Apariţia şi evoluţia sistemului osos la nou-născuţi

Apariţia şi urmărirea nucleelor de osificare reprezintă un criteriu important de apreciere a creşterii normale, care se exprimă prin concordanţa dintre vârsta cronologică şi cea osoasă

Procesele de osificare încep din cursul vieţii intrauterine. Scheletul uman se dezvoltă pe seama a peste 800 de centri de osificare. Succesiunea apariţiei nucleelor de osificare are un caracter genetic, iar ritmul de apariţie şi dezvoltare a acestor nuclee sunt condiţionate de factorii ce influenţează creşterea, şi anume factorii endocrini, aportul nutritiv şi unele cauze patologice. Nou-născuţii la termen prezintă un număr de 3-4 nuclee de osificare, vizibile radiologic: femural inferior, tibial superior, nucleul cuboid şi cel al capului humeral. Nucleul femural inferior poate fi evidenţiat radiologic după a 37-a săptămână de vârstă de gestaţie. La sfârşitul primului an sunt vizibile 10 puncte de osificare, la vârsta de 2 ani sunt vizibile 13 nuclee, iar la sfârşitul celui de-al treilea an sunt vizibile radiologic 30 de puncte de osificare. În următorii ani, apar şi alte puncte de osificare, astfel că, la vârsta de 10 ani, copilul prezintă 47 astfel de puncte, dintre care 20 numai la nivelul mâinilor. În cursul pubertăţii, până la 14-15 ani, au loc sudurile osoase, pentru ca, spre sfârşitul pubertăţii, să se încheie şi procesul de creştere în lungime a oaselor. Acestea vor continua, o perioadă de timp, să se dezvolte şi în grosime. Apariţia cronologică a centrilor de osificare şi a sudurilor corespunde procesului normal de creştere şi dezvoltare a copilului. Există, totuşi, şi unele variaţii în apariţia cronologică a punctelor de osificare şi de maturizare osoasă, fără vreun corespondent patologic, fiind legate de unii factori constituţionali, sex sau rasă. De exemplu, la fete, la pubertate, maturizarea osoasă apare mai timpuriu decât la băieţi. Important este faptul că, prin observarea proceselor de maturizare osoasă, se poate urmări evoluţia normală a pubertăţii şi a unor aspecte legate de patologia ei. Dintre toate criteriile recomandate pentru evaluarea maturaţiei individului, cel mai folosit este cel al maturaţiei scheletului. Acesta se apreciază în mod current prin radiografia mâinii şi articulaţiei pumnului. Rapoartele segmentare dintre trunchi şi membre arată că membrele cresc mai rapid decât trunchiul, până la pubertate, după care se inversează ritmul de creştere. După naştere, se urmăreşte osificarea craniului. Peste vârsta de 2 ani, urmărirea acestui aspect este impusă şi de necesitatea depistării precoce a unor anomalii caracterizate prin osificare timpurie (craniostenoză) sau tardivă (hipotiroidie, hipofosfatazie, rahitism sever).