Binele ca valoare eternă, basmul în context religios

Basmul are o importanță deosebită în studierea faptelor de cultură populară orală, ajutând la procesul de îmbogățire spirituală. Literatura deschide larg ferestrele spre civilizație, iar basmul este un bun instrument în cunoașterea diferitelor graiuri și mentalități.

Părinții și bunicii spun copiilor basme, acestea fiind liant între generații. Viața intelectuală a copilului este alimentată în sânul familiei și i se stimulează capacitatea de a fantasma. Basmul răspunde la întrebările majore ale copilului, ceea ce determină o socializare mai lejeră.

Imaginarul promovat de basm este o structură aparte, lectorul și mentorul sunt atrași într-un univers în care logica faptelor este acceptată, spațiul fantastic fiind conturat de o pendulare între real/imaginar. Atât locutorul, cât și ilocutorul sunt blocați într-un timp și spațiu fantastic, dominat de ambiguitate. Logica faptelor nu este dezbătută, ci acceptată și așteptată de ambele tabere. Participarea eroului la acțiune are caracter interactiv, iar deznodământul este considerat o structură familiară individului uman, concluzionată în așteptările noastre orientate spre viitor. Imaginația este, așadar, un produs al tradițiilor moștenite din trecut, coroborată cu inițiativele din prezent și proiectată în reveriile din viitor. Ea oferă sens și semnificație logică experiențelor enigmatice, pune ordine în haosul cotidian, permițând, pe lângă retrăirea unor situații neconfortabile, conectarea la elemente noi, necunoscute.

Fără nici un dubiu, basmul are valoare etică și formatoare. De altfel, basmul permite comuniunea cu lumea de pretutindeni, el utilizează cuvântul, suprapus imaginii, desenului, creației, cu efect de a ne conecta la propria creativitate și de a realiza legăturile între momentele grele ale vieții. Cuvântul are rol de a exprima rostul lucrurilor, scopul și esența vieții, nu modul de realizare a lucrurilor.

Basmul românesc este expresie a sufletului poporului ca o punere-laolaltă a năzuințelor, sentimentelor și ideilor sale, binele fiind o valoare eternă, în mijlocul dificultăților vremelnice.

Am putea spune că, în poveștile românești, eroul este fiu de împărat, așa cum creștinul ortodox este chemat să devină „fiu al Împărăției cerurilor”. Călătoria sa este un drum al căutării, parcurs cu ajutorul unor arme (sabia, arcul, scutul, coiful) ce pot fi comparate cu „arme ale luminii”, după îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „să lepădăm dar lucrurile întunericului și să ne îmbrăcăm cu armele luminii”. Lupta tânărului creștin împotriva ispitelor este similară cu cea a eroului, păcatele și patimile egoiste fiind transpuse în balauri, zmei sau spâni.

Interesant este faptul că întâmplarea din basm vizează un tânăr neexperimentat, care are nevoie de sfatul părinților. Respectul față de aceștia este indicat prin sărutarea mâinii tatălui și sfatul cerut Sfintei Duminici (Harap-Alb, Ion Creangă). În aceeași poveste, observăm că tânărul renunță la confortul casei părintești, spre deosebire de frații mai mari și urmează drumul spinos și luminos al cunoașterii, fiind curajos, cinstit, milostiv și credincios. Pentru tinerii din zilele noastre, fiul craiului este exemplu în căutarea sensului vieții și a valorilor fundamentale, netrecătoare.

Se remarcă faptul că el primește ajutorul care îi va coordona drumul doar după o faptă milostivă: oferă un bănuț unei femei în vârstă, care se dovedește a fi Sfânta Duminică. Întruchipând ziua Domnului. Sfânta Duminică posedă un adevărat tezaur cu obiecte miraculoase pe care le dăruiește în împrejurări speciale. Numele acesteia evocă ziua de odihnă, în basme fiind cinstite zilele de sărbători și cele de post, intens valorificate prin denumiri specifice: Sfânta Miercuri, Sfânta Vineri sau Sfânta Duminică. Dacă Sfânta Miercuri este înfățișată ca o bătrână cu puteri miraculoase care îngrijește lighioane sau ajută drumeții rătăciți, Sfânta Vineri este în strânsă legătură cu Sfânta Parascheva, cea mult folositoare.

O temă deosebită este relația viață-moarte. Se recunoaște în basme o credință în nemurire, ascunsă de absența totală a liniei de diviziune între tărâmul celor vii și a celor trecuți la veșnicie. Morții se întorc la viață fără a da prea multe detalii, ei își continuă viața ca mai îna­inte. Lumea de dincolo este adesea vizualizată ca pământul de dincolo de râu, de vale, sugerân­du-se ideea că nu se știu prea multe despre existența de pe celălalt mal.

 Inedită este conexiunea dintre iubire și moarte. Iubirea profundă implică ideea că moartea, care apare ca un monstru, o fiară, devine prieten. Această interrelație conchide în ideea că, atâta vreme cât iubirea va dăinui, omenirea nu se stinge. Confortul narațiunii potențează natura religioasă a basmului.

O semnificație deosebită o au și numele cu tentă cromatică a împăraților. Astfel, Verde- Împărat este atestat istoric, asociat lui Con­­-s­tanțiu cel Verde (Constantinus Chlorus), tatăl Sfântului Constantin cel Mare. I se spunea „cel verde” pentru că era verde ca bradul, adică foarte voinic, chlorus însemnând verde. Lui Constantin cel Mare i se poate atribui Alb-Împărat deoarece, botezându-se pe patul de moarte, nu doar că a păstrat hainele albe, dar a și renunțat la cele purpurii și a lăsat cu limbă de moarte să fie îngropat în haine albe, pe un pat alb.

Basmul românesc este expresie a înțelepciunii populare artistice și ne învață că Dumnezeu cheamă toți oamenii la o misiune mai înaltă, dar cei care răspund chemării Sale sunt foarte puțini. Drumul pe care îl parcurg Greuceanu sau Harap-Alb este în realitate drumul vieții. Destinele acestora împrumută din destinele biblice, îndeosebi din istorisirea despre Iosif și frații săi. Toți trei sunt fiii cei mici, fără șanse de afirmare, dar s-au dovedit a fi cei mai vrednici din familie.

Dumnezeu este văzut în basme ca un Creator, Proniator și Călăuzitor al lumii, iar protagoniștii invocă numele Domnului pentru a face față deselor încercări. Înainte de a porni la drum, ei se reculeg în rugăciune.

Prin urmare, basmul este întotdeauna în corelație cu aria educațională, jucând un important rol în procesul educării tinerilor în spiritul religios prin promovarea adevărului, binelui, dreptății și formarea unor atitudini precum cinstea, curajul, spiritul de sacrificiu.