Biserica Kretzulescu, martoră a trei secole din istoria Capitalei noastre

Biserica ctitorită de boierul Kretzulescu şi aflată în Piaţa Revoluţiei a fost martora istoriei Capitalei noastre timp de aproape trei secole. Şi-a făcut apariţia în arhitectura munteană în perioada târzie a epocii brâncoveneşti şi în zorii celei fanariote. Poartă amprenta stilului iniţiat de Sfântul Brâncoveanu, semănând cu bisericile ridicate de domnitor. A stat dârză în faţa tuturor, chiar şi împotriva puterii comuniste, care îi dorea dispariţia. Salvată de revoluţionarii adunaţi în piaţa din spatele ei în 1989, i-a susţinut pe cei care strigau împotriva dictatorului comunist, cu preţul câtorva gloanţe, care însă nu i-au ştirbit frumuseţea.

Biserica a fost ridicată de Iordache Kretzulescu şi soţia sa, Safta, fiica lui Brâncoveanu, pentru nevoile familiei, fiind aşezată în mijlocul caselor deţinute de familia boierului. Era la ieşirea din oraş pe atunci, iar prin faţa ei trecea Podul Mogoşoaiei, astăzi Calea Victoriei, drum care făcea legătura între Curtea Domnească şi palatul domnesc de la Mogoşoaia. Construită între 1720-1722, pe locul unei biserici mai vechi din lemn, a fost consacrată Adormirii Maicii Domnului şi Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, ca semn de mulţumire adusă lui Dumnezeu de boier că l-a scăpat de moarte. Cu doi ani înainte de începerea lucrărilor, revenise atât el, cât şi familia, din exilul de la Istanbul. Acolo a fost martor la moartea martirică a domnitorului Constantin Brâncoveanu şi a fiilor săi, ucişi de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, la 15 august 1714. Datorită funcţiei de prim-ministru ocupată în timpul lui Brâncoveanu, când a revenit în ţară, Nicolae Mavrocordat, domnul de atunci, îl va numi în guvernul său mai întîi mare logofăt (ministru de Externe), apoi mare vornic (prim-ministru). Profitând probabil de pe urma acestor privilegii, Biserica Kretzulescu a ajuns una dintre cele mai frumoase piese de arhitectură bisericească din epoca Renaşterii culturale româneşti şi, bineînţeles, o veritabilă construcţie în stil brâncovenesc. Gheorghe Tattarescu repictează biserica în ulei Descendenţii ctitorilor au pus administrarea bunurilor bisericii, începând din secolul al XIX-lea, pe seama unui consiliu de administraţie, cu numele de „Eforia Bisericii Kretzulescu“. Ultimul dintre descendenţi a fost Nicolae Kretzulescu, doctor în fizică la Paris şi unul dintre primii români care au încercat promovarea studiului fizicii atomice la Bucureşti, mort în exil, la Paris, în 1985. Din anul 1961 Eforia Bisericii Kretzulescu se autodesfiinţează, devenind parohie. Biserica, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, arăta ca o mănăstire datorită clădirilor din jur în care funcţiona Hanul Kretzulescu. Între 1859-1860, familia Kretzulescu a hotărât restaurarea bisericii de către arhitectul austriac Lipizer. Acesta a adus modificări radicale bisericii, de la închiderea pridvorului şi desfiinţarea turlei de pe pronaos până la tencuirea exteriorul bisericii şi vopsirea lui în alb. Peste vechea frescă, marele pictor Gheorghe Tattarescu a pictat în ulei interiorul, dar şi noua catapeteasmă. Din acea pictură se păstrează actualmente tablourile ctitorilor de pe peretele de apus al bisericii, icoanele de pe catapeteasmă şi o parte din icoanele praznicelor de peste an. A revenit la forma primă, care se păstrează şi astăzi, între anii 1933 şi 1936, prin intermediul Comisiei Monumentelor Istorice care a încredinţat arhitectului Ştefan Balş lucrările de restaurare. Pereţii exteriori nu au mai fost tencuiţi, considerându-se că biserica va fi mai frumoasă în cărămidă aparentă. Pentru a se sublinia fresca în stil bizantin, a fost îndepărtată pictura în ulei a lui Tattarescu. Prin osteneala pictorului Petre Teodorescu s-a reuşit să se picteze numai turla Pantocratorului de deasupra naosului, către sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Cărămizile sparte de gloanţele Revoluţiei din ’89 au fost înlocuite În perioada comunistă, Ghiorghiu-Dej, dar şi cuplul ceauşist, au dorit dărâmarea Bisericii Kretzulescu. A fost salvată datorită arhitecţilor, printre care şi Henriette Delavrancea. A fost realizată o nouă restaurare la exterior şi la interior, atât după cutremurul din 1977, cât şi după Revoluţia din 1989. Ultima restaurare, începută în 1995, se datorează părintelui Vasile Răducă. Acesta a dispus, sub îndrumarea arhitectului Victor Popa, refacerea acoperişului, după ce o crăpătură longitudinală din el a fost acoperită cu o masivă calotă de fier şi beton, zidurile au fost consolidate prin tiranţi introduşi în interiorul lor, pereţii exteriori au fost reparaţi, înlocuindu-se cărămizile sparte de gloanţele din timpul războiului şi Revoluţiei din 1989 cu altele noi. Întreaga pictură murală a fost restaurată de o echipă condusă de Romeo Andronic. Aceştia au reintegrat unde era cazul sau au făcut pictură nouă în marile spaţii rămase libere, respectând stilul picturii originale. „Mai avem de lucru la restaurarea lăcaşului. Pridvorul nu este completamente terminat. Am aşteptat 3 ani să ni se dea proiectul pentru coloanele care marchează pridvorul. Am primit anul trecut proiectul, am făcut o serie de demersuri către instituţiile de stat, n-am primit nici un răspuns favorabil; urmează să continuăm demersurile. Vrem să refacem şi curtea bisericii“, ne-a vorbit despre planurile de viitor părintele paroh Vasile Răducă, care este şi profesor de Teologie Morală la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. Biserica Kretzulescu adăposteşte câteva icoane vechi din secolul al XVII-lea, dar şi candelabrul din naos comandat în 1837, la Paris, în atelierele Casei Barbedienne. „Aici mă adun şi mă liniştesc“ Comunitatea Bisericii Kretzulescu este bine închegată în jurul preoţilor slujitori. Dacă în 1986 a fost închisă de puterea politică, probabil că se afla prea aproape de ei, din primăvara anului 1990 a fost redeschisă, iar primul paroh de după căderea comunismului, pr. Vasile Răducă, a fost cel care a atras credincioşi din toate părţile Capitalei. „Nu este o parohie mare, ci, din păcate, una îmbătrânită. Nu cred că avem 20 de copii sub 15 ani. Enoriaşii nu sunt exclusiv din interiorul limitelor parohiei propriu-zise, ci sunt oameni din tot Bucureştiul, dintre care trei sferturi sunt cu studii superioare. Este un mediu foarte exigent; nu ne putem prezenta oricum în faţa lor“, ne-a spus părintele paroh, care consideră că între cei trei slujitori ai bisericii şi credincioşi s-au format relaţii foarte apropiate, familiare. Enoriaş al parohiei, Constantin Neagu, fost economist, acum pensionar, ne spune că, dacă ar fi stat în altă parte, tot aici ar fi venit: „Este o biserică apreciată prin modul în care se desfăşoară în primul rând slujba; preoţii sunt un exemplu personal pentru noi. Atât eu, cât şi soţia găsim aici un loc în care putem să ne reculegem şi să ne rugăm mai mult lui Dumnezeu“. Liniştea şi-o găseşte aici şi Angela Topală, fostă asistentă medicală, pensionară: „Mă simt enorm de bine în biserică, e ceva dumnezeiesc, preoţii fac nişte slujbe deosebite. Aici mă adun şi mă liniştesc“. Când a avut necazuri, Natalia Iurcu, pensionară, a venit aici şi, „prin rugăciuni, spovedanie şi îndrumări de la preoţi, am reuşit să revin pe linia de plutire. Acum îmi este frică să nu pierd această linişte sufletească şi trupească şi continui mai departe cu foarte multă încredere. Preoţii, prin predică, reuşesc să ne apropie foarte mult. Am fost asistentă de obstretică-ginecologie, sunt plină de păcate. Conştiinţa mea nu mă iartă şi mă străduiesc din tot sufletul să fiu mântuită“. Biserica are grijă de tineri în timpul studiilor Cu braţele deschise a fost primit şi Andrei Gheorghe, informatician, care vine destul de des să cânte la strană pentru că se simte „mai aproape de Dumnezeu, poate şi datorită părintelui duhovnic şi a credincioşilor din această biserică“. Biserica Kretzulescu, prin pr. Vasile Răducă, pr. Valentin Bădescu şi diac. Ion Ciobanu, păstrează tradiţia eforiei, având grijă de tineri în timpul studiilor. „Susţinem studenţi din Bucureşti, Cluj, Sibiu. Îi alegem în funcţie de imposibilităţile materiale. Nu sunt neapărat teologi, ci copii din familii mai numeroase“, a spus părintele Răducă. Din banii parohiei au fost susţinute şi unele persoane cazuri sociale, parohii sărace, dar şi opera misionară şi caritabilă a Patriarhiei Române.