Botezul administrat de Sfântul Ioan

Importanţa Sfântului Ioan Botezătorul în cursul istoriei creştine este inestimabilă. Considerat drept Înaintemergător al lui Hristos, prooroc al Vechiului Testament şi sfânt al Noului Testament, dar şi drept-vestitor al pocăinţei şi întemeietor al unei tradiţii baptismale speciale, Sfântul Ioan Botezătorul nu poate fi trecut cu vederea de nici un cercetător creştin.

Personalitatea sa ascetică, model al icoanei desăvârşirii creştine, şi viaţa petrecută în pocăinţă îl recomandă drept cel mai important membru al istoriei nou-testamentare după Iisus Hristos şi Fecioara Maria. Însă apelativul-cheie care ne interesează în momentul de faţă este cel de Botezător. În ce constă propriu-zis botezul pocăinţei administrat de Ioan? Tradiţia iudaică şi creştină Sfântul Ioan Botezătorul a fost apreciat nu doar de creştini pentru rigoarea sa ascetică şi viaţa lipsită de erori, ci şi de populaţia iudaică. Este adevărat că venirea lui Hristos şi descoperirea Sa lumii întregi au pus în umbră persoana Înaintemergătorului, dar acesta era un lucru asumat pe deplin de cel care s-a numit prieten al Mirelui, aşa cum putem observa încă din primele capitole ale Evangheliei după Ioan. Prezenţa sa însă nu a fost trecută cu vederea de autorii Evangheliilor, la fel cum nici istoricii iudei, precum Iosif Flaviu, nu au uitat să îl amintească în cronicile lor. Iosif Flaviu relatează următoarele: "Ioan, numit Botezătorul, era un om bun şi i-a îndemnat pe iudei să ducă o viaţă virtuoasă, să fie corecţi unii cu alţii şi să aibă credinţă în Dumnezeu, iar astfel să primească botezul. În opinia sa, aceste condiţii preliminare trebuiau îndeplinite ca botezul respectiv să fie acceptat de Dumnezeu. Nu trebuia ca botezul să fie primit spre iertarea păcatelor, ci doar pentru purificarea fizică, având în vedere că sufletul era deja purificat prin viaţa virtuoasă" (apud Baptism in the Early Church..., p. 84). Cercetătorul Everett Ferguson a remarcat că istoricul iudeu a distorsionat faptele reale. Toate Evangheliile vorbesc despre primirea botezului pocăinţei în vederea iertării păcatelor, şi nu doar pentru o simplă purificare de ordin trupesc. În mod clar, Flaviu a iudaizat total practica baptismală a Sfântului Ioan Botezătorul, având în vedere că, în perioada sa, creştinismul căpătase deja amploare, iar persoana Înaintemergătorului devenise un prilej de dispută, de vreme ce era revendicată în favoarea ambelor tabere. Un alt aspect care diferenţia clar opinia iudaică de cea creştină privitoare la botezul pocăinţei administrat de Sfântul Ioan Botezătorul se referă la profundul său caracter eshatologic. Simbolismul profetic şi eshatologic al acestui act nu era împărtăşit de purificările obişnuite din iudaism, însă era considerat drept o trăsătură de bază a credinţei creştine şi a Tainei Botezului administrate de aceasta. Asemănări şi deosebiri între botezul lui Ioan, purificările iudaice şi Taina Botezului Everett Ferguson consideră că existau diferenţe majore între botezul administrat de Sfântul Ioan Botezătorul şi botezul prozeliţilor în iudaism. Dacă botezul prozeliţilor nu avea nevoie de o persoană externă, cel care era primit scufundându-se singur în apă, Ioan Botezătorul îi afunda el însuşi pe cei care doreau să primească iertarea păcatelor. De asemenea, Ioan Botezătorul aducea o viziune eshatologică şi profetică în discuţie, spre deosebire de purificarea ritualică şi ceremonială a legii iudaice. Această pregătire prin botezul pocăinţei pentru judecata finală pare să fi fost împărtăşită într-o oarecare măsură de comunităţile eseniene de la Qumran. Însă în textele descoperite aici avem o viziune eshatologică despărţită de orice purificare rituală prin apă. Ştim că esenienii obişnuiau să efectueze purificări dese prin stropirea cu apă sau îmbăierea ritualică, dar viziunea lor eshatologică nu este legată de vreun act care să implice apa. Pe de altă parte, esenienii constituiau o sectă iudaică elitistă şi nu împărtăşeau nici măcar politica naţionalistă a propriului popor, în general, în timp ce botezul lui Ioan era accesibil oricărui iudeu. Însă, spre deosebire de botezul prozeliţilor, în general, botezul lui Ioan era adresat înşişi iudeilor. Acest aspect arată o despărţire de iudaismul elitist, de teologia poporului ales care este sfinţit doar prin alegerea sa de către Dumnezeu (vezi studiul lui James G. Crossley, "The Semitic background to Repentance in the Teaching of John the Baptist and Jesus", JSHJ 2.2 ş2004ţ, pp. 138-157). Ioan propune pocăinţa şi viziunea finală a judecăţii divine. Faptul că erai iudeu nu urma să te salveze dacă doreai să săvârşeşti în continuare fapte nedrepte. "Botezul său era unul al convertirii, dar nu constituia o simplă variantă a botezului prozeliţilor; premisa sa esenţială era constituită de existenţa pocăinţei, iar scopul său era iertarea păcatelor. Acest botez nu constituia baza unui nou Israel sau poarta de intrare într-o nouă comunitate, scopul său era reînnoirea spirituală a israeliţilor" (Baptism in the Early Church..., p. 89). Însă botezul lui Ioan era totuşi diferit de Taina Botezului aşa cum aceasta urma să fie administrată în creştinism. "Botezul lui Ioan era asemănător cu Botezul creştin deoarece era administrat o singură dată prin afundare, în vederea iertării păcatelor. Cu toate acestea, rămânea diferit datorită faptului că era însoţit doar de mărturisirea păcatelor, şi nu de o mărturisire de credinţă. (...) Autorii Noului Testament au afirmat că Ioan Botezătorul i-a învăţat pe oameni să creadă în Cel care urma să vină şi nu le-a cerut drept condiţie credinţa în momentul botezului" (Baptism in the Early Church..., p. 89). Scopurile esenţiale ale botezului pocăinţei Everett Ferguson consideră că există aproximativ şase scopuri ale botezului administrat de Sfântul Ioan. Primul dintre acestea constă în întoarcerea la un nou mod de viaţă, mai precis într-o convertire oferită de pocăinţă. Al doilea scop este medierea iertării divine acordate oamenilor. A treia ţintă se concentrează asupra purificării de necurăţia morală. Al patrulea scop era vestirea lui Mesia, prin urmare, dimensiunea eshatologică. De asemenea, botezul lui Ioan aduce o iniţiere în reînnoire sufletească a adevăratului Israel, fără a-i transforma pe cei botezaţi într-o comunitate elitistă şi închisă asemenea esenienilor. Al şaselea scop consta în oferirea unei alternative de iertare a păcatelor faţă de cea dată de templul din Ierusalim. Ferguson recunoaşte totodată că ultimele două scopuri amintite nu sunt împărtăşite de majoritatea cercetătorilor. Ne declarăm împotriva unei eventuale separări a Sfântului Ioan Botezătorul de autoritatea iudaică a templului. Această separare în vederea acordării iertării păcatelor poate fi susţinută doar din perspectiva eshatologică a vestirii venirii lui Hristos. Însă nu considerăm că Sfântul Ioan Botezătorul dorea să aducă o reînnoire spirituală a unui nou Israel, ci doar o pregătire a iudeilor pentru acceptarea lui Hristos. Această eventuală acceptare nu putea fi efectuată atât timp cât iudeii păstrau o mândrie şi un orgoliu nemăsurat, ci doar atunci când măsura unei smerenii adânci putea fi atinsă. De aceea, cele mai importante scopuri par a fi acela eshatologic şi cel al unei pocăinţe reale, precum şi medierea iertării divine. Titulatura de "botez al pocăinţei" pentru actul baptismal desfăşurat de Sfântul Ioan Botezătorul ni se pare drept cea mai potrivită, fiind susţinută şi de textele scripturistice. Doar pocăinţa putea media cu adevărat o primire adecvată a lui Hristos şi acceptarea noii legi. În materialul următor vom analiza în profunzime modalitatea de efectuare a botezului de către Sfântul Ioan Botezătorul, precum şi textele scripturistice care descriu acest act baptismal pregătitor pentru venirea lui Hristos. " Ioan, numit Botezătorul, era un om bun şi i-a îndemnat pe iudei să ducă o viaţă virtuoasă, să fie corecţi unii cu alţii şi să aibă credinţă în Dumnezeu, iar astfel să primească botezul. În opinia sa, aceste condiţii preliminare trebuiau îndeplinite ca botezul respectiv să fie acceptat de Dumnezeu." - Iosif Flaviu