„Biserica este singurul spaţiu în care diferenţele dintre noi se topesc“

Pe 20 februarie 2009, în biserica Mănăstirii Radu Vodă din Capitală, a fost hirotonit primul diacon de etnie romă, Daniel Gangă, recunoscut, oficial, de Biserica Ortodoxă Română. Pe lângă misiunea pe care o desfăşoară în slujba Bisericii pe calea undelor, ca redactor la postul de radio Trinitas, părintele diacon va avea responsabilitatea coordonării programelor şi proiectelor social-filantropice şi cultural-educaţionale ale Arhiepiscopiei Bucureştilor, destinate comunităţilor de romi din Bucureşti, Ilfov şi Prahova. Pentru teologul Daniel Gangă, hirotonirea a însemnat, dincolo de o dorinţă tăinuită a sa, şi împlinirea unui vis al părinţilor, care şi-au dorit dintotdeauna ca măcar unul dintre cei cinci băieţi ai lor să slujească o viaţă lui Dumnezeu.

Pentru prima dată, într-o zi de vineri aparent obişnuită, la Mănăstirea Radu Vodă din Capitală s-au înălţat cuvinte de slavă Cerului în limba strămoşească a romilor. Chipul vizibil emoţionat al părintelui diacon Daniel Gangă s-a reflectat în ochii atenţi ai fiecărui membru al etniei prezent la eveniment. A fost momentul în care romi şi români, laolaltă, s-au rugat şi au murmurat răspunsurile la Sfânta Liturghie, alternativ, în tandem cu cele două strane, în limbile română şi romani. Nu au fost uitaţi nici acei membri ai etniei care s-au stins în lagăre, deportări sau robie şi care odihnesc în netrecătoarea împărăţie. Cu toţii au fost pomeniţi în cadrul Sfintei Liturghii. Cu lumânări aprinse în mâini, credincioşii s-au unit într-o singură rugă, demonstrând că ura rasială şi prejudecăţile nu îşi au locul în biserică, „singurul spaţiu în care diferenţele dintre noi se topesc“, după cum susţine părintele diacon Daniel Gangă.

„Toţi în Hristos sunt una“

La finalul Sfintei Liturghii, într-un cuvânt adresat celor prezenţi, PS Varsanufie Prahoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a ţinut să precizeze: „Biserica Ortodoxă Română, potrivit tradiţiei sale multimilenare şi potrivit cuvântului Sfântului Apostol Pavel din Epistola către Galateni, care spunea că acum «nu mai sunt nici iudei, nici elini, nici robi, nici liberi, ci toţi în Hristos sunt una», dintotdeauna a militat pentru libertatea oricărui om care poartă în el chipul lui Dumnezeu. Este cunoscut faptul că Biserica s-a implicat în mod activ prin strădaniile mitropolitului Nifon al Ungrovlahiei, cel care a fost implicat şi în procesul de unire a Principatelor, dar şi prin stareţul de etnie romă Ioasaf Snagoveanul, stareţul Mănăstirii Snagov. Purtând grijă de fiii ei sufleteşti, Biserica, prin atenta grijă a Părintelui Patriarh Daniel, i-a inclus pe romi în comunităţile parohiale. De asemenea, mulţi dintre romii care nu au posibilităţi financiare sunt beneficiari ai unor programe sociale, pe care Arhiepiscopia Bucureştilor şi Patriarhia Română le desfăşoară. Având grijă şi de sufletele celor de etnie romă, Părintele Patriarh Daniel a binecuvântat şi editarea unui CD ce cuprinde Sfânta Liturghie în limba romani, pentru comunităţile de romi, precum şi o carte de rugăciuni în limba romani pentru aceleaşi comunităţi, vorbitoare a limbii romani“.

S-a împlinit gestul de rectificare a istoriei

Reprezentanţi şi lideri ai comunităţii rome, care au continuat şirul alocuţiunilor din faţa altarului, au avut emoţia şi bucuria prietenului lor, părintele diacon Daniel Gangă, după cum ei înşişi eu recunoscut.

Actorul Sorin Aurel Sandu, preşedintele asociaţiei culturale Amphitheatrrom, a precizat: „Este un eveniment unic pentru comunitatea romilor. Şi ca să folosesc cuvintele Mântuitorului rostite pe cruce, pot spune: «S-a împlinit». S-a împlinit visul acestui om care face acum primul pas pe calea care îi este menită. Romii sunt primiţi în grădina Maicii Domnului, aşa cum vreau să numesc, astăzi, Biserica Ortodoxă Română“.

Pentru preşedintele Fundaţiei „Aven Amenza“, Vasile Ionescu, ceremonia de la Mănăstirea Radu Vodă marchează începutul unui „drum lung cu multe tristeţi, dar şi cu bucuria căutării normalităţii. Trăim vremuri triste în care romii sunt ţapii ispăşitori, că aşa au intrat în istorie, prin neîndemânarea oamenilor politici în a administra ţara. Poate că îndemnul Sfântului Pavel şi apropierea Bisericii Ortodoxe Române de sufletele romilor le va fi şi lor un îndemn la înţelepciune“.

„Noi, romii, privim cu multă fericire şi cu multă bucurie această zi. Gestul de astăzi este unul de rectificare a istoriei, o istorie tragică a romilor din Ţările Române, pe atunci, România de astăzi, un gest reparatoriu, mult aşteptat, care considerăm că ar fi bine să continue. Mulţumim Bisericii Ortodoxe Române că a început să se aplece către noi, către romi“, a ţinut să transmită mesajul organizaţiilor rome, în calitatea sa de preşedinte al Asociaţia „Amare Rromentza“, lect. dr. Delia Grigore.

„Părinţii au fost reperele mele în viaţă“

Pentru teologul Daniel Gangă, hirotonirea a însemnat, dincolo de o dorinţă tăinuită a sa, şi împlinirea unui vis al părinţilor, care şi-au dorit dintotdeauna ca măcar unul dintre cei cinci băieţi ai lor să slujească o viaţă lui Dumnezeu. Astăzi, din satul natal, Malu Roşu, Ialomiţa, doar tatăl se mai poate bucura de reuşita fiului. Mama e plecată demult la ceruri, însă diaconul Daniel este convins că „mama ştie, ştie de bucuria mea“. Şi continuă: „Mama era o femeie simplă, muncea la câmp. Foarte târziu am înţeles cu adevărat simplitatea ei. Tata, un tip serios, sobru, ştia mai tot timpul ce are de făcut, ce e bine de făcut, şi ne dădea o stare de linişte. Părinţii au fost reperele mele în viaţă“.

Liniştea şi siguranţa căminului din perioada copilăriei, povesteşte diaconul misionar, i-au fost deseori tulburate de răutăţile oamenilor din jur, chiar şi din partea copiilor, mare parte din acestea fiind provocate de credinţa în Dumnezeu, dar şi de apartenenţa la etnia romă: „Până în â89, mersul la biserică nu era o normalitate, iar familia noastră era percepută ca o sectă. A fost foarte greu, spuneau că suntem pocăiţi. Copiii râdeau. Suportam. De voie de nevoie mergeam cu eticheta asta tot înainte. Când ne certau, copiii, mai ales, ne numeau ţigani. Era cumplit. Era o jignire foarte grea, pentru că ţigan însemna tot ce era mai ruşinos, mai urât. Ţiganii pe care îi ştiam eu erau cei care trăiau într-un sat apropiat de al meu, la Bărbuleşti, şi care nu aveau deloc o reputaţie foarte bună. Toată lumea îi dispreţuia, îi evita, vorbea urât despre ei. În momentul în care mi se spunea că sunt ţigan, aveam în minte această asociere“.

Un altfel de Jurnal al fericirii

Răutăţile comunităţii în care a crescut nu l-au influenţat până acolo încât să se dea bătut. A dovedit că poate, că este un învingător. După ce a nu a reuşit să intre la Liceul de Marină, din Constanţa, nici la cel Militar, Daniel s-a mulţumit cu Liceul de Mecanică industrială din Slobozia. În clasa a X-a s-a hotărât să dea la Teologie, „La 16 ani am dat examen la seminar. Ceea ce m-a determinat a fost o fată, pe care am îndrăgit-o foarte mult. Ea era la un Liceu Pedagogic, eu la un liceu industrial… mă simţeam inferior ei. Aşa că am găsit Teologia calea potrivită pentru a-i câştiga atenţia. Părinţii au fost foarte surprinşi, nu şi-au putut explica cum am putut să mă schimb atât de mult în şase luni. Mama era deja foarte bolnavă, dar alături de tata vedeam cât de mult se bucurau amândoi“.

Nici cu Teologia nu a fost să fie din prima, a continuat liceul început, însă „în momentul acela am ştiut că vreau să vin către Biserică“. Şi s-a întâmplat. Într-o perioadă grea în care şi-a pierdut mama şi un frate, a fost nevoit să-şi câştige pâinea într-o fabrică de textile, diaconul Daniel a descoperit credinţa şi pe Dumnezeu. Mai mult, Steinhardt, cu al său Jurnal al fericirii, l-a ajutat mult în acest sens. Diaconul romilor spune: „Nu mi-a fost greu să apelez la Dumnezeu, era ca şi când aş fi deschis din nou un sertar pe care-l închisesem. L-am deschis şi am descoperit lucruri foarte preţioase în el, lucruri pe care încerc să le pun în valoare“.

„Anghel Papacioc, nepotul părintelui Arsenie, m-a învăţat să cred în mine“

Diaconul blând şi reţinut şi „în dreptul căruia, dacă ar fi să rezum personalitatea lui într-un singur cuvânt, aş spune rugăciune“, aşa cum şi-l aminteşte Lucreţia Vasilescu, profesor la Facultatea de Teologie din Capitală, datorează foarte mult în ceea ce-l priveşte ca om, ca formare umană şi conduită unui alt dascăl. Despre Anghel Papacioc, nepotul părintelui Arsenie, vorbeşte: „un om pe care îl aliniez în lista celor care ştiu să-i respecte pe cei de lângă ei, care îşi impun lor un mod de viaţă. După moartea mamei, şi sărac fiind, am zis ca nu mai dau la facultate, dar domnul profesor m-a încurajat, a crezut în mine. Mă numea chiar prietenul său. M-a învăţat să cred în mine, dincolo de credinţa în Dumnezeu. Şi nu a fost singurul“.

▲ Peste un secol şi jumătate de la dezrobirea romilor

La Sfânta Liturghie, săvârşită de Preasfinţitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, au fost prezenţi, vineri, lideri ai comunităţii rome, reprezentaţi ai aceloraşi asociaţi, alături de profesori universitari, actori, delegaţi ai Patriarhiei Române şi ai Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Momentul hirotonirii tânărului teolog, primit cu emoţie şi bucurie de cei prezenţi la eveniment, vine exact la 153 de ani de la adoptarea Legiuirii pentru emanciparea ţiganilor din Principatul Ţării Româneşti, ultimul act oficial prin care romii din România au devenit liberi (20 februarie 1856).