Amintiri păstrate în suflet (II)
La instalarea sa din 1 iulie 1990, noul mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinția Daniel, vorbea despre necesitatea înfiinţării la Iaşi a unei Facultăţi de Teologie, lucru care s-a întâmplat trei luni mai târziu. Îmi amintesc adeseori de bucuria şi jertfa acelor zile de început, de pregătirile pentru debutul unui nou an universitar, manifestare petrecută în sala de festivităţi a Primăriei, de clasele care funcţionau în Palatul Roznovanu, sediul Primăriei, (caz unic) pentru că actuala clădire a facultăţii nu era (încă) retrocedată Bisericii, aşa cum ar fi trebuit din primele zile ale noului început. Zic nou început pentru că Facultatea de Teologie din Iaşi avea deja o tradiţie din a doua jumătate a veacului al XlX-lea (când a funcţionat în cadrul Universităţii „Al. I. Cuza“ pentru câţiva ani). Dintre profesorii de atunci mi-l aduc aminte pe părintele Mircea Păcurariu, care ne-a predat Istoria Bisericii Ortodoxe Române. Cine nu-l cunoaşte pe părintele prof. academician Mircea Păcurariu? Nu cred că greşesc dacă afirm că Prea Cucernicia Sa este cel mai cunoscut profesor în viaţă din Biserica Ortodoxă Română. Slujirea catedrei cu atâta devotament şi competenţă de aproape 50 de ani, cărţile şi manualele scrise de Sfinţia Sa care nu încap într-un raft de bibliotecă, iubirea pentru sfinţii neamului românesc, slujirea de la Sfântul Altar şi punerea în lumină a istoriei Bisericii Ortodoxe, atât de încercată în vremuri şi locuri diferite, toate acestea şi altele asemenea îl aşază pe părintele Mircea Păcurariu într-un loc aparte în galeria profesorilor de Teologie. Într-un loc aparte se găseşte şi în sufletele foştilor săi studenţi de la Iaşi din anii ’90.
În primul rând, profesorul Păcurariu făcea un efort considerabil venind la Iaşi cu trenul, călătorind ore în şir, adeseori împreună cu doamna sa, preoteasa Minerva. Rămânea la Iaşi o săptămână, uneori mai mult. Preda fără grabă cursurile de Istoria Bisericii Române, slujea duminicile şi sărbătorile la Catedrală, uneori predica, era apropiat de discipoli, iubitor de excursii şi îmi aduc aminte că a participat la cununia unor studenţi de-ai săi într-o biserică din Iaşi, unde l-am însoţit. Interesant era modul de ascultare al profesorului. La masa cu buturugi din grădina Reşedinţei mitropolitane sau împrejurul Catedralei, părintele ne întreba din cursuri, dar şi din afara lor. Niciodată nu se grăbea. Examenul din iunie nu se încheia în aceeaşi zi. Profesorul avea timp pentru fiecare, nu mi-l amintesc să fi dat semne de oboseală sau grabă. Iarăşi, nu mi-l amintesc să fi folosit vreun cuvânt nepotrivit. Deşi era sever
Într-un anumit sens, avea un fel de a fi care te apropia. Profesorul de vocaţie a rămas pentru mine un model. M-am bucurat să-l mai întâlnesc în anii din urmă, să-l ascult vorbindu-mi la telefon şi să primesc, cu punctualitate nemţească, texte (materiale) pentru unele lucrări publicate la Editura Trinitas. A rămas aproape de Moldova, de oamenii de aici, de istoria ei trecută şi prezentă. La un curs ne spunea, referindu-se la stilul Catedralei din Iaşi: „Este interesant cum o catedrală occidentală şi-a găsit locul într-un oraş din inima Ortodoxiei." In excursiile de studii pe la mănăstiri şi biserici vorbea despre istoria lor dintru începuturi, cu detalii şi amănunte semnificative. In lucrările de seminar cerea studenţilor întocmirea unor micromonografii despre parohiile sau mănăstirile de unde proveneau, îndemnându-i să caute date în arhive şi scrieri de demult, dorind parcă să sădească în sufletele lor iubirea pentru istoria Bisericii noastre, şi cred că a reuşit acest lucru. Acestea sunt câteva dintre amintirile de acum 15 ani.
Legătura de suflet a părintelui profesor Mircea Păcurariu cu Moldova nu datează de curând.
Puţini ştiu că Sfinţia Sa şi-a început cariera didactică în 1959 la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ, unde a rămas până în 1961.
Iată, aşadar, atâtea motive pentru ca slujitorii Bisericii lui Hristos din Moldova să-l simtă aproape pe marele Profesor.
Arhim. Timotei Aioanei este exarh cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor