Bucureştiul lui Mircea Eliade

Un articol de: Dan Stanca - 21 Octombrie 2013

Una dintre cele mai interesante apariţii editoriale din ultima vreme este, de bună seamă, lucrarea Andreei Răsuceanu, „Bucureştiul lui Mircea Eliade“ (Humanitas, 2013), care a beneficiat de o lansare prestigioasă, la care au fost invitaţi Dan C. Mihăilescu, Sorin Alexandrescu şi Sorin Lavric. Cercetătoarea nu se lasă intimidată de curentul actual anti-Eliade şi porneşte cu visare şi abnegaţie pe urmele maestrului. Prima ei carte s-a numit „Cele două Mântulese“ şi nu a avut în vedere nimic altceva decât mitologia străzii Mântuleasa, aşa cum a fost aceasta acreditată de literatura lui Mircea Eliade. De data aceasta ambiţia ei este mult mai mare, deoarece încearcă să configureze elemente de geografie literară în aşa fel încât putem vorbi fără nici o exagerare de un Bucureşti al lui Eliade, dar şi al lui Mircea Cărtărescu, de un Paris al lui Balzac sau de un Buenos Aires al lui Sabato.

Oraşele nu mor tocmai datorită scriitorilor care ştiu să eternizeze secţiuni ale lor. Bucureştiul, din ce în ce mai hulit din cauza aglomeraţiei şi a urâţirii sale, este încă un spaţiu în care, graţie unor mari autori, putem în continuare să ne plimbăm şi să visăm pe măsură ce înaintăm într-un peisaj real şi în acelaşi timp ideal. Aceasta este miza cărţii Andreei Răsuceanu. Oraşul ei natal se impregnează de o mireasmă de ordin cultural ce-l face nemuritor. Bucureştiul lui Mircea Eliade este un oraş pe care timpul nu l-a alterat.

Într-un interviu mai vechi, autoarea a declarat că îi place să se plimbe pe străzi care au case doar cu un etaj, cu obloane de lemn, şi curţi interioare, străzi mărginite de platani, şi unde mai poţi poposi la o cârciumă cu mesele şi scaunele scoase afară. Stare boemă, dar şi cercetare serioasă de istorie literară ne oferă această lucrare, care în mod sigur va concura anul viitor la cele mai importante distincţii.