Slujire arhierească de Anul Nou la Mănăstirea Radu Vodă

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, s‑a aflat astăzi, 1 ianuarie 2025, în mijlocul credincioșilor veniți la Mănăstirea Radu Vodă din Capitală, pentru a sărbători Tăierea‑împrejur cea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos și pentru a aduce cinstire Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, unul dintre marii Părinți ai Bisericii. Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie și slujba de Te Deum, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, în biserica așezământului monahal.

În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre Tăierea‑împrejur cea după trup a Domnului, primul Praznic Împărătesc al noului an, care ne aduce aminte de smerenia Fiului lui Dumnezeu și de ascultarea Sa față de Legea veche.

„Semnificația celor două sărbători de astăzi este deosebit de importantă pentru noi. Prima ne vorbește despre smerenia Fiului lui Dumnezeu, Care S‑a făcut om din iubire față de oameni și a împlinit Legea, iar a doua ne amintește de un mare ierarh al Bisericii din secolul al IV‑lea, perioada numită și veacul de aur. Mântuitorul Iisus Hristos a venit în lume nu ca să strice Legea sau prorocii, ci ca să le împlinească. El, Cel fără de păcat, a acceptat să fie tăiat împrejur, un obicei pe care evreii îl aveau încă de la părintele națiunilor, Avraam, cel iubit de Dumnezeu și iubitor de Dumnezeu. Atunci când i‑a spus Dumnezeu lui Avraam să facă un legământ nou, această rânduială pe care a împlinit‑o poporul vreme îndelungată era ca o pregătire pentru Legea care avea să vină, o Lege desăvârșită, adusă în lume de Fiul lui Dumnezeu. Un mare teolog ne spunea că sângele vărsat atunci când Domnul a fost tăiat împrejur ne vorbește despre răscumpărarea noastră. Nu era vorba despre Legea veche, ci despre începutul mântuirii, care se va împlini deplin pe Golgota, când Mântuitorul Și‑a vărsat sângele pentru noi, răscumpărându‑ne din blestemul legii. Iar sângele curs sub semnul celor câteva picături era un început al răscumpărării. În locul acestei Legi vechi, ucenicii Mântuitorului, fiind inspirați de învățătura Lui, ne‑au spus că «nici tăierea‑împrejur, nici netăierea‑împrejur nu înseamnă nimic, ci credința care este lucrătoare prin iubire». Iar acest lucru îl spunea un iudeu învățat, printre cei mai învățați din vremea respectivă, Pavel, ucenicul lui Gamaliel. Dar toate acestea nu le‑a spus doar ca experiență, ci mai ales ca inspirație, pentru că el a fost cu adevărat gura Duhului Sfânt și pana care a scris ca nimeni altul. Mântuitorul «S‑a smerit, chip de rob luând», iar această smerenie ne este arătată și prin ducerea la templu, atunci când I s‑a pus numele Iisus, după cum am ascultat în cuvintele Evangheliei de astăzi, nume vestit încă înainte de a Se naște. (…) Smerenia Lui cea fără de margini este modelul spre care ar trebui să privim și spre dragostea Mântuitorului față de Lege, pentru că, deși El era fără de păcat, a făcut cele ale legii pentru a rămâne în această rânduială până când El va aduce o altă tăiere‑împrejur, Botezul creștin, mult superior, care avea să‑i renască pe oameni mai mult decât legământul cel vechi, făcut de demult cu Avraam”, a spus Preasfinția Sa.

În continuare, Episcopul‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a vorbit despre lucrarea complexă și roditoare a Sfântului Vasile cel Mare, în plan misionar, dogmatic, pastoral și filantropic.

„Deși i‑a păstorit puțin, numai nouă ani, începând cu perioada anului 370, când avea 40 de ani sau cel mult 41, Sfântul Vasile cel Mare a fost asemenea unui înger, cum era și văzut când lucra, când slujea și când vorbea despre Dumnezeu. Într‑o perioadă cu mari încercări pentru Biserică, când, abia ieșită din catacombe, se confrunta cu alt fel de persecuții, mult mai grele, așa cum a fost arianismul, semiarianismul, așa cum au fost încercările de a distruge unitatea Bisericii, Sfântul Vasile cel Mare a lucrat asemenea apostolilor din perioada de început a Bisericii, într‑un loc care, deși avea tradiție creștină, se confruntase cu foarte multe tulburări. Trebuie să reținem că, în tinerețe, a fost foarte preocupat de studiu, studiu însemnând, în primul rând, retorica, filozofia, așa cum și tatăl său îl învățase de timpuriu. Deși a provenit dintr‑o familie cu mulți copii, el a avut privilegiul de a studia în cele mai importante centre ale lumii de atunci, la Cezareea, la Constantinopol și la Atena. Atena, chiar dacă nu era profund creștină, păstra urmele predicii marelui Pavel, era o cetate, o școală care nu vorbea despre Dumnezeu, dar care, prin ierarhii care au trecut pe acolo și mai apoi prin marii trăitori, a devenit un loc emblematic, un loc de renume în întreaga lume creștină. Acolo a învățat nu doar retorică, filozofie, gramatică, astronomie, medicină, în măsura în care era atunci cunoscută medicina, mult diferită de astăzi, ci și alte lucruri folositoare, mărturisind apoi, împreună cu prietenul său, marele Grigorie, că au cunoscut două drumuri: al Bisericii și al școlii. Ce reținem noi din viața Marelui Vasile, din cei 49 de ani trăiți, cât alții n‑ar fi putut lucra în două veacuri și mai bine? În primul rând, dragostea lui pentru Scriptură probabil că este virtutea cea dintâi. Știa mulți psalmi pe dinafară și a lucrat vreme îndelungată la un comentariu al Psalmilor. Cuvântările, scrisorile din perioada respectivă sunt impresionante”.