Alunele, un energizant natural

Alunul este o specie arborescentă foarte cunoscută în întreaga lume, fructele, frunzele şi scoarţa fiind utilizate într-o gamă largă de preparate şi în fitoterapie.

Medicina naturistă recomandă utilizarea fructelor, frunzelor, mâţişorilor, mugurilor şi a scoarţei de alun pentru diverse tratamente. Fructele se recoltează la maturitate deplină, în lunile septembrie-octombrie, şi se pot păstra chiar şi doi ani. Prin presarea fructelor se obţine un ulei comestibil, care este folosit în farmacologie şi cosmetică. Frunzele tinere, nepătate şi neatacate de dăunători, se recoltează în lunile iunie-iulie, se usucă pe cale naturală şi se păstrează în saci de hârtie. Scoarţa se recoltează în lunile februarie-martie, de pe ramurile tinere, iar mâţişorii se recoltează în luna aprilie. Fructele au acţiuni nutritive, energizante, revitalizante, remineralizante, antianemice, tonifiante, fortifiante, vasoconstrictoare, antiarterosclerotice, hemostatice, depurative, dezinfectante. Frunzele au proprietăţi tonifiante, astringente, sudorifice, antihemoragice, antiinflamatoare, antibacteriene, cicatrizante. Scoarţa are proprietăţi febrifuge. Forme de utilizare Consumate în cantităţi de 50-100 g zilnic, alunele au o valoare terapeutică deosebită, cu efecte în: - combaterea anemiei hemolitice şi posthemoragice, unde favorizează coagularea sângelui. Constituie un excepţional revitalizant şi energizant natural, datorită conţinutului ridicat în fier şi fosfor. Se vor consuma câte 20 de alune dimineaţa şi seara; - favorizarea scăderii nivelului de colesterol din sânge, cu efect în reglarea tensiunii arteriale şi în întărirea vaselor capilare; - prevenirea şi combaterea tuberculozei şi a altor boli pulmonare (alături de nuci şi migdale), datorită conţinutului de materii grase; - menţinerea tonusului muscular, osos şi nervos central, datorită conţinutului în vitaminele din grupa B şi a sărurilor minerale (magneziu), evitând apariţia rahitismului şi a tulburărilor cerebrale şi de pubertate; - intensificarea mişcărilor intestinale cu acţiune în cazul constipaţiei, datorită conţinutului în fibre şi uleiuri; - alunele sunt un excelent purificator al sângelui (datorită conţinutului ridicat în potasiu). De asemenea, contribuie la eliminarea calculilor renali la bolnavii de rinichi. Pasta de alune, obţinută prin măcinarea fructelor, se amestecă cu miere de albine şi busuioc, având efecte energizante pentru copii. Frunzele de alun, preparate sub formă de infuzie, decoct sau extract hidroalcoolic, au efecte benefice atât în tratamentele interne, cât şi externe. Intern, se utilizează în tratamentul hemoragiilor digestive şi pulmonare, datorită acţiunilor vasoconstrictoare. Extern, frunzele au cele mai multe utilizări sub formă de comprese, cataplasme, badijonări şi băi locale în plăgi, ulceraţii cronice şi infectate la nivelul gambelor; varice, eczeme, erizipel, tăieturi, bube dulci, capilare fragile, edeme la picioare, hemoroizi, tonifierea vaselor de sânge. Infuzia din frunze se foloseşte sub formă de gargarisme şi spălături, în dureri de dinţi, tonifierea gingiilor şi a mucoasei bucale. Frunzele mărunţite şi amestecate cu sare se pun pe monturi şi bătături. Mâţişorii se folosesc sub formă de de infuzie pentru combaterea febrei rebele şi în eliminarea toxinelor, cu reducerea secreţiilor. Mugurii, proaspeţi sau uscaţi, se mărunţesc şi servesc la prepararea unei infuzii (o linguriţă la 200 ml de apă clocotită), cu efecte bune în calmarea durerilor de stomac, în afecţiuni hepatice sau emfizem pulmonar. Scoarţa se aplică sub formă de pulbere, pe ulceraţiile apărute pe picioare sau sub formă de decoct (o lingură de pulbere la 200 ml de apă, cu fierbere timp de cinci minute), cu care se fac spălături şi comprese puse pe răni, ulcere varicoase, hemoroizi, transpiraţii la picioare şi febre intermitente.