Amintirea Apostolului Andrei în ţara lupilor

Pentru români, sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei are o importanţă aparte întrucât el este naşul de botez al poporului nostru. Misiunea lui pe pământurile fostei Dacii a fost nu de puţine ori contestată, deşi importante dovezi materiale, istorice, folclorice, arheologice etc. o confirmă din plin. În cele ce urmează vom prezenta trei asemenea exemple mai puţin cunoscute: Apostolul Andrei în memoria pustnicilor păstrători de la Râmeţi, ipoteza cercetătorului grec George Alexandrou şi declaraţia Papei Pius al II-lea.

Într-o scriere dedicată "Moşului din Carpaţi", pustnicul Neofit, din străvechea vatră eremită a Râmeţului, din Munţii Apuseni, vorbeşte despre "memorii ce nu se şterg", referitoare la momentul trecerii dacilor la creştinism, care se transmit de la un pustnic la altul, până în zilele noastre. Conform regretatului părinte Ghelasie de la Frăsinei, care a aflat şi a consemnat această tradiţie de la urmaşii pustnicului Neofit, cel care îi succeda moş-pustnicului petrecea o perioadă de timp în Sfântul Munte Athos. "Se păstra tradiţia aceasta din vechimea traco-dacilor, când urmaşul lui Zalmoxe, şi după el al marilor preoţi, trebuia să călătorească în ţările înţelepţilor, după care se stabilea ca "înţelept divin" al neamului său şi totodată unul dintre înţelepţii lumii", explică părintele Ghelasie această tradiţie în volumul intitulat "Moşul din Carpaţi". Preotul dac care L-a cunoscut pe Cel ce coboară din cer Referindu-se la vatra eremită de la Râmeţi, părintele Ghelasie spune că în acest loc ar fi trăit ultimul urmaş al ultimului preot al dacilor, după cucerirea romană, care purta la piept o icoană ce o reprezenta pe Fecioara cu Pruncul Hristos în braţe. Întors pe pământul străbun din călătoria la învăţaţii piramidelor din Egipt, acest ultim urmaş al lui Zalmoxis ar fi descoperit Dacia cucerită de romani, cu populaţia autohtonă care nu vrea să se supună decât legilor străbune. După moartea lui Decebal, marele preot-mag s-ar fi ascuns prin sihăstrii cunoscute doar de băştinaşi. În momentul în care a fost recunoscut, el le-ar fi descoperit "noua taină" geto-dacilor. Suspectat că şi-a schimbat credinţa strămoşească, punându-i-se clar într-o adunare problema alegerii între Zalmoxe şi Hristos, "moş-magul" le-ar fi spus dacilor următoarele: "Poporul meu iubit, ştiţi din moşi-strămoşi că Înţelepciunea Cerului S-a pogorât şi pe acest pământ prin chipul magului preot, al cărui nume de taină era Zalmoxe. Din neam în neam, moş-magul lăsa un altul după chipul şi asemănarea sa şi Glasul de Sus niciodată nu lipsea. Au trecut peste noi şi zile bune, şi zile rele... dar Puterea de Sus prin magul de jos le spulbera... Lumea căzu din chipul creat, dar Ziditorul nu putea lăsa chipul cel stricat. Iată taina ce de acum lumii se arată: Însuşi El din cer pe pământ vine, ca nimeni să nu-L mai închipuie în zei şi idoli şi în înţelepţi. Iată, poporul meu, ce trebuie să vă spun: Eu, magul, urmaşul Zeului-Moş al acestui pământ, pe Cel ce este Însuşi Dumnezeu Care coboară din cer şi Se descoperă la faţă, eu L-am cunoscut şi L-am întâlnit şi I-am căzut în genunchi la picioare şi El mi-a pus mâna pe cap şi chipul meu de mag s-a prefăcut în alt chip. Aşa, poporul meu, de acum nu mai aveţi pe magul-bătrân, ci pe preotul lui Hristos." Ultimul urmaş al lui Zalmoxe, primul mucenic creştin După această mărturisire, preotul ar fi fost acuzat de trădare, dar el le-ar fi explicat că Zalmoxe ar fi lăsat următorul cuvânt: "Când va veni Însuşi Dumnezeu pe pământ, chipul meu va trece în alt chip Că eu sunt doar umbra acestuia. Aşteptaţi marea zi pe care s-o primiţi cu toate inimile deschise, că sufletul acestui neam are deja taina lui... Recunoaşteţi, poporul meu, chipul lui Hristos în pământul neamului nostru. Eu, magul, preotul acestui neam, am împlinit porunca lui Zalmoxe". Întrebat de un ostaş dacă a devenit creştin şi dacă este adevărat că "un apostol al lui Hristos a venit în Dacia noastră şi tu însuţi… l-ai primit şi din peştera de taină a lui Zalmoxe ai făcut biserică", acesta ar fi recunoscut spunând: "Apostolul lui Hristos, Andrei, într-adevăr a fost la noi şi ne-a adus chipul lui Hristos în faţa Căruia eu, chipul lui Zalmoxe, am îngenuncheat şi am dezbrăcat haina de mag şi am primit haina nouă de preot al lui Hristos". Aflând acestea, soldatul i-ar fi răspuns: "Bătrânule mag, va trebui să mori pentru această schimbare de credinţă. Lasă-ne în schimb un urmaş, un alt mag, ca să nu rămână pământul nostru fără legătură cu cerul". "Voi merge până la Zalmoxe, căruia îi voi duce haina de creştin în locul celei de mag, haina sufletului dac, care începe o nouă naştere de viaţă nemuritoare, aşa cum a crezut din moşi-strămoşi că se va împlini şi această mare zi", ar fi replicat magul, atenţionându-şi poporul că în curând va auzi "din sufletul însuşi glasul lui Hristos", după care a săvârşit "primul botez al vieţii făgăduite", numindu-l pe noul preot Andrei, "după numele apostolului ce ne-a adus pe Hristos. Eu însumi am noul nume tot de Andrei, în locul celui de Zalmoxe". Aruncat în suliţi, de către trei ostaşi legaţi la ochi, solul mag ar fi fost primit de zeul dacilor, ca ultim urmaş al lui, preot acum al lui Hristos. Astfel, ultimul urmaş al lui Zalmoxe ar fi devenit primul mucenic dac creştin, sângele lui sfinţit ridicând acest pământ la cer, "care s-a făcut haina lui Zalmoxe, ce de acum nu va mai fi zeu şi înţelept, ci preotul lui Hristos", pentru că doar Hristos este Adevărul şi Unicul Dumnezeu al Cerului şi Pământului", după cum mărturiseşte această excepţională tradiţie. A petrecut Sfântul Apostol Andrei 20 de ani în Dacia? Ziaristul grec George Alexandrou, bine-cunoscut reporter internaţional, scriitor şi comentator politic, absolvent al Universităţii din Grecia, călător pasionat şi luptător pentru ecologie, este autorul uneia dintre cele mai vaste monografii dedicate Apostolului Andrei. Lucrarea lui se numeşte "El a ridicat crucea pe gheaţă", are 1.000 de pagini şi se referă la călătoriile Sfântului Andrei. Autorul explorează sursele, tradiţiile, rutele şi culturile Apostolului, şi-şi defineşte volumul ca fiind "un goblen cultural". Într-un interviu pe care l-a acordat cu ceva timp în urmă jurnalului ortodox de credinţă şi cultură "Drumul Emausului", din America, Alexandrou ne dezvăluie un fapt uluitor: Apostolul neamului nostru ar fi folosit "cartierul general" din Scythia Minor timp de 20 de ani! Referindu-se la cercetările sale, spune în interviul pomenit: "Era ca un tren, un vagon după altul, până când am ajuns să-mi lipsească doar 20 de ani… Cel mai incredibil lucru a fost acela că, potrivit vechilor tradiţii româneşti, anii pe care i-a petrecut acolo reprezintă exact perioada care îmi lipsea". În documentarea sa, foloseşte tradiţii scrise din secolele II şi III d.Hr. şi este convins că la acea vreme Apostolii au putut străbate teritorii vaste, dovadă în acest sens fiind, spre exemplu, călătoriile din Antichitate cunoscute sau hărţile lui Ptolemeu. Scythia Minor, locul pe care Andrei l-a iubit cel mai mult În urma cercetărilor sale, George Alexandrou a constatat că, din uriaşul puzzle, reprezentat de teritoriul unde se presupune că ar fi ajuns Andrei în cele patru călătorii misionare ale sale, "secvenţa" de 20 de ani care lipseşte este cuprinsă între întoarcerea Apostolului la Marea Neagră din Valaamo (Finlanda) şi plecarea spre Sinopae şi de acolo spre Patras, în Achaia, unde avea să fie martirizat. Această lungă perioadă de timp, conform celor constatate de Alexandrou, Apostolul Andrei ar fi petrecut-o în Dobrogea de astăzi, unde îşi avea "cartierul general" în peştera de care tradiţia i-a legat numele. De aici, ar fi întreprins călătorii evanghelizatoare în restul Daciei, pe Dunăre, în sudul fluviului, pe malul Mării Negre, dincolo de Prut şi chiar în teritorii mai îndepărtate. După fiecare asemenea misiuni s-ar fi întors în peştera sa. Alexandrou explică această lungă rămânere a Apostolului în Scythia Minor prin faptul că s-ar fi "simţit foarte apropiat de daci deoarece erau monoteişti. Potrivit lui Flavius Josephus, preoţii locului erau ca esenienii: virgini, strict vegetarieni, ca asceţii din deşert. Societatea era foarte liberă, femeile aveau aceeaşi poziţie cu bărbaţii, spre deosebire de societatea greco-romană, dacii nu aveau sclavi. De fapt, erau unici în lume la acea vreme pentru că nu aveau sclavi. Potrivit tradiţiilor româneşti şi descoperirilor arheologice, dacii au devenit creştini datorită Sfântului Andrei însuşi, în primul secol. Este firesc să se fi simţit ca acasă în rândul clerului dac şi ca ei să-l fi acceptat rapid şi să fie convertiţi", mai spune jurnalistul grec în interviul amintit. Alexandrou crede că Apostolul Andrei a iubit acest loc din Scythia Minor mai mult decât orice, după Hristos. "Cred că Dumnezeu i-a oferit asta ca o consolare deoarece a avut călătorii misionare foarte dificile. Avem descrieri ale unor locuri unde nu a fost bine-venit, de unde a fost obligat să plece. Lucrurile au fost deseori foarte dificile, mai ales când a fost la slavi, unde sacrificiul uman era încă practicat. Vă puteţi imagina: era obosit să treacă prin astfel de lucruri şi când a venit la daci... unde grecii şi evreii erau acceptaţi în aceeaşi măsură şi unde existau preoţi sihaştri asceţi, se înţelege cât de lesne s-a integrat. Putea să predice, era fericit acolo. De fapt, dacii credeau că religia pe care el a adus-o nu era numai mai bună decât a lor, ci şi o continuare a vechii religii. Au privit religia nativă ca prevestitoare pentru creştinism. Douăzeci de ani înseamnă mult şi se înţelege de ce românii îşi amintesc de el mai mult decât de alte tradiţii", mai spune cercetătorul grec. A fost Andrei martirizat în timpul împăratului Traian? George Alexandrou acordă o mare credibilitate tradiţiilor româneşti despre Apostolul Andrei, pe care le consideră "cele mai de nădejde". În baza lor afirmă că, la vremea martiriului, Apostolul ar fi avut 85 de ani, poate chiar 95. Totodată, cercetătorul grec este de părere că martiriul lui nu ar fi avut loc pe vremea lui Domiţian sau Nero, conform tradiţiilor greceşti, ci la începutul celui de-al doilea secol, pe vremea domniei lui Traian, între anii 95 d.Hr. şi 105 d.Hr. El ia de bază tradiţiile româneşti şi versiunea Sfântului Grigore de Tours a "Faptelor lui Andrei", în care se spune că înainte de martiriu Apostolul a avut un vis în care şi-a văzut fratele Petru şi pe Ioan Evanghelistul în Rai. Această ar putea fi o referire indirectă la faptul că Apostolii Petru şi Ioan muriseră deja. Sfântul Epiphanius spune acelaşi lucru, la fel şi Pseudo-Abdia, Episcopul Babilonului. De altfel, tradiţia greacă plasează moartea misterioasă a Sfântului Ioan Evanghelistul din Efes (cum că ar fi fost îngropat de viu până la gât şi apoi corpul lui a dispărut pur şi simplu) în anul 102 sau 103 d.Hr. "De fapt, există şi acum cântece populare (româneşti, n.n.) care vorbesc despre o întâlnire între împăratul Traian şi Sfântul Andrei", concluzionează cercetătorul. Importanta misiune evanghelizatoare a Sfântului Apostol Andrei în teritoriile de la Istru este confirmată şi de o declaraţie oficială a Vaticanului. Referindu-se la faptul că la trei decenii după moartea poetului latin Ovidiu, la jumătatea secolului I d.Hr., Sfântul Andrei a ajuns pe malurile Dunării, Pius al II-lea, papă al Romei între 1458 şi 1464, spune că acesta a fost primit de către o uriaşă mulţime "înflăcărată de cuvintele sale". Apostolul nostru era umil şi avea simţul umorului Din tradiţiile studiate de George Alexandrou, s-au conturat imaginea şi caracterul omului Andrei. Aşadar, Apostolul care i-a creştinat pe străbunii noştri era un om simplu, umil, dar ciudat. Tradiţiile din Kurdistan, Valaamo, Etiopia şi Persia îl descriu la fel. Avea obiceiul de a fixa pietre mari sau cruci de fier pretutindeni. Căra un baston imens cu cruce. Era foarte modest şi nu umbla cu prea mulţi discipoli după el. Nu predica mulţimilor ca Petru sau Pavel. Aduna puţină com-panie, precum un stareţ de mănăstire. Era în schimb un om cu simţul umorului. În acest sens, unele surse spun că, atunci când a văzut pentru prima oară saunele slavilor, la Novgorod, ar fi trimis scrisori prietenilor spunându-le: "Aceşti slavi sunt nişte oameni aşa ciudaţi: se autotorturează cu crengi de mesteacăn". Râdea când se gândea la acest lucru. Ar fi călătorit alături de crescătorii de reni din Laponia, cu hunii, ar fi vorbit cu filosofii greci, comercianţii slavi, ar fi cunoscut birocraţi chinezi, ar fi vizitat triburi primitive din nordul Pakistanului şi pe berberii din deşertul Sahara. Ar fi călătorit pe jos, cu bărci şi canoe, pe cai, pe cămile, reni sau pe elefanţi. Fiind foarte modest, nu ar fi ieşit în evidenţă alături de triada Petru, Iacov şi Ioan, deşi a fost "cel dintâi chemat". El credea că fiecare persoană pe care o întâlneşte este Însuşi Hristos. Tradiţia coptă spune că a fost persecutat la antropofagi. De altfel, el a mai fost persecutat în Kurdistan, la Sinopae în Pont, la Tesalonic, în Chalandritsa, lângă Patras. Din apocrifa "Faptele lui Andrei" reiese că era un tip înalt, puţin aplecat de spate, cu sprâncene stufoase, care se întâlneau deasupra unui nas mare. Avea părul ondulat şi o barbă căruntă, care se separa în două spre capăt. Avea ochii, probabil, albaştri. Apostolul lui Hristos, Andrei, într-adevăr a fost la noi şi ne-a adus chipul lui Hristos în faţa Căruia eu, chipul lui Zalmoxe, am îngenuncheat şi am dezbrăcat haina de mag şi am primit haina nouă de preot al lui Hristos."