Alimentaţia la sân oferă bebeluşului imunizare completă

La naştere, glandele mamare sunt apte pentru lactaţie, fiind capabile să-i asigure nou-născutului aportul nutritiv necesar. Activitatea glandelor mamare începe odată cu gestaţia, prin mărirea de volum, intensificarea circulaţiei, pigmentarea mameloanelor, iar din luna a 3-a sau a 4-a de sarcină începe o activitate minimă secretorie. Alimentaţia la sân este cea mai sănătoasă pentru copil, oferindu-i copilului imunizare în faţa bolilor şi întreg arsenalul de substanţe hrănitoare de care are nevoie.

În primele 4-5 zile după naştere, secreţia glandelor mamare se numeşte colostru. Urmează apoi stabilirea secreţiei lactate, odată cu instalarea furiei laptelui. Colostrul este deci produsul iniţial de secreţie al glandelor mamare, fiind un lapte de culoare gălbuie, bogat în proteine, mai sărac în lipide şi glucide, dar cu un conţinut mare de imunizare şi cu o putere calorică de 520-570 calorii la litru. Furia laptelui e însoţită de fenomene generale şi locale, care constau în: indispoziţie, febră, cefalee, nelinişte, mărirea bruscă cu destindere a glandelor mamare care sunt intens vascularizate şi extreme de dureroase. Consistenţa şi sensibilitatea glandelor mamare se reduce imediat după golirea lor completă şi periodică. Viitoarea mamă va fi instruită nu numai în privinţa tehnicii alimentaţiei naturale, cât a unelor manevre de îngrijire a sânilor. La naştere, se va evita pe cât posibil utilizarea, în cursul travaliului, a unor anestezice care scad secreţia lactată, se va evita durerea, oboseala, anxietatea mamei. Instalarea definitivă a secreţiei lactate se produce după 2-3 săptămâni de la naştere, perioadă ce solicită o foarte atentă supraveghere, când cu uşurinţă se poate pierde secreţia lactată. Nou-născutul trebuie pus la sân imediat după naştere Nu la toate mamele, şi mai ales la cele care se află la prima sarcină, se poate manifesta furia laptelui. Secreţia lactată după naştere este, în principal, condiţionată şi controlată prin mecanisme reflexe, după principiul cererii, oferind atâta lapte cât s-a golit în decursul suptului anterior. Se recomandă punerea nou-născutului la sân cât mai repede după naştere, dacă starea mamei şi copilului o permit. Nou-născutul trebuie pus la sân chiar când cantitatea de lapte este minimă şi aceasta pentru a stimula secreţia lactată. Pentru favorizarea secreţiei lactate, nou-născutul trebuie să sugă des, de aceea se va alăpta după metoda „la cerere“. Nu trebuie uitat ca înainte de orice tentativă de alimentare să se cerceteze permeabilitatea esofagului, mai ales la subponderali. Ritmul supturilor, labil la început, se reglează treptat de la sine, la un ritm de patru ore şi pauză de noapte. Sunt nou-născuţi care se trezesc şi plâng la intervale scurte, din cauză că nu primesc suficient lapte sau din alte motive: sunt prea gros îmbrăcaţi, şi-au murdărit scutecele şi vor să fie schimbaţi, au colici, e prea cald sau prea rece în cameră. Unii sugari plâng pentru a atrage atenţia asupra lor: vor să fie luaţi în braţe. Cei ce se opresc din plâns când sunt schimbaţi sau când sunt luaţi în braţe, de obicei, nu au nevoie să fie alimentaţi. Cu timpul, mama va distinge din plânsul sugarului când are nevoie de lapte şi când are nevoie de afecţiunea ei. Totuşi, sugarul nu trebuie obişnuit să i se ofere sânul prea des şi de câte ori plânge. Când mama va recurge la alimentaţie suplimentară (cu biberonul), secreţia lactată va înceta în scurt timp, pentru că dezvoltarea producerii de lapte depinde, pe de o parte, de golirea ritmică a sânilor, iar pe de altă parte, sugarul se obişnuieşte cu biberonul şi va începe să refuze sânul.