Antropologie palamită

Într-o lume în care omul îşi caută tot mai acut reperele, problema vieţii şi a morţii, chiar dacă nu mai este abordată în întregul ei antropologic, rămâne una din necunoscutele cele mai profunde ale existenţei omeneşti. Omul contemporan caută răspunsuri care adesea sfârşesc în întrebări şi mai chinuitoare. Patimi de tot felul par a compensa lipsa de răspuns la problematica imediată a vieţii în ansamblul ei.

O situaţie materială mai bună, o potolire a veşnicelor întrebări prin atitudini de indiferenţă socială, politică şi uneori religioasă, par a fi tot mai mult surogatele care par a compensa setea de real şi de răspuns. Într-o societate care se vrea promotoare a progresului individual, în ţări care adesea sunt privite ca stindard de civilizaţie, omul e tot mai singur în faţa propriilor spaime. Se clădeşte societatea perfectă, uitându-se faptul că ţări precum Franţa sunt pe primele locuri în ceea ce priveşte numărul de oameni care sfârşesc în stradă, fără cea mai mică urmă de compasiune din partea aşa-ziselor organisme abilitate să gireze situaţiile-limită ale persoanelor fără adăpost. Cazul recent al imigranţilor fără domiciliu, expulzaţi din adăposturile de iarnă din Marsilia, exclusiv pe motive etnice, fără a li se oferi variante, în condiţii de temperaturi foarte scăzute, a mai reuşit, din fericire, să cutremure opinia publică occidentală. Victimile însă nu au întârziat să apară şi statisticile ultimei săptămâni vorbesc de cel puţin trei persoane fără adăpost care au murit din cauza frigului. Toate acestea se petrec în zilele noastre, într-o ţară considerată model de democraţie şi de integrare socială. "Dumnezeu este viaţa însăşi şi pricina a toată vieţuirea" Problematica vieţii şi a morţii este aşadar una la care vom afla răspunsuri exclusiv pe plan teologic. Omul, adus la existenţă în urma sfatului treimic, se bucură de privilegiul de a fi alcătuit din elemente care se găsesc la intersecţia lumii materiale cu cea mai presus de materie. În Omilia a 6-a, Sfântul Grigorie Palama spune: "Trupul omului este alcătuit din materie, iar sufletul este alcătuit din ceea ce este mai presus de lume, ba chiar de la Însuşi Dumnezeu, printr-o suflare negrăită, precum ceva măreţ şi minunat, care întrece tot ce există". Viaţa omului este imprimată de pecetea chipului dumnezeiesc, Dumnezeu susţinând viaţa omului în toate manifestările ei. "Dumnezeu este viaţa însăşi şi pricina a toată vieţuirea, atât în veacul acesta, cât şi în veacul veacului", iar scopul omului trebuie să fie dobândirea vieţii veşnice, izvorâtă din viaţa dumnezeiască. Părtăşia la "viaţa cea fericită, veşnică şi fără de prihană, desăvârşit nepătimitoare şi slobodă de suferinţă" este posibilă doar prin relaţia continuă cu Hristos, dătătorul de viaţă. Opera mântuitoare a lui Hristos constă în dăruirea de viaţă omului căzut şi rănit prin păcat: "Hristos a coborât cu sufletul în iad şi s-a întors după ce a redat viaţă şi lumină veşnică tuturor - şi drept chip al acesteia ne-a dăruit nouă a săvârşi dumnezeiescul botez, ca prin el să rodească mântuirea, prin fiecare taină şi prin slujirile cele îndumnezeitoare ale sufletului şi ale trupului, primind astfel seminţele unei vieţi fără de prihană" "Viaţa îndumnezeită şi veşnică" reprezintă aşadar scopul oricărui om care îşi articulează viaţa poruncilor Evangheliei. Împărtăşirea de viaţa cea îndumnezeită şi veşnică este unirea cu viaţa adevărată a lui Dumnezeu, prin harul Său: "Cel ce se împărtăşeşte de energia dumnezeiască, fiind el însuşi prefăcut prin dumnezeiasca prefacere, se face întreg el însuşi cum este lumina şi este împreună cu lumina şi vede, în chip cunoscător, împreună cu lumina, pe cele care, în afara unui asemenea har inefabil, ar fi tuturor cu neputinţă de văzut". Vederea celor cu neputinţă de văzut (în lipsa experienţei harului) introduce pe om în "viaţa îndumnezeită şi veşnică", vederea însăşi fiind sălăşluire a omului în harul lui Dumnezeu, care susţine viaţa omului. Viaţa trupească nu este anulată, însă omul nu se mai raportează la aceasta ca la finalitatea supremă: "Cel ce se împărtăşeşte de energia dumnezeiască devine nu numai mai presus de simţirile trupeşti, ci şi mai presus de tot ceea ce poate fi cunoscut de noi şi de cei care sunt mai presus de noi prin puterea naturii. Căci cei care şi-au curăţit inima, pe Dumnezeu Însuşi Îl văd". Înzestrat cu voinţă liberă şi cu viaţă care îşi poate reclama independenţa , omul îşi poate totuşi asuma depărtarea de izvorul vieţii. Diavolul, la rândul lui, înzestrat de Dumnezeu cu darul libertăţii de alegere a fost primul care a reclamat independenţa şi şi-a asumat poziţia de negare a realităţii faptului că doar în Dumnezeu creaţia se împlineşte: "Căci şarpele cel înţelegător şi începător al răutăţii s-a ridicat împotriva noastră şi ne-a tras pe noi în străfundurile iadului. ş...ţ Şi are de la sine însuşi o putere aducătoare de moarte, el însuşi de la sine născând-o pe aceasta, ca unul care cel dintâi s-a despărţit de viaţa cea adevărată ". Reorientare către "viaţa cea adevărată" Revenirea omului şi reorientarea lui către "viaţa cea adevărată" se face însă întotdeauna prin apelul la starea zidirii celei noi, întemeiate prin jertfa Mântuitorului: "Zidind Noul Ierusalim, şi ridicând drept templu din pietre însufleţite şi adunându-ne pe noi în sfântă şi sobornicească Biserică, a zidit la temelia ei, care este Hristos, izvorul veşnic al harului. Căci viaţa cea plină şi stăpânească şi veşnică firea cea atotînţeleaptă şi atotputernică se uneşte cu firea cea înşelată din nebăgare de seamă şi din slăbiciune, fiind robită celui viclean şi zăcând, din lipsa vieţii dumnezeieşti, în adâncurile nepătrunse al iadului, pentru ca să aducă în această fire înţelepciune şi putere şi libertate şi viaţă neclătită". Jertfa lui Hristos este aducătoare de viaţă pentru veşnicie, iar "dumnezeiescul sânge al lui Dumnezeu se varsă din veac pentru viaţa lumii". Sfântul Grigorie Palama reuşeşte în Omiliile sale să ofere o imagine completă a perspectivei ortodoxe asupra vieţii omului, ontologic încadrată în relaţia cu Dumnezeu, "dătătorul de viaţă". Poate că Europa democrată ar avea multe de învăţat din antropologia palamită...