„Asigurările private nu vor rezolva problemele sistemului asigurărilor de sănătate din România“

Problemele majore cu care se confruntă în prezent sistemul de sănătate publică din România au, în opinia specialiştilor în domeniu, rădăcini în gestionarea defectuoasă a resurselor financiare şi în dezordinea care domneşte în sistemul asigurărilor de sănătate. Banii colectaţi în sistemul de asigurări nu acoperă cheltuielile necesare pentru serviciile asigurate şi pentru medicamentele compensate, fapt care a dus la dezbateri pe tema nevoii completării pachetului de servicii acoperite de asigurarea obligatorie cu servicii parţial sau integral acoperite din surse private (coplată, asigurări private). Cât de oportună şi de viabilă este soluţia introducerii asigurărilor private de sănătate în România ne-a explicat dr. Vasile Cepoi, specialist în management sanitar, fost director general al Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate (CNAS).

Sistemul de asigurări de sănătate din România este considerat, în momentul de faţă, inechitabil, creând discriminare între diferitele categorii de asiguraţi. În plus, reglementările se schimbă de la an la an. Cum s-a ajuns aici? Sistemul de asigurări de sănătate a pornit în 1999, iar prima lege a asigurărilor a fost destul de bine gândită. Ulterior, tot felul de interese, tot felul de concepţii organizatorice, mai mult sau mai puţin fundamentate, au determinat modificarea lui, încât la ora actuală nu-i nici cum a fost gândit iniţial, dar nici nu mai seamănă cu nimic. În perioada 2003-2004 s-a derulat un proiect de planificare în Sănătate, cu o firmă de management din Germania. Atunci s-au organizat nişte structuri la nivel judeţean, regional şi naţional, care au elaborat o serie de planuri de reorganizare şi restructurare a sistemului, plecând de la analiza nevoilor de sănătate şi de la distribuţia resurselor la nivel teritorial. În calitate de secretar de stat, am coordonat, atunci, acel proiect. Dar el a fost finalizat şi cam atât; s-a depus apoi praful pe el, într-o bibliotecă a Ministerului Sănătăţii (MS). Acum datele lui nu mai sunt cele actuale, dar structura lui, modul în care a fost conceput ar permite să fie actualizat şi aplicat şi ar putea să constiuie baza unei viitoare strategii în reorganizarea Sănătăţii. De altfel, dacă cineva s-ar apleca asupra zecilor de proiecte care s-au derulat în domeniul Sănătăţii în ultimii 20 de ani, unele chiar cu bani rambursabili de la Banca Mondială, am vedea că avem o bază teoretică de fundamentare a unei strategii de reformă a Sănătăţii extraordinară, care ne-ar duce peste vreo 20 de ani. Din păcate, toate aceste proiecte s-au finalizat cu un teanc de hârtii depuse undeva, peste care nu s-a mai uitat nimeni. Fiecare ciclu electoral, fiecare ministru - şi Sănătatea n-a dus lipsă de miniştri - au venit cu o altă concepţie, cu o altă idee, au luat-o de la capăt, au reformat, nefiind întotdeauna cei mai potriviţi oameni cei care au decis schimbarea traiectoriei sistemului. În general, măsurile de reformă care s-au luat au vizat rezultatul imediat, nu pe termen mediu şi lung. Nu s-au gândit că o măsură luată astăzi poate avea un efect bun pe moment, dar efectele pe termen mediu şi lung ar putea să fie nedorite. Aşadar, putem vorbi despre lipsa de continuitate ca una dintre cauzele crizei prin care trece sistemul de asigurări. Care este, acum, deficienţa majoră, punctul din care trebuie pornit în reorganizarea sa? La noi, sistemul asigurărilor nu este încă osificat şi, dacă nu repetăm toate greşelile din alte sisteme similare, am avea şansa unui sistem de sănătate modern şi eficient. Din păcate, dacă vorbim de constituirea fondului de asigurări de sănătate, constatăm că le-gislaţia românească are o prevedere pe care nu am găsit-o în nici o altă ţară europeană, respectiv existenţa asiguraţilor fără plata asigurărilor. Numărul acestora depăşeşte de două ori numărul asiguraţilor plătitori, fapt care creează un dezechilibru. Acest lucru a apărut ca o consecinţă a unor legi speciale, prin care statul acordă posibilitatea de a beneficia de pachetul de servicii medicale fără plata asigurărilor. Inechitabil şi incorect, cred eu, deoarece persoana care plăteşte asigurarea de sănătate consideră că face acest lucru pentru sine. Dar statul se îndreaptă asupra acestor bani, pe care persoana respectivă îi dă pentru sănătatea sa, şi hotărăşte să-i folosească şi pentru altcineva, care nu are bani, în baza principiului solidarităţii. Or, nu este aşa. Principiul solidarităţii înseamnă că participăm fiecare cu cât putem şi beneficiem toţi la fel, atunci când avem nevoie. Dar nu spune că eu plătesc şi tu beneficiezi, fără să participi financiar. Sigur, toate sistemele de asigurări de sănătate se bazează pe principiul solidarităţii, dar la noi interpretarea acestuia este originală. Eu nu spun că persoanele prevăzute în acele legi speciale nu merită şi nu ar trebui să primească acest avantaj din partea statului, dar statul trebuie să acopere aceste cheltuieli din banii de la buget, din impozite, şi nu din banii fondului de asigurări de sănătate. Repet ceea ce mi-au spus cei de la Casa de Asigurări din Germania, cu care noi am colaborat iniţial, că avem această şansă, că încă sistemul nostru nu este osificat. Din păcate, el este extrem de labil la ora actuală; de la an la an se schimbă lucrurile, încât nimeni nu mai ştie e-xact încotro merge. Introducerea asigurărilor private de sănătate ar putea fi o soluţie pentru România? Sistemul de asigurări private este necesar, dar nu va rezolva problemele sistemului de asigurări de sănătate, deoarece accesul la asigurări private se face pe baza principiului riscului individual, valoarea poliţei de asigurare fiind condiţionată de riscul de îmbolnăvire al fiecărui pacient. Costurile unei asemenea poliţe sunt destul de mari şi avem două motive să nu fim foarte optimişti, când ne gândim la un sistem comercial de asigurări private de sănătate: o dată - lipsa culturii asigurărilor la noi şi apoi - accesul financiar relativ redus al populaţiei la un astfel de sistem de asigurări. Acesta ar putea să se dezvolte numai în condiţiile în care s-ar aplica sistemul de la pensii private. Având în vedere că s-a redus contribuţia la sănătate de la 14% la 10,5%, aceşti 3,5% sau 2% din aceşti 3,5% ar putea să fie colectaţi într-un sistem pentru asigurări private. Aceasta ar fi o variantă. O altă variantă, pe care eu o consider mai adecvată societăţii româneşti, este sistemul mutualist din Franţa, care înseamnă un sistem voluntar de asigurări, dar bazat tot pe principiul solidarităţii. Astfel, contribuţia nu mai este condiţionată de riscul de boală, ci de veniturile pe care le am, beneficiind de aceleaşi servicii. Pentru asta, însă, este necesară introducerea acelui tichet de sănătate sau coplata, despre care se tot discută, pentru ca sistemul privat să poată prelua această presiune. Atunci, acel tichet de sănătate poate să fie acoperit într-un sistem de asigurări de tip mutualist sau comercial, indiferent cum, cu o contribuţie care ar completa ceea ce s-a luat deja de la Sănătate pe de o parte şi pentru ce este peste acest tichet se poate face un sistem de asigurări de tip comercial. Există deja intenţii în acest sens. Am auzit deja asigurători care vor să aplice un astfel de sistem - cred că ar fi viabil.