Biserica a binecuvântat şi cultivat darul unităţii şi libertăţii naţionale

Ziua Naţională a României a fost sărbătorită ieri în toate catedralele eparhiale, bisericile parohiale şi în mănăstiri din ţară şi străinătate, precum şi în paraclisele şcolilor de teologie ortodoxă, prin oficierea slujbei de Te Deum, în cadrul căreia au fost pomeniţi eroii neamului românesc care au înfăptuit unitatea naţională a românilor în anul 1918.

La Catedrala patriarhală, slujba de Te Deum a fost săvârşită de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa membrilor Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc, ai Administraţiei Patriarhale şi ai Permanenţei Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor. La finalul slujbei de mulţumire, Întâistătătorul Bisericii noastre a rostit următorul cuvânt: Ziua de 1 Decembrie este o zi de recunoştinţă sau mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru marele dar al unităţii şi libertăţii naţionale, dobândit de poporul român prin credinţă puternică şi luptă jertfelnică de-a lungul a multe secole de suferinţă creştineşte îndurate, prin înţelepciunea şi voinţa fermă a conducătorilor patrioţi, civili şi clerici, prin vitejia militarilor şi prin dorinţa fierbinte a poporului român de unitate şi libertate naţională. Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 a tuturor provinciilor româneşti într-un stat român unitar a fost încoronarea multor eforturi de afirmare treptată a conştiinţei naţionale şi a dorinţei de unitate naţională. Unirea cea Mare de la Alba Iulia a fost precedată şi pregătită treptat de Revoluţia din anul 1848, de Unirea Principatelor Române din anul 1859 (aceasta fiind Unirea de Bază sau Unirea Pivot, nu "Mica Unire"), de victoria românilor asupra otomanilor în Războiul pentru Independenţă din 1877, de ridicarea României la rang de Regat în 1881, de obţinerea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române în 1885 şi de victoriile armatei române în Primul Război Mondial, între anii 1916 şi 1918, de proclamarea Unirii Basarabiei cu Patria Mamă, mai precis cu Regatul României, la Chişinău, în 27 martie 1918, şi de proclamarea Unirii Bucovinei cu România, la Cernăuţi, în 28 noiembrie 1918. În toate aceste etape de înaintare către realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, Biserica Ortodoxă Română a fost cu poporul, a fost în fruntea lui cu rugăciunea, mai ales săvârşind Sfânta Liturghie şi slujba de Te Deum, a folosit predica şi cuvântul tipărit, cultivând conştiinţa naţională, idealul luptei pentru libertate şi unitate naţională. Ierarhi, cărturari, preoţi, diaconi patrioţi, profesori de teologie, studenţi în teologie, călugări, călugăriţe care au îngrijit soldaţii răniţi, parohii şi mănăstiri care au organizat colecte de bani şi alimente, au încurajat moral şi material pe toţi luptătorii români pentru libertate şi unitate naţională, mai ales în timpul Războiului de Independenţă din 1877 şi în timpul Primului Război Mondial, între anii 1916 şi 1918. Un rol deosebit în acest sens l-au avut preoţii numiţi "confesori militari". Liturghie a comuniunii româneşti, a unităţii şi libertăţii naţionale În ceea ce priveşte evenimentul însuşi al Marii Uniri de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, printre cei 1.228 de delegaţi oficiali la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia se aflau şi mulţi slujitori ai Bisericii: ierarhi, profesori de teologie, consilieri eparhiali, preoţi parohi şi chiar studenţi în teologie. Lucrările Adunării au fost prezidate de marele patriot Gheorghe Pop de Băseşti, împreună cu episcopii de Arad şi Oradea. În Marele Sfat al naţiunii române, ca şi în Consiliul Dirigent, au fost aleşi, de asemenea, şi slujitori ai Bisericii, iar episcopul ortodox român de Caransebeş, Miron Cristea, viitorul patriarh al României Mari, şi episcopul greco-catolic de Gherla, Iuliu Hossu, au fost aleşi în delegaţia de patru persoane care a prezentat Actul Unirii la Bucureşti. Proclamarea Unirii de la Alba Iulia a fost precedată de slujba Sfintei Liturghii şi de Te Deum, întrucât ea era trăită ca o Sfântă Liturghie a comuniunii româneşti, a unităţii şi libertăţii naţionale, ca act de recunoştinţă sau mulţumire adusă lui Dumnezeu şi ca preţuire a eroilor care au luptat pentru dobândirea libertăţii naţionale şi afirmarea unităţii şi demnităţii naţionale. De aceea, astăzi, după Sfânta Liturghie, în timpul căreia au fost pomeniţi eroii români, am oficiat slujba de Te Deum, adică de recunoştinţă pentru marele dar al unităţii şi libertăţii naţionale şi de cerere ca Dumnezeu să ne ajute să păstrăm şi să cultivăm acest mare dar şi această mare demnitate de popor liber şi unit într-un stat independent şi suveran, deschis spre dialog şi cooperare cu alte popoare şi ţări. Întrucât unitatea teritorială realizată în 1918 nu mai este astăzi pe deplin aceeaşi, trebuie să cultivăm mai mult comuniunea cu fraţii noştri români din apropierea graniţelor României şi cu românii de pretutindeni. Astfel, Ziua Naţională a României va fi mai mult Ziua Unităţii şi Demnităţii Naţionale a Românilor. Să ne rugăm Preasfintei Treimi să ne dăruiască tuturor bucuria comuniunii frăţeşti în păstrarea dreptei credinţe şi a demnităţii noastre naţionale. † Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române