Andrei Şaguna, mitropolitul fără egal al Ardealului

Un articol de: Augustin Păunoiu - 28 Iunie 2008

125 de ani ne despart de la trecerea în veşnicie a celei mai importante personalităţi ecleziastice pe care a dat-o Biserica Ortodoxă din Transilvania. Andrei Şaguna este mitropolitul care a reuşit, în păstorirea sa, să împlinească gândurile românilor dornici de libertate religioasă, afirmare socială şi naţională. Pentru Biserica Ortodoxă din Ardeal, care suferea, de mai bine de 100 de ani, din cauza uniaţiei, figura marelui ierarh transilvănean a fost una providenţială. Despre opera sa misionară şi despre activitatea culturală pe care depus-o în folosul românilor de dincolo de munţi, ne-a vorbit părintele Mihai Săsăujan, conferenţiar la catedra de Istoria Bisericii Ortodoxe Române de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti.

- Cine a fost Andrei Şaguna? Care sunt datele biografice esenţiale ale marelui ierarh? Mitropolitul Andrei Şaguna al Transilvaniei, de la a cărui naştere se împlinesc, anul acesta, 200 de ani, şi de la a cărui trecere la cele veşnice se împlinesc 125, a fost unul din tre cei mai importanţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania, care a iniţiat şi a trasat orientări noi pentru viaţa bisericească a vremii lui, a căror efecte pozitive se resimt până azi. S-a născut la 20 decembrie 1808 în Miskolţ, în nord-estul Ungariei. A făcut studiile gimnaziale la Miskolţ şi Pesta şi cele superioare de Filosofie şi Drept la Universitatea din Pesta (1826-1829). În anul 1829 s-a înscris la cursurile de Teologie, la Seminarul ortodox din Vârşeţ. După terminarea studiilor teologice, în anul 1833, a intrat în monahism, la Mănăstirea Hopovo, primind numele Andrei şi fiind hirotonit ierodiacon. Între anii 1834-1838 a trecut prin toate treptele ierarhice, până la preot, şi cele onorifice, până la protosinghel. În anul 1842 a fost făcut arhimandrit la mănăstirea Hopovo, urmând ca în anul 1845 să fie numit stareţ la Mănăstirea Covil. A activat ca profesor la seminariile teologice din Vârşeţ şi Carloviţ, fiind şi secretar al consistoriilor celor două eparhii. În anul 1846 a fost numit vicar general al episcopiei Transilvaniei, cu sediul la Sibiu. Peste doi ani a fost hirotonit la Carloviţ, ca episcop al aceleiaşi eparhii, moment când a afirmat cuvintele memorabile: „Pe românii transilvăneni, din adâncul lor somn (vreau) să-i trezesc şi cu voia către tot ce e adevărat, plăcut şi drept să-i îndrumez.“ La 12/24 decembrie 1864 a fost numit arhiepiscop şi mitropolit al reînfiinţatei mitropolii a Transilvaniei, cu reşedinţa în Sibiu. A trecut la cele veşnice la 16/28 iunie 1873, în Sibiu. „Preotul servea satul ca învăţător, conducător spiritual şi chiar politic“ - Care a fost aportul mitropolitului Şaguna la ridicarea Bisericii Ortodoxe din Transilvania la rangul de mitropolie? Începând cu anul 1850, Andrei Şaguna a depus eforturi neobosite pentru reînfiinţarea Mitropoliei Ortodoxe a românilor din Transilvania, căutând să convingă cercurile conducătoare, politice şi bisericeşti, de existenţa vechii mitropolii ortodoxe din Transilvania, desfiinţată în anul 1701, precum şi de necesitatea separării Bisericii Ortodoxe Române de cea sârbă. La hirotonia sa întru episcop, ierarhul Transilvaniei se angaja în sacra misiune de a reînvia „dieceza noastră transilvană în conformitate cu legea canonică, nevoile poporului şi spiritul vremii“. Eforturile sistematice desfăşurate timp de aproape 15 ani, s-au încheiat la 24 decembrie 1864, când împăratul Franz Joseph a aprobat reînfiinţarea mitropoliei şi l-a numit pe Şaguna în fruntea ei. După reînfiinţarea Mitropoliei (1864), cu două eparhii sufragane la Arad şi Caransebeş, a convocat un Congres naţional bisericesc al românilor ortodocşi din întreaga Mitropolie, la Sibiu, care a aprobat Statutul Organic al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania, sancţionat de autoritatea de stat în anul 1869, după care s-a condus Biserica transilvăneană până în 1925. - Ca mitropolit, Andrei Şaguna a desfăşurat activitatea sa pe multiple planuri. Prin ce s-a remarcat pe plan cultural personalitatea marelui ierarh? Mitropolitul Andrei Şaguna a dus o muncă neobosită pentru slujirea poporului prin cultură. A încurajat înfiinţarea a sute de şcoli confesionale aflate sub conducerea Bisericii, prin care să se poată conserva, pe viitor, limba română şi credinţa ortodoxă. Preoţii parohi erau directori ai şcolii „poporale“ din parohia lor, protopopii „inspectori“ ai şcolilor din ,,tractul“ lor, iar episcopul (sau arhiepiscopul) „inspector suprem“ al şcolilor din întreaga eparhie, principii înscrise şi în Statutul Organic. La sfârşitul păstoririi sale, în Arhiepiscopia Sibiului existau aproape 600 de şcoli „poporale“, un liceu cu 8 clase la Braşov, şi un gimnaziu cu 4 clase la Brad. La îndemnul lui, au fost scrise peste 25 de manuale şcolare de Sava Popovici Barcianu, Ioan Popescu, Zaharia Boiu. Cursurile de teologie de la Sibiu au fost ridicate la trei ani. Ziarul „Telegraful Român“ şi „Asociaţiunea Transilvană pentru cultura poporului român“ (ASTRA) îşi datorează, în mare parte, existenţa lui Şaguna. A scris numeroase pastorale, circulare şcolare şi predici. A tipărit o nouă ediţie a Bibliei cu ilustraţii, singura de acest fel (1856-1858). A întemeiat mai multe fonduri şi fundaţii din care s-au acordat ajutoare studenţilor, elevilor şi tinerilor meseriaşi lipsiţi de mijloace financiare. De la el ne-au rămas o monumentală lucrare de Istoria Bisericii Ortodoxe Răsăritene Universale, în două volume, şi mai multe compendii de drept bisericesc. A editat cărţi de predici, de morală şi doctrină ortodoxă. Preoţimea parohială a fost în centrul atenţiei sale, fiind convins că succesul întregului său program bisericesc, cultural şi politic depindea de forţa intelectuală şi morală a acesteia. Preotul servea satul, în acelaşi timp, ca învăţător, conducător spiritual şi chiar politic. El exercita, astfel, o influenţă decisivă asupra enoriaşilor. Activismul politic, manieră de luptă agreată de Şaguna pentru drepturile românilor - Românii nu se bucurau în Transilvania secolului al XIX-lea de drepturi depline în sfera politică şi socială. Cum s-a implicat mitropolitul Ardealului în obţinerea acestor drepturi? Activitatea mitropolitului Şaguna în Transilvania s-a înscris într-o perioadă foarte frământată a secolului al XIX-lea, marcată de Revoluţia română din anii 1848-1849, regimul absolutist (1849-1859) şi înfiinţarea Austro-Ungariei (1867-1918). Liberalismul european al sec. al XIX-lea, un rezultat al gândirii enciclopediştilor francezi din sec. al XVIII-lea, transformat apoi, la sfârşitul aceluiaşi secol, de către Revoluţia Franceză, într-un sistem politico-filosofic, a generat şi a marcat profund şi mişcarea naţională a românilor din Transilvania, Banat, Ungaria şi Bucovina, provincii istorice aflate, în acel timp, în monarhia austriacă. Andrei Şaguna a continuat tradiţia înaintaşilor săi de a fi în fruntea poporului român în lupta pentru drepturi politice, sociale şi naţionale. A participat, alături de episcopul unit Lemeni, la Adunarea Naţională de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, din 3/15 mai 1848, în calitate de preşedinte, urmând să înceapă, alături de alţi reprezentanţi ai românilor, lungile demersuri la Innsbruck, Ölmutz şi Viena, pentru a prezenta împăraţilor Ferdinand (1835-1848) şi Franz Joseph (1848-1916) programul naţional politic al românilor. A rămas pe tot parcursul luptei revoluţionare credincios Casei de Habsburg, fiind convins că românii, cu experienţa şi resursele lor limitate, puteau să se apere de maghiarizare şi să-şi atingă aspiraţiile naţionale, numai cu ajutorul acesteia. Loialitatea lui Şaguna faţă de Viena a facilitat, în anul 1864, recunoaşterea poporului român ca naţiune politică egală în drepturi cu celelalte naţiuni politice ale ungurilor, saşilor şi secuilor din Transilvania. După anul 1867, el s-a pronunţat pentru activismul politic, considerându-l ca singura manieră de a lupta, pe mai departe, în parlamentul maghiar, pentru drepturile românilor. „Bătrân maiestuos, care conducea ca de pe un scaun de rege“ - Andrei Şaguna a dat o nouă organizare Bisericii Ortodoxe din Transilvania. Modelul şagunian a fost apoi transpus la nivel naţional. În ce consta acest model? Statutul organic al mitropolitului Andrei Şaguna, aprobat la 19 octombrie 1868 de Congresul Naţional Bisericesc şi sancţionat de împăratul Austriei, Franz Josef, la 28 mai 1869, stabilea două principii fundamentale în organizarea Bisericii Ortodoxe române din Transilvania: autonomia bisericească faţă de stat şi sinodalitatea, ce viza colaborarea mirenilor cu clericii în exercitarea puterii bisericeşti. A fost o reformă bisericească care a întâmpinat simpatii şi opoziţii chiar în timpul pregătirii ei. În proiectul său de constituţie, Şaguna îşi exprima dorinţa de a sensibiliza Biserica faţă de condiţiile sociale în schimbare şi faţă de nevoile credincioşilor. A asemănat Biserica unui organism care funcţionează şi creşte doar printr-o acţiune continuă şi armonioasă a tuturor părţilor ei constitutive. În timp ce a rezervat ierarhilor puteri legislative şi juridice, el a îngăduit laicilor o participare extinsă în diferite ramuri ale administraţiei bisericeşti, îndeosebi în cele ale educaţiei şi finanţelor. Nu a socotit o astfel de acţiune ca pe o concesie făcută teoriilor politice liberale predominante, ci mai degrabă ca pe o reînviorare a practicilor creştinismului primar. Totuşi, la toate nivelele conducerii bisericeşti, el aştepta nu laicii, ci clericii să preia conducerea. În cuvântarea de deschidere a sinodului din anul 1850, la care au participat în număr mare şi mirenii, arăta faptul că „sinodalitatea este sufletul ordinei bune în biserică“ şi se declara contra absolutismului ierarhic. - Cum a fost perceput Andrei Şaguna în conştiinţa contemporanilor şi a urmaşilor săi? La moartea mitropolitului Şaguna, episcopul sas G.D. Teutsch din Sibiu scria că: „Şaguna a fost conducătorul intelectual - singurul cunoscut - al poporului său şi a putut să obţină în această calitate astfel de rezultate politice, cum rar se întâmplă vreunui muritor a se învrednici de ele“. Nicolae Iorga îl numea „bătrân maiestuos care de pe scaunul său de arhiereu conducea ca de pe un scaun de rege“, fiind un „cârmuitor de oameni şi îndreptător al vremilor, cărora nu li s-a supus ca exemplarele obişnuite ale omenirii, ci le-a întors de pe povârnişul lor spre culmea lui.“ Ioan Lupaş scria despre marele ierarh, următoarele: „Pentru toţi românii de bine, acest nume va trebui să sune cât mai des şi mai înteţit, ca o trâmbiţă de chemare la muncă nepregetată, la luptă conştientă şi neşovăitoare, la împlinirea bărbătească, fără zăbavă a datoriilor faţă de lege şi de neam.“