Bisericuţele rupestre de la Basarabi

De-a lungul văii Şerpelea, în imediata apropiere a localităţii Basarabi, din judeţul Constanţa, pe faleza unui deal de cretă, a fost descoperit accidental, în 1957, cu ocazia începerii unei exploatări moderne de calcar, un ansamblu de monumente rupestre. Acesta este unul dintre cele mai originale complexuri religioase ale Evului Mediu timpuriu românesc, important centru al monahismului primitiv, datat în secolele IX-X d.Hr., locuit, după cum spun specialiştii, sporadic şi accidental.

Complexul are meritul de a fi, din punct de vedere cronologic, primul monument religios al zonei, cu multe similitudini stilistice şi arhitehtonice altor complexuri din spaţiul balcanic locuit şi de populaţii româneşti: Saharna, Ţâpova, Orheiul Vechi, în Basarabia, Tsarevets, Vratsa, Matochina, Sevono, Razgrad, Bacalovo, Tolbukin, Aladja, Varna, Albotin, Vidin, Bassarbovo, Rousse, Aipando, Mihalich, Haskovo, în Bulgaria. Cea mai veche atestare a limbii române Toate aceste ansambluri religioase atestă o continuitate a vieţii monahale de-a lungul mai multor secole. Complexul rupestru de la Basarabi cuprinde lăcaşuri de cult, galerii ramificate, sub formă de labirint, cavouri, morminte, locuinţe proprii spaţiului dobrogean, cu populaţie românească atestată arheologic şi literar, dar şi cu influenţe slavo-bulgare şi elemente etnice străine, cum ar fi populaţiile nordice, normanzii, de la care au rămas imagini de corăbii specifice vichingilor, balauri împletiţi etc. Graffitele de la Basarabi reprezintă cea mai veche atestare scrisă a limbii române, anterioară cu aproape şase secole scrisorii boierului Neacşu din Câmpulung, ce datează din 1521. Rune necunoscute de la daco-geţi Pe pereţii monumentului din dealul de cretă sunt incizate desene cu caracter simbolic şi diferite scene, precum şi un număr foarte mare de inscripţii cu caractere diferite. Dintre acestea, unele au fost redactate în paleoslavă, în alfabet chirilic, şi puţine în scriere glagolitică. Altele în greacă, dar cea mai mare parte a fost scrisă într-o scriere enigmatică, necunoscută, care nu a putut fi descifrată până în prezent. Istoricul Damian P. Bogdan a constatat trei etape principale în evoluţia scrisului acestor texte de la Basarabi: prima, cea a runelor turcice, de tip protobulgar, printre care se găsesc şi alte peste 40 de rune necunoscute, neidentificate, ca fiind, probabil, ale urmaşilor daco-geţilor; cea de-a doua etapă, cea a runelor amestecate cu scrierea glagolitică şi cu litere chirilice, şi cea de-a treia etapă, cea a scrisului chirilic, utilizat de populaţia romanică. Se păstrează aici texte, precum formula grecească „Iisus Hristos învinge“, dar şi sintagma după Marcu 14, 27- „Căci este scris: Bate-voi păstorul şi se vor risipi oile“, sau „(Eu) Aian, preotul, merg pe drum, pun lumânări pentru păcatele mele... omule, în această biserică. Iar Dumnezeu să vă miluiască cu Sfinţii Părinţi. Amin. Damian (luna) mai“, şi multe altele. Se conservă şi nume de persoane, precum Petru (românesc) sau Ranepilpe (nordic). Cea mai veche reprezentare a Naşterii Domnului În intervalul 1957-1960, au fost descoperite aici mai multe bisericuţe, spaţii funerare şi o reţea de galerii pentru locuit. Prima capelă descoperită, formată din altar, naos şi pronaos, avea ca mobilier o băncuţă şi două postamente în pronaos, o masă, un prestol, o măsuţă şi un postament în altar. Aici s-a descoperit un graffiti care indică anul 6500 (992), ceea ce înseamnă că spaţiul a fost locuit atât de protoromâni, cât şi de comunităţi slavo-bulgare şi populaţii pecenege. Ceva mai jos de această bisericuţă se află două încăperi funerare, care comunică între ele, cu pereţii incizaţi cu semne cuneiforme, câini, cai, păsări, balauri împletiţi, figuri geometrice rune etc. În latura de est a fost descoperit un schelet uman, îngropat creştineşte. O altă bisericuţă a fost descoperită în 1960, compartimentată la fel ca prima, dar este mai mică. Sub ea a fost găsită o altă bisericuţă, care are în naos reprezentări de cruci, halebarde, călăreţi, figuri geometrice, cizme, şi caractere runice. Biserica numărul 4 se află sub cea de-a treia, este cea mai mare şi conţine o cantitate impresionantă de inscripţii în greaca veche, desene şi reprezentări simbolice umane, zoomorfe, avimorfe. O altă biserică, prăbuşită în întregime, conservă incizii cu reprezentări de scene religioase, cum ar fi Naşterea Domnului, considerată cea mai veche de pe teritoriul României, oranţi, crucea, labirintul şi resturi de inscripţii runice. La est de biserica prăbuşită mai există încă o bisericuţă. Referitor la scena care reprezintă Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos, Pr. lect. univ. dr. Ionuţ Holubeanu de la Facultatea de Teologie a Universităţii Ovidius din Constanţa ne-a declarat că, iniţial, ipoteza cu privire la această reprezentare a fost lansată de regretatul prof. Ion Barnea. Un alt istoric, prof. Petre Diaconu, era de părere că scena ar reprezenta Învierea lui Lazăr. Pr. lect. univ. dr. Ionuţ Holubeanu consideră că, într-adevăr, această reprezentare este o icoană rudimentar realizată a Naşterii Domnului. „Drumul curbat, figurat în desen, şi clădirea cu cruce deasupra pot fi interpretate ca fiind Bethleemul. Desenul redă şi o iesle, în care se află un prunc înfăşat, care are deasupra o stea, din care coboară trei raze asupra lui. Această scenă reproduce, în opinia mea, o icoană a vremii, foarte asemănătoare cu un model de la Muntele Sinai, de la sfârşitul secolului al XII-lea şi începutul secolului al XIII-lea. În ambele reprezentări, nu apare Maica Domnului, nici magii care se închină, ca în icoanele din vremea noastră. Pruncul înfăşat, culcat în isle, indică clar faptul că este vorba despre Naşterea Domnului, nu despre Învierea lui Lazăr, reprezentat totdeauna înviat, în picioare, înfăşurat în feşele mortuare“, ne-a declarat Sfinţia Sa. De aici, s-a tras concluzia că „iconarul“ de la Basarabi a avut ca model o icoană asemănătoare cu aceea de Muntele Sinai, pe care a încercat să o reproducă foarte schematic, după priceperea lui. După modelul Capadociei şi Siriei Atât reprezentările, cât şi arhitectura încăperilor rupestre de la Basarabi confirmă scrierile cronicarilor bizantini Cedren şi Attaleiates, care aminteau despre existenţa în această zonă a unor populaţii amestecate, care vorbeau limbi diferite, îndeosebi în perioada stăpânirii Imperiului Bizantin asupra Dobrogei. Se crede, de asemenea, că tradiţia bisericuţelor săpate în cretă a fost adusă în Dobrogea din zona Capadociei şi a Siriei, emiţându-se ipoteza că ar fi vorba chiar de o aşezare mănăstirească, o „lavră a peşterilor“. Nu este exclusă nici ipoteza locuirii, cel puţin a unei părţi a complexului, mult mai timpurie, de către autohtonii daco-geţi. Mai mulţi cercetători au emis ipoteza că originalul complex religios de la Basarabi a fost un important loc de pelerinaj al vremii, la care veneau să se închine şi să se roage pelerini dintr-o arie geografică vastă, lucru probat de numeroasele inscripţii şi desene pe care aceştia le executau în roca moale. Apar astfel desenate cizme, opinci etc., după modelul Sinaiului, unde Dumnezeu i-a spus lui Moise: „Descalţă-te, că acesta este loc sfânt“. De aceea, încălţarea a rămas simbol al locului sfănt, iar pelerinii îl desenau pentru a marca faptul că au trecut pe acolo. Reactivarea aşezământului, după un mileniu Dincolo de problemele legate de protecţia acestei aşezări rupestre, dorinţa creştinilor dobrogeni a fost ca aşezământul monahal de aici să fie reactivat. În acest sens, şedinţa Sinodului Mitropolitan din iunie 2001 a aprobat înfiinţarea Mănăstirii Basarabi, cu hramul „Sfântul Ierarh Teotim“, complexul fiind inclus în programul de revigorare a vieţii creştine dobrogene. În acelaşi an, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a săvârşit aici, în a treia zi de Paşti, prima slujbă religioasă, după mai bine de un mileniu de tăcere, reînnodând astfel firul trăirii creştine într-unul dintre cele mai interesante şi originale aşezăminte ale protocreştinismului românesc.