiete folclorice ale timpului, realizate în manuscris de dascălii Gimnaziului ortodox „Andrei Şaguna“ din Braşov, reproduc versuri închinate voievodului Principatelor Unite, precum şi momentului istoric pe care acesta îl simboliza. Un caiet folcloric început de Bratul Baiul, cunoscutul dascăl zărneştean, fost elev al şcolii din Şchei, şi continuat de nepotul său, protopopul braşovean Bartolomeu Băiulescu, reproduce cele mai frumoase poezii patriotice ale timpului. Alături de „Ce e patria română“, lansată pe Câmpia Blajului în vâltoarea paşoptistă de Ioan Cavaler de Puşcariu, şi „Limba română“ a poetului George Sion, aflăm şi „Hora Unirii“ a lui Alecsandri, copiată de dascălul braşovean în februarie 1859, deci la foarte puţin timp după ce aceasta a fost lansată de Matei Millo, pe muzica lui Ioan Wachman, în premieră, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, cu ocazia numirii lui Cuza ca Domn al Principatelor (24 ianuarie 1859). Imnul este continuat de o „Horă“ închinată „Prinţului românilor din 1859 Cuza Alexandru Ioan I“, dar şi de alte texte unioniste de mare popularitate. Nu poate fi lipsită de semnificaţie parabola în versuri, intitulată „Plapoma de la gerul Bobotezei“, cu referire evidentă la ziua de 5 ianuarie a alegerii lui Cuza, prin care, asemeni lui Moş Ioan Roată, cântăreţul anonim îşi mărturiseşte teama ca Unirea Principatelor să nu fie furată de cei care „vor trage plapoma asupra lor“.
Ultimul popas braşovean al lui Cuza
Alt manuscris inedit este semnat de dascălul braşovean Dumitru Oprea în aceeaşi perioadă a Unirii Principatelor. Hora Unirii poartă aici titlul „Versul naţional în privinţa împreunării Principatelor“, iar cele câteva zeci de poezii unioniste au conţinut similar, ceea ce conferă încă o dată convingerea că evenimentul se bucura de o popularitate deosebită în Transilvania.
În aceeaşi aureolă legendară se păstrează şi ultimul popas braşovean al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, după detronarea sa. Braşoveanul Th. Mateescu, pe una din filele de forzaţ ale unei cărţi vechi din Şchei (C.V. 325), consemna: „1866 februarie 11. Ieram în Bucureşti, plecând de la moşia Valmuci, Valta Magra, unde ieram arendaş, ţiind şi pădurea Ţovaratu cu D. Noici, ctitoria ce o luasem pe cinci ani cu 8000 de galbeni şi mergând la Bucureşti am văzut căderea prinţului Cuzia, cuprinzându-l noaptea pe la 5 ore D. maior Lana (n.n., Lamy), care în urmă a devenit generalu şi l-a răpus arestu a-şi da socoteală ca să afle că are datorie de 700 milioane lei - când în urmă Camera a proclamat de prinţu (pentru) amândouă Prinţipatele pe Filip I., fratele regelui Belgiei. s.s. Th. Mateescu“ (grafie chirilică). La câteva zile, Cuza, însoţit de prinţesa Maria Obrenovici a Serbiei, se găsea la Braşov, găzduit fiind de braşoveni în hotelul local (str. Lungă nr. l). Placa de pe faţada clădirii fostului hotel mai păstrează încă informaţia, făcută din păcate în termenii regretabili ai timpurilor nu de mult apuse: „În această casă a locuit între 20 februarie şi 4 martie 1866, în drum spre exil... Alexandru Ioan Cuza, domn al Principatelor Unite“.
În memoria evenimentelor de atunci, în Piaţa Unirii din Şcheii Braşovului, anual, are rol un ceremonial religios, urmat de festivităţi dedicate Unirii Principatelor, la care participă autorităţile locale, precum şi Junii Braşoveni, care alătură Horei Unirii şi Hora Junilor, costumaţi cu tradiţionalele lor haine sărbătoreşti, iar în cadrul Muzeului Primei Şcoli Româneşti există o sală dedicată evenimentului „Cartea factor de unitate naţională“, unde anual se desfăşoară un simpozion.