Arhiepiscopul Pimen, depus spre veşnică odihnă

Numeroşi credincioşi au venit vineri, 22 mai, la Centrul eparhial din Suceava pentru a‑şi lua rămas bun de la vrednicul de pomenire Arhiepiscop Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor, cel care a păstorit această eparhie aproape trei decenii. Slujba Înmormântării a fost precedată de Sfânta Liturghie, săvârşită la un Altar de vară din curtea Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, şi Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, înconjuraţi de un sobor de slujitori. În continuare, cortegiul funerar s‑a îndreptat către Mănăstirea Sihăstria Putnei, unde Arhiepiscopul Pimen și‑a pregătit mormântul din timpul vieții.

Au fost prezenţi atât reprezentanţi ai autorităţilor publice, cât şi credincioşi care au asistat cu respectarea prevederilor legale privind distanţarea. La finalul slujbei de Înmormântare, a fost citit cuvântul transmis de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, urmat de mesajul de condoleanţe al preşedintelui României, Klaus Werner Iohannis.

„A dominat acest răstimp în chip smerit și majestuos”

Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan l‑a evocat pe vrednicul de pomenire Arhiepiscop Pimen, bărbat iubit de Dumnezeu, cu o viaţă deosebită. „Vlădica Pimen a avut parte de o viață tumultuos de bogată, surprinzătoare în complexitatea ei, uimitoare în coordonatele ei esențiale. Născut în perioada interbelică, trăind din plin timpul războiului, martor al întregii perioade comuniste și participant la durerile fără de sfârșit ale mult așteptatei renașteri a României postdecembriste, Înaltpreasfințitul Pimen a dominat acest răstimp în chip smerit și majestuos deopotrivă”, a spus Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. „Chipul său de pustnic trimitea la pagini de Pateric. Cuvântul direct, scurt, fără menajamente căldicele, false, crea sentimentul unui om care nu are timp de pierdut în explicații și justificări inutile. Înfățișarea sa exterioară – prelungire a celei lăuntrice – se apropia de icoanele de la Voroneț. Era, de fapt, o extensiune a acestora. Le‑a iubit nespus, a luptat pentru restaurarea lor, s‑a întristat nespus în fața indiferenței multora față de acest tezaur identitar al românilor. Suferea pentru Basarabia și Bucovina de Nord înstrăinate. Mormântul Măriei Sale, Ștefan cel Mare și Sfânt, îi era altar al Moldovei, pe care o dorea întregită în trupul României. Toți îi erau dragi, îndeosebi bătrânii și copiii. Între copii se simțea ca un bătrân cu inimă de copil. Între bătrâni trăia sentimentul unui copil care se îngrijește de bunici. Avea o mare slăbiciune: nu era în stare să accepte că un bătrân este bolnav și părăsit. Era aprig, neînduplecat în dorința sa de a‑i ajuta pe cei în vârstă. Avea, poate, sentimentul de vinovăție, văzându‑se pe sine înconjurat de oameni, iar alții se aflau în părăsire. Se implica, stăruia, insista, trecea peste obstacole și neînțelegerea multora în dorința de a‑i ajuta pe bătrânii săi dragi, de a fi împreună cu ei, bucurându‑le inima”, a arătat Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan.

„A fost și va rămâne Părinte al Bucovinei”

La rândul său, Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul a evocat viaţa pilduitoare a Arhiepiscopului Pimen, scoţând în lumină atât ascetismul şi duhovnicia ierarhului, cât şi aptitudinile sale gospodăreşti, de multe ori lucrând cot la cot cu salahorii la construcţia de case pentru săraci sau chiar la muncile câmpului. „Cred că n‑a existat sat bucovinean pe unde pașii săi să nu fi călcat. Toate drumurile îi erau ca ale sale: nu avea nevoie de hartă, nici de GPS, ci ne uimea știind și numărul de semafoare dintre două puncte ale unei șosele. A respirat aerul proaspăt al obcinelor Bucovinei, a prețuit munca țăranilor și a celor ostenitori cu mintea, a iubit portul și obiceiurile din Bucovina, l‑a iubit pe Ștefan cel Mare și a sădit această dragoste mai ales copiilor pe care îi primea ca ghid. Glasul său s‑a întrecut cu cel al clopotului Buga de la Putna atunci când vorbea despre iubirea de țară, despre familie și despre valorile neamului, și tot puternic a rămas atunci când tăia ca fulgerul împotriva nedreptăților pe care unii și alții le‑au făcut Bisericii și oamenilor. Mâinile lui nu doar i‑au binecuvântat pe credincioșii din Bucovina, ci s‑au împreunat cu ale meșterilor atunci când a ridicat case pentru cei săraci. Nu doar rasă smerită și odăjdii sfinte a purtat Părintele nostru Pimen, ci și halat de salahor sau, nu de puține ori, frumos pieptar înflorit bucovinean. A fost și va rămâne Părinte al Bucovinei, trăind durerile și bucuriile ei, așa cum le‑a simțit iscusit ilustrate de Balada lui Ciprian Porumbescu ori Doina lui Mihai Eminescu”, a mai arătat ierarhul, adăugând că, mai presus de toate, a iubit oamenii: preoţi, monahi şi credincioşi.

„Pe lângă multe altele pentru care trebuie să fim recunoscători, încă o dată și încă o dată vă mulțumim pentru acel lucru pe care numai oamenii cu suflet mare pot să‑l facă necondiționat și fără număr: iertarea. Ne‑ați iertat când am greșit și nu ne‑ați pedepsit cât am fi meritat. Ne‑ați acceptat așa cum suntem, și, ca să nu ne supărați, ați așteptat uneori și ani întregi ca să ne spuneți unde am greșit. I‑ați ținut aproape și pe cei care v‑au trădat, sperând în întoarcerea lor. Ați purtat sarcinile noastre ca un părinte, și noi ne cerem iertare, acum, că n‑am arătat îndeajuns purtare de fii adevărați. De aceea, nu, Părinte Pimen, nu pentru greșelile Înaltpreasfinției Voastre a venit această cruntă boală peste bătrânețile Înaltpreasfinției Voastre, încă puternice, dar purtătoare de urmele ostenelilor unei vieți de 90 de ani. A venit pentru neascultările noastre, pentru toate mâhnirile pe care vi le‑am făcut, pentru toate nedesăvârșirile din cele pe care ni le‑ați cerut să le împlinim. A venit această boală ca să fiți, și în ultimele zile ale vieții, împreună cu cei năpăstuiți, cu cei în durere, cu cei bolnavi, cu Bucovina iubită, dar atât de încercată și îndurerată de această molimă. Ați purtat‑o pentru păcatele noastre, singur și departe, dar atât de aproape în duh de cei pe care îi iubeați. Și, pentru aceasta, vă rugăm, iertați‑ne. Și iertați‑i și pe cei care v‑au judecat, acum, ori mai înainte, pe cei care v‑au vorbit de rău, pe cei care nu v‑au înțeles zbuciumul, neodihna și durerea pentru redobândirea unei proprietăți a Bisericii. Poate, simțindu‑se și ei fragili și neputincioși în fața vreunei boli sau în fața morții, vor învăța măcar acum să vă prețuiască mai mult și vor șterge lacrima cu care v‑ați dus de aici, făcând un gest recuperator pentru Biserica din Bucovina”, a arătat Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul.

După slujbă, sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale ierarhului a fost dus la Mănăstirea Sihăstria Putnei, pentru a fi aşezat întru nădejdea Învierii în mormântul pe care şi l‑a pregătit din timpul vieţii. Încă de joi seara, buciumaşi bucovineni şi‑au jelit ierarhul în curtea Centrului eparhial, iar la căpătâiul său a fost citită neîncetat Psaltirea, potrivit rânduielii înmormântării monahilor.