Aron Cotruş, 120 de ani de la naştere

La începutul lunii ianuarie, s-au împlinit 120 de ani de la naşterea poetului Aron Cotruş (n. 2 ian. 1891, Haşag, jud. Sibiu - m. 1 nov. 1961, Long Beach, California, SUA), scriitor tradiţionalist şi expresionist, cum l-au definit criticii, a cărui operă de factură patriotică a fost adesea asociată cu cea a lui Octavian Goga.

Viaţa şi creaţia sa sunt tributare realităţilor secolului al XX-lea, ale cărui paradigme le-a trăit din plin, fiind ancorat multă vreme în activitatea de ziarist şi diplomat. Am ales să facem acest remember Aron Cotruş ca o reacţie la agresiunea nonvalorilor care ne invadează de două decenii încoace existenţa, devalizând şi intoxicând spaţiul cultural pe care, cândva, marii noştri creatori l-au spiritualizat. Ca nimeni altul, Aron Cotruş a scris în poeziile sale despre contorsionatul secol XX, la ale cărui drame a participat încă de tânăr, ca soldat în armata imperială din Primul Război Mondial, ca prizonier, ataşat de presă, director de revistă, ca luptător anticomunist şi ca exilat şi pe care le-a întrupat în opera sa ce însumează peste 20 de volume. În manualele şcolare, Aron Cotruş apare cu poezia "Horia", care se studiază în clasa a VII-a, apoi, nu ştiu, probabil în liceu mai este pomenit sporadic la curentele ori genurile literare sau la Facultatea de Litere. În rest, Aron Cotruş, ca mulţi alţi scriitori români, devine lectură facultativă şi întâmplătoare a câtorva rătăciţi împătimiţi de lectură. De aceea, considerăm că această voce naţională a literaturii române merită scurtul nostru laudatio măcar la aniversare, pentru a nu fi înlăturat din trecutul somptuos de "starurile" prezentului. Primul volum de versuri, "Sărbătoarea morţii", este publicat în anii fierbinţi ai Primului Război Mondial, în 1915, şi ilustrează realitatea violentă a acestei conflagraţii, proiectată la scară apocaliptică. El însuşi a participat ca voluntar în conflictele armate, unde a căzut prizonier pe frontul italian. Următoarele cărţi, "România" (1920), "Neguri albe" (1920), "Versuri" (1925), "În robia lor" (1926) şi "Strigăt pentru depărtări" (1927), evidenţiază un spirit răzvrătit şi neliniştit, ce critică vehement nedreptăţile sociale şi naţionale. Revolta sa socială este vădit accentuată în "Cuvinte către ţăran" (1928), "Mâine" (1928), "Printre oameni în mers" (1933), "Horia" (1935), "Peste prăpăstii de potrivnicie" (1938) şi în "Rapsodie valahă" (1940), unde sunt înregistrate cu precizie de seismograf frământările şi prefacerile lumii, al cărei martor şi diac este. Poetul a traversat o epocă zbuciumată, fiind prins în Unirea de la 1918, în două războaie mondiale, asistând la instaurarea legionarismului şi comunismului care, desigur, au lăsat urme semnificative în biografia şi creaţia sa. Pentru că Octavian Goga a fost receptat ca tribun al Ardealului obidit, Aron Cotruş trebuie înţeles în contextul acestui năbădăios secol XX, el însuşi militând întotdeauna pentru o Românie Mare şi descătuşată. "Io Aron Cotruş, / rumân de peste munţi, / din stirpea iobagilor trudnici şi crunţi, / cari nu se poticnesc pe nici un urcuş, / furtunatec m-am născut să vestesc, / în grai românesc, / cu aspre cuvinte, / străbune şi sfinte, / zboruri înalte spre-ameţitoare ţinte. / Istoria, moartea de-a curmeziş mi s-au pus, / şi nu m-au răpus, şi nu m-au răpus…". "Drumuri în furtună" După clasele gimnaziale, absolvite la Blaj, şi liceul, la Braşov ("Andrei Şaguna"), Aron Cotruş urmează cursurile Facultăţii de Litere din Viena. Este redactor la revista "Românul" din Arad şi "Gazeta Transilvaniei" din Braşov. Lucrează pe rând ca ataşat de presă la Roma, Varşovia, iar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial este secretar de presă la Madrid şi Lisabona. După război, se refugiază politic în Spania, devenind ulterior preşedinte al Comunităţii Românilor şi director al revistei "Carpaţii". Din anul 1957 se stabileşte în Statele Unite, în localitatea Long Beach din California, unde trăieşte până la sfârşitul vieţii, fiind recunoscut ca un poet talentat şi un mare luptător anticomunist. În perioada cât a activat ca ataşat de presă la Madrid, a publicat în limba spaniolă "Poemas de Monserrat" (1951) şi "Cantos a Raman Lull" (1952), iar în limba română scrie "Drumuri în furtună" (1951) şi "Între Volga şi Mississippi" (1956). Tonul poeziilor sale este grav, adeseori ameninţător ori trist, o prelungire a mâhnirilor ţăranului român, sortit să muncească din greu şi să rămână de-a pururi sărac. "Io,/ Pătru Opincă / ce-ntr-atâtea moşii n-am doar o şirincă, / înfrunt strâmbele legi şi năpasta / şi-n răzmeria ce-n mine creşte, / sudui vârtos, mocăneşte, / şi scuip pe toata rânduiala asta!...". Particularitatea poetică vine din realismul crud al operei sale exprimat impulsiv, din duritatea limbajului şi a tuşelor lirice moderne, în care metafora nu are substanţă metafizică, ci este ancorată în spaţiul ontologic. La Aron Cotruş totul e înregistrat şi trăit paroxistic, fie că scrie despre confruntări armate, despre natură, dragoste sau istorie, senzaţie dată de folosirea nu arareori a unor cuvinte precum groază, noapte, dezgustul imens, jindul sălbatic, crunte goane, patima nebună, calea blestemată etc., care fac ca versurile să poarte povara suferinţei. Pentru că studiile de specialitate l-au etichetat ca scriitor mesianic, poezia "Io, Aron Cotruş" subliniază foarte bine această sintagmă, el însuşi considerând că s-a născut sub zodia stigmatizării nedreptăţilor. "Io Aron Cotruş, / om cu pofte mari, / mai calc mocăneşte prin munţi legendari / şi sfarm în măsele al vremii căluş!". Dacă, după scurtul nostru remember, doi-trei internauţi răsfoiesc poezii de-ale lui Aron Cotruş, înseamnă că am reuşit să deschidem câteva ferestre ferecate care pot ademeni poezia înăuntru, închizând pentru câteva minute pe cele ale cancanului şi derizoriului. " Io Aron Cotruş, / om cu pofte mari, / mai calc mocăneşte prin munţi legendari / şi sfarm în măsele al vremii căluş!"