Avem o singură vocație, chemarea la sfințenie

În cartea Apocalipsei se spune că Cetatea Ierusalimului ceresc este veșnic deschisă și luminoasă, iar în ea ­neamurile își vor aduce slava lor (Apoc. 21, 26), adică pe sfinții pe care i-au odrăslit. Sfinții Români, slava poporului nostru, sunt tot ce a dăruit mai bun lui Dumnezeu țara aceasta. Slava poporului român, care intră în Ierusalimul cel ceresc. De la Sfântul Apostol Andrei până astăzi, sute și mii de sfinți, ierarhi, cuvioși, martiri, mărturisitori (știuți și neștiuți, canonizați sau nu) au devenit membri ai Bisericii cerești, care cu putere multă ajută poporului dreptcredincios la sporirea credinței, a evlaviei și dragostei evanghelice.

De la sfinții dobrogeni la cei ardeleni, din Banat în Moldova, iubirea și lumina crucii și învierii lui Hristos pecetluiesc hotarele țării noastre sporind în suflete dorul de veșnicie, dorul de cer. Mănăstirile, moaștele și icoanele leagă de cer pământul țării noastre. La peștera Sfântului Apostol Andrei, la moaștele și mormântul Sfântului Iosif de la Partoș, la peștera Sfintei Teodora de la Sihla, la mormântul izvorâtor de har al părintelui Arsenie de la Prislop, credincioșii se umplu de credință, nădejde și râvnă duhovnicească. La moaștele Sfinților Dimitrie cel Nou, Cuvioasa Parascheva, Ioan cel Nou de la Suceava, Filoteia de la Curtea de Argeș, Grigore Decapolitul, Ghelasie de la Râmeț, Irodion de la Lainici, credincioșii se adapă din bucuria cerească și mireasma sfințeniei.

Prezența sfinților pe teritoriul țării noastre, ca martori ai împărăției lui Dumnezeu pe pământ și ambasadori ai noștri la cer, este cea mai mare bucurie și cel mai mare dar pe care l-a făcut Hristos Dumnezeu poporului român.

Avem mii de biserici. Multe cu slujbă zilnică, cu săvârșirea Sfintelor Taine. Avem o cultură și  artă pătrunse de etosul evanghelic creștin. Poporul nostru a trăit și trăiește cu vocația sfințeniei și dorul de Dumnezeu. Ele arată bucuria, credința și nădejdea creștină pe care le purtau în suflet înaintașii noștri; bunul lor simț, deplina încredințare în mila,  bunătatea și atotputerea lui Dumnezeu.

Îmi amintesc că la înmormântarea părintelui Cleopa, în mesajul său, vrednicul de pomenire Patriarh  Teoctist spunea: „Părintele Cleopa a intrat pe ușile împărătești în Altarul bisericii noastre strămoșești  din ceruri”. Așa este! La înmormântarea sa au fost mii de credincioși, ierarhi, preoți, monahi... Oare bunul părinte Cleopa stă singur în fața lui Dumnezeu? Sau Arsenie? Sau Paisie? Desigur că nu! Ei sunt mereu împreună cu miile de fii duhovnicești pe care i-au păstorit. În cer fiecare păstor, duhovnic și sfânt își așteaptă împreună cu Hristos și Maica Sa pe păstoriții săi. Slava și cinstea unui neam  sunt sfinții pe care i-a odrăslit și dăruit Împărăției cerești, iar slava sfinților unui neam este poporul lui Dumnezeu mântuit, pe care l-au dus în împărăția lui Hristos. Cu toți suntem făcuți pentru cer! Suntem făcuți pentru împărăția lui Dumnezeu! Avem o singură și adevărată vocație: vocația sfințeniei! Pe aceasta să o descoperim și cultivăm. Iar viața să o trăim cu nădejde, purtând crucea pe care ne-a dat-o Hristos. Privind la Crucea Sa, la Învierea și Înălțarea Lui, vom învăța să purtăm crucile vieților noastre, povățuiți de Duhul cel Sfânt, cu ajutorul și mijlocirile Preacuratei Sale Maici și ale tuturor sfinților Săi. Amin.