Bazilică veche de 1.500 de ani descoperită în Israel

Un articol de: Ioan Bușagă - 27 Ianuarie 2014

O nouă bazilică bizantină din secolele V-VI a fost descoperită de curând în sudul Israelului. Situl acestei bazilici a fost scos la lumină în urma săpăturilor efectuate pentru construirea unui nou cartier în zona Moshav Aluma, informează orthodoxie.com, care citează revista de istorie şi arheologie „Archéothéma“. Potrivit arheologului dr. Daniel Varga, din cadrul Autorităţii pentru antichităţi din Israel, este vorba de o bazilică impresionantă, de 22 metri lungime şi 12 lăţime, ce constă dintr-un hol central cu două abside laterale, despărţite de piloni de marmură. Ceea ce particularizează această bazilică este podeaua din mozaic, fin decorată cu simboluri creştine, desene botanice şi geometrice colorate, dar şi cu diferite medalioane cu reprezentări de animale şi ale unor personalităţi bisericeşti locale. Tot în acest impresionant mozaic au fost găsite mai multe inscripţii în limba greacă, unele cu referire la Fecioara Maria, Domnul Iisus şi la persoanele care au finanţat realizarea mozaicului. În apropierea bazilicii au mai fost descoperite un atelier de ceramică şi prese de struguri, meşteşuguri prin care localnicii au dezvoltat o cultură locală bogată. Potrivit reprezentanţilor Autorităţii pentru antichităţi din Israel, bazilica bizantină a fost construită lângă drumul principal dintre Ashkelon, Beit Guvrin şi Ierusalim şi a fost un însemnat centru de cult creştin pentru comunităţile din jur, deoarece prin săpăturile realizate în diferite locuri de-a lungul acestui drum nu s-au descoperit alte bazilici. În privinţa sitului arheologic, specialiştii au decis ca acesta să fie conservat, iar mozaicul să fie expus într-un muzeu regional sau centru de vizitatori.