Asistenţa socială, o formă de jertfelnicie pe calea mântuirii

Asistenţa socială nu este doar o profesie, ci şi o formă de slujire a aproapelui, în care se pune mult suflet, răbdare şi dăruire. După acest crez se ghidează şi echipa Aşezământului Social „Sf. Spiridon” din Bârlad al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Huşi, care poartă de grijă celor 25 de beneficiari prin acordarea unei palete largi de servicii la domiciliu. Bătrânilor le sunt redate însă, înainte de toate, demnitatea şi speranţa. „Nu ştiu ce m-aş face fără fetele astea (n.r. - angajatele aşezământului), pe care le iubesc, le respect şi le sunt recunoscătoare că vin la mine, îmi răspund la orice oră, mă pun pe picioare şi mă alină. Mă rog la Măicuţa Domnului să le ţină sănătoase ca să poată face mult bine”, spune Niculina Orună, care, la cei 83 de ani, luptă, ca mulţi vârstnici, cu boli, dar mai ales cu singurătatea. 

O zi din cele multe ale anului este dedicată oamenilor care, cu dăruire, răbdare şi dragoste faţă de semeni, oferă sprijin, aduc alinare şi speranţă în vieţile celor vulnerabili. De Ziua Mondială a Asistenţei Sociale, marcată anual în a treia zi de marţi a lunii martie, ne arătăm recunoştinţa acelor oameni pentru care asistenţa socială nu mai este o profesie, ci o formă de slujire a aproapelui aflat în nevoi, un prilej de jertfelnicie pe calea mântuirii. Programări şi deplasări la medic, reţete ridicate de la farmacie, prepararea hranei, hrănire şi hidratare, menaj, igienă personală, plata facturilor, oferirea de informaţii cu privire la drepturile sociale şi medicale sau însoţirea la instituţii publice sau evenimente sunt doar câteva dintre serviciile pe care le oferă angajatele Aşezământului Social „Sf. Spiridon” Bârlad, parte a Asociaţiei „Filantropia Ortodoxă” din cadrul Episcopiei Huşilor.

„Încercăm, în primul rând, să satisfacem nevoile de bază, igienico-sanitare, social-administrative și de relaționare ale beneficiarilor noştri. Ne dorim, de asemenea, şi sperăm că și reuşim, să asigurăm şi sprijinul necesar pentru ca bătrânii noştri, mulţi dintre ei singuri, fără sprijin familial, să ducă o viață demnă, în ciuda lipsurilor materiale”, ne-a spus preoteasa Macrina Mereuţă, coordonatoarea Aşezământului Social „Sf. Spiridon” Bârlad.

Echipa aşezământului este formată dintr-un coordonator, un asistent social, un asistent medical şi două îngrijitoare. Nu doar beneficiarii apreciază munca şi dedicarea celor cinci doamne, ci şi instituţiile cu care lucrează şi oamenii cu care intră în contact. De exemplu, asistentul social Silvia Gociu a fost nominalizată într-o primă etapă, cea a votului online, la categoria „Premiul pentru Asistentul Social din Domeniul Protecției Persoanelor Vârstnice şi Îngrijirii la Domiciliu”, în cadrul Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţă Socială. Susţinerea reflectată în numărul foarte mare de voturi, dar mai ales aprecierea bătrânilor pe care îi are în grijă îi sunt cea mai mare răsplată.

„Cu ani în urmă am fost pusă în faţa unei alegeri: teologie sau asistenţă socială. Am urmat până la urmă facultatea de asistenţă socială, iar cu timpul am realizat că multe principii din asistenţa socială se regăsesc în învăţătura creştin-ortodoxă. Nu greşisem, astfel, cu nimic alegând această cale. Din 2009 lucrez la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Vaslui, pe segmentul de protecţie a copilului, iar în 2021 am avut ocazia să cunosc activitatea minunată de la Asociaţia Filantropia Ortodoxă Huşi, unde la început am făcut voluntariat, iar mai apoi m-am alăturat, cu o jumătate de normă, pentru a fi şi sprijin vârstnicilor. Fiecare are nevoie la un moment dat de validare pentru a avea certitudinea că ceea ce face este bine. De aceea, chiar dacă nominalizarea nu a mers şi mai departe la nivel naţional, pentru mine această recunoaştere pe plan local mă onorează şi mă bucură că munca pe care o fac este apreciată. Asistenţa socială nu se contabilizează în ore, nu este o profesie, ci mai degrabă este o vocaţie şi o misiune. Sunt recunoscătoare că pot fi alături de cei în nevoie, că pot să fiu sprijin şi să aduc bucurie”, a spus asistentul social Silvia Gociu.

În lumea în care trăim, chiar şi un singur strop de bucurie, adus de un zâmbet cald, o mângâiere sau o simplă apariţie în pragul uşii, îi poate ridica pe vârstnici din neputinţă şi le poate reda încrederea.

„Le respect, le iubesc şi le sunt recunoscătoare”

La cei 83 de ani, Niculina Orună este recunoscătoare angajatelor aşezământului, mai ales pentru că-i alină anii unei bătrâneţi marcate de singurătate, de lipsa copiilor care sunt departe şi care, împovăraţi de propriile greutăţi, uită de propria mamă. „Am trecut prin multe în ultimii ani; am doi copii plecaţi în străinătate, cu credite, cu probleme, fata e mai bolnavă decât mine, nu se poate deplasa, să vină în ţară să mă vadă... E tare grea singurătatea. Mă rog la Maica Domnului să vină cineva la mine, să-mi bată la uşă... şi vin ele, dragile fete care mă înseninează, mă îmbărbătează. Altceva ce pot face şi ele, nu-mi pot da zile... Acum e tare greu să nu ai pe nimeni, noroc cu iubitele mele, pe care le respect, le iubesc şi le sunt recunoscătoare că vin la mine...”, spune bătrâna, care rămâne cu Maica Domnului în gând şi cu dorul de biserică, de participarea la Sfânta Liturghie.

Bunicilor le este teamă că trăiesc zile marcate de lipsuri, cu pensiile lor mici nu fac faţă cheltuielilor cu hrana şi medicamentele necesare; însă teama lor cea mai mare a fost până acum că rămân „ai nimănui”.

„Mereu, când venim la beneficiare, nu ne mai lasă să plecăm, pentru că aceasta e, de fapt, marea lor durere: singurătatea. Spun adesea: îmi este urât să fiu singură; au telefon, au televizor, dar nu este acelaşi lucru ca atunci când cineva te priveşte în ochi, te ţine de mână şi te întreabă cu toată sinceritatea «cum te simţi?» Simplul fapt că cineva e acolo, lângă tine, face totul. Noi, având în grijă 25 de bătrâni, ne împărţim astfel încât să oferim sprijinul nostru tuturor, în funcţie de nevoi, de starea lor de bine. Acum, în cazul bunicii Niculina, care are şi o problemă medicală acută, e mai greu, deoarece era obişnuită să iasă, să meargă la biserică, însă va trece peste asta cu ajutorul lui Dumnezeu şi al Maicii Domnului, la care are mare evlavie. Bunicile sunt pentru noi un exemplu de răbdare, bunătate şi credinţă”, mai spune doamna preoteasă, care e completată de bunica Niculina, cu glas tânguitor: „Mi-e dor de biserică, îmi lipsesc slujbele”.

Bunica Roza Ghebea are aceeaşi vârstă, dar cel puţin acum e mai sprinţară şi mai optimistă şi, deşi întăreşte că „anii bătrâneţii sunt grei şi urâţi”, are puterea să glumească şi să râdă chiar şi de momentul morţii: „Mi-am pregătit cu ceva timp în urmă şi hainele pentru ultimul drum, doar că mă gândesc acum că sunt prea... tinereşti, pantofii sunt cu toc, nu ştiu dacă se cade (n.r. - ne face din ochi şi râde). Dar până la moarte, mă bucur că am reuşit să ajung la biserică, sunt mulţumită că ieri am participat la Taina Sfântului Maslu, m-am şi împărtăşit, mă simt uşoară, parcă zbor... Ştiţi, la tinereţe lupţi cu toate greutăţile şi tot mai ai avânt, însă la bătrâneţe orice ţi se pare mai greu, şi drumul până la biserică pare mai lung, dar eu zic că e bine măcar că ştii că este cineva care se interesează de tine, te ajută să plăteşti o factură, îţi face o programare la doctor, nu mai zic câte altele mai fac fetele astea pentru mine. Şi cred că şi pentru celelalte bătrâne de care îngrijesc. Până la doamna preoteasă, eu nu am sărbătorit ziua de naştere... a fost cu tort, nici nu ştiam să suflu în lumânări. Doamne, câtă bucurie a fost pentru mine!”

Bătrânele se întind la vorbă, îţi arată dulapul ticsit cu medicamente, facturile uriaşe, îşi amintesc de tinereţe, de soţii răposaţi, de greutăţile şi bucuriile prin care au trecut, doar, doar s-or lungi clipele. Vor cu tot dinadinsul să nu mai pleci de la ele.

În spatele activităţii de asistenţă socială stau drumuri lungi, dosare întregi, cu rapoarte de vizită, servicii, liste şi fişe de activitate, îndatoriri, dar şi sprijin susţinut din partea Episcopiei Huşilor şi a părintelui protopop Andrei Mereuţă, a preoţilor din Protopopiatul Bârlad şi a oamenilor de bine, care oferă alimente la diferite sărbători, oferă alinare şi binecuvântare.

Aşezământul Social „Sf. Spiridon” din Bârlad, asemenea tuturor centrelor de zi, centrelor rezidenţiale şi a celorlalte centre de îngrijiri socio-medicale sau de îngrijire la domiciliu de pe întreg cuprinsul Patriarhiei Române, funcţionează din dragoste faţă de semeni, cercetând pe cei flămânzi, însetaţi şi goi, văzând în fiecare copil sau bunic pe însuşi Mântuitorul Iisus Hristos: „Întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei preamici, Mie Mi-ați făcut”.

O muncă de teren continuă Persoanele vârstnice beneficiare ale serviciilor oferite de Aşezământul Social „Sf. Spiridon” din Bârlad au fost identificate în urma colaborării cu instituţii precum Primăria Municipiului Bârlad, prin Direcţia de Asistenţă Socială, dar şi cu sprijinul preoţilor din oraş, care se află în contact permanent cu enoriaşii şi cunosc cel mai bine atât starea de sănătate, cât şi situaţia socială şi familială a acestora. „Avem beneficiari care au pensie chiar şi de 1.200-1.300 de lei, din care trebuie să acopere cheltuielile lunare de întreţinere: alimente, facturi, medicamente... în lunile de iarnă, factura la gaz poate depăşi chiar o mie de lei, vă daţi seama că este extrem de greu pentru aceşti bătrâni. Acestor nevoi materiale se adaugă anumite neputinţe ale lor, unii sunt nedeplasabili, alţii au boli cronice, şi nu una sau două... mergi acasă la ei şi vezi că au câte o farmacie întreagă. Asistentul medical Florina Cristea îi ajută să-şi organizeze medicamentele, le explică când şi cum să le ia, ţine legătura cu medicul de familie. E o muncă de teren continuă, suntem la dispoziţia lor mereu, pentru că au nevoie de noi”, concluzionează coordonatoarea aşezământului. Aniversarea zilei de naştere, o ieşire la teatru sau un pelerinaj la biserici sau mănăstiri sunt bucurii mici care întregesc activitatea amplă a asistenţei sociale în rândul vârstnicilor.