Războiul cu istoria

Nu voi înțelege niciodată de ce trebuie ca unele legi să se lupte cu istoria, cu personalități care au trăit demult, au biruit, au și greșit, dar au lăsat opere viabile. Octavian Goga (1881-1938) nu a trăit, din fericire, sub comunism, fiindcă ar fi murit pe la Sighet ori pe la Canal. El este considerat un poeta vates, un bard care a cântat toată pătimirea românilor din Transilvania, care a scris versuri patriotice de o simțire autentică românească și care a pregătit astfel Marea Unire.

Octavian Goga a suferit, ca român considerat minoritar, de pe urma regimului asupritor austro-ungar. După unirea din 1918, a ocupat diferite funcții de demnitate publică. A fost invitat ca profesor la Universitatea „Regele Ferdinand I” din Cluj și a devenit membru de onoare al Academiei Române. În anii 1920, Goga a fost partizanul democrației parlamentare, însă după 1930 vederile sale se îndreaptă spre fascismul italian și nazismul german. Prim-ministrul Goga (a condus guvernul 44 de zile!) a dus o politică pronazistă inten­ționând să adopte politica Axei și a dus o politică antisemită, prin care a negat drepturile populației evreiești, inclusiv cetățenia română a unei părți a evreilor români. Octavian Goga nu a fost condamnat niciodată în timpul vieții, dar a fost aspru criticat și respins de regimul comunist, cu opera marginalizată, scoasă din manuale etc. În luna și jumătate cât a guvernat, nu a apucat să ia măsuri radicale, de viață și de moarte și nici nu cred că le-ar fi luat.

Socrate a fost condamnat în anul 399 î. Hr. la pedeapsa cu moartea prin otrăvire, fiind obligat să bea un amestec mortal de cucută (o plantă toxică). A fost acuzat, după cum scrie Platon, de necredință în zeii cetății (impietate) și de coruperea tinerilor prin învățăturile sale. Aceasta a fost o condamnare pentru idei, pentru convingeri, pentru opinii. Este primul delict de opinie celebru, pentru care, acum aproape două milenii și jumătate, s-a aplicat pedeapsa capitală. Toată omenirea democrată a veștejit această condamnare, iar Socrate este ­considerat azi unul dintre cei mai mari filosofi ai lumii. Regimurile care aplică legile retroactiv sau care conțin prevederi care sancțio­nează vini din trecut sunt regimuri nedemocratice. Ce să facem de-acum înainte? Să căutăm ce au zis, scris și făcut Iorga, Noica, Cioran, Eliade și să pândim idei și fapte neconforme? Oare la acest stadiu să fi ajuns cu democrația noastră? Ca să facem o societate mai bună, democratică, tolerantă și dreaptă nu trebuie să recurgem la metode inchizitoriale. Pe timpul Inchi­ziției, cu cât se condamnau mai multe „vrăjitoare” în piața publică, cu atât apăreau mai mulți delatori care le demascau. Tribunalul de la Nürnberg, Tribunalul poporului din România și alte instanțe i-au pedepsit aspru pe cei vinovați. De ce să continuăm să pedepsim? Cui folosește vrajba aceasta? Ce mai speră legiuitorul, magistratul, ONG-urile dacă pedepsesc memoria unora dintre vinovații care au plătit deja? Oare prin aceasta se poate câștiga bunăvoința poporului român? Va urma doar ­îndârjire și se va naște ură.

Lupta cu istoria nu are rost

Eu sunt convins că inițiatorii legii care combate discriminarea s-au gândit la prezent și la viitor, nu la trecut. Este absolut firesc ca oricine manifestă de-acum încolo atitudini naziste, fasciste, legionare, rasiste, xenofobe, antisemite să fie tras la răspundere în justiție și pedepsit. Nu-i vorbă, și legislația anterioară pedepsea astfel de manifestări. Dar înver­șunarea nu are rost și nici lupta cu istoria nu are rost. Ar urma ca „autoritatea” să-l scoată pe Goga din istoria literaturii române, să-l chestioneze pe Alecsandri pentru o scenă dintr-o piesă a sa, pe Kogălniceanu ­fiindcă a folosit cuvântul „țigan” sau pe Eminescu pentru că nu a respectat drepturile omului și ale mi­no­rităților (adoptate, de altfel, la multe ­decenii după moartea sa)?

Dar cine îi condamnă pe atacatorii românilor? Și românii, nu numai vecinii sau conlocuitorii lor au fost atacați de-a lungul timpului. Nu vă pot reproduce aici - și nici nu are rost să o fac - cum au fost jigniți românii de anumiți autori străini de-a lungul timpului, ce campanii de distrugere a lor s-au purtat sau cum au fost condamnați și chiar uciși numai pentru că erau români. Ce-ar fi să ne apucăm să-i luăm pe toți înjurătorii românilor și să le interzicem numele în spațiul public de azi din România și, mai ales, din Transilvania? Sunt scriitori, istorici, oameni politici marcanți ai maghiarilor și ai Ungariei care au dus propagandă contra românilor și care au luat măsuri contra românilor, uneori contra românilor și evreilor la un loc. Unii dintre ei fac parte din istoria literaturii maghiare. Cui ar mai folosi azi să cerem interzicerea numelor lor? Oamenii care au lăsat în urma lor valori sunt prețuiți nu pentru greșeli - care trebuie cunoscute și condamnate -, ci pentru moș­tenirea lor bună.

Să ferim omenirea de erori astăzi

Interzicerea numelor celor care au greșit în trecut, dar au lăsat și o operă culturală (în cazul de față, literară) valoroasă, apreciată ca atare de criticii și istoricii literari, este o eroare. Noi nu ne certăm cu trecutul, pe care, oricum, nu-l putem schimba. Datoria noastră este să ferim omenirea de erori astăzi, să împiedicăm și să pedepsim rasismul, xenofobia, șovinismul, anti­semitismul, ura contra romilor etc. Asta da! Suntem obligați să facem acest lucru, dacă dorim să asigurăm un viitor copiilor și ne­poților noștri. Suntem obligați să condamnăm și toate relele din trecut, suntem datori să-i men­ținem mereu condamnați pe criminali și pe instigatorii direcți la crime, dar nu pe oamenii care au construit România (cum a făcut Octavian Goga). Cred sincer că nu vrajba, condamnările și interdicțiile personalităților din trecut pot asigura armonia și pacea socială, ci înțelegerea, cle­mența și iertarea. Legile trebuie date pentru prezent și viitor și ele trebuie să aibă putere asupra faptelor petrecute din momentul adoptării lor înainte și nu efect retroactiv. Dacă încalc vreo lege prin aceste opinii ale mele, atunci îmi aștept judecarea și condamnarea.