Bucuria misiunii și a comuniunii academice în cadrul Facultăților de Teologie din Patriarhia Română
Congresul Național al Facultăților de Teologie din Patriarhia Română, cu tema Vocația vindecătoare a Ortodoxiei, se desfășoară în cadrul manifestărilor prilejuite de Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți.
Ajuns la cea de a 10-a ediție, congresul din acest an este organizat la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și reunește ierarhi, reprezentanţi ai instituţiilor de învățământ superior, decani, directorii Departamentelor de Teologie, directorii Școlilor Doctorale și profesori de la Facultățile de Teologie Ortodoxă din țară.
În continuarea lucrărilor Congresului Național al Facultăților de Teologie din Patriarhia Română este prevăzută și întrunirea Colegiului Decanilor. Astfel, aceste evenimente academice constituie o ocazie în plus pentru analizarea provocărilor curente ale învățământului teologic ortodox universitar, cu scopul încurajării asumării exigențelor academice, dar și al intensificării formării duhovnicești a studenților.
Teologia ca știință a mântuirii este o explicitare a comuniunii Bisericii cu Hristos Cel veșnic viu, deoarece a fi mântuit înseamnă a fi vindecat de păcat și unit cu Dumnezeu Cel nemuritor și dătător de viață veșnică. În acest sens, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae afirma: „Noi, teologii de azi, putem și suntem datori să relevăm mai mult ca în trecut aportul umanist creştin al actelor principale ale Revelaţiei divine culminante în Hristos - ca Întruparea Fiului lui Dumnezeu, jertfa Lui pe Cruce, Învierea şi Înălţarea Lui ca om - cu consecinţele care decurg din ele pentru slujirea progresului şi spiritualizării în general. Acesta este sensul pozitiv al deschiderii teologiei faţă de lume, rămânând fidelă ei însăşi: să dea toată atenţia lui saeculum, în sensul recunoaşterii consistenţei şi valorii lumii, ajutorului ce trebuie să i-l dea spre o adevărată dezvoltare a ceea ce constituie adevărata umanitate creştină. Dogmele întrupării, învierii, îndumnezeirii au un mare aport la acest progres al umanului în autenticitatea lui”1.
Pe lângă această responsabilitate academică, avem bucuria unui moment istoric, Centenarul învățământului teologic academic de la Cluj-Napoca (1924-2024). Aniversarea celor 100 de ani de la înființarea Institutului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, devenit mai apoi Academie, iar după anul 1992, Facultate de Teologie Ortodoxă integrată în cadrul Universității Babeș-Bolyai, reprezintă un prilej de mulțumire și recunoștință față de Dumnezeu, ierarhii și profesorii ostenitori care au contribuit la formarea și dezvoltarea învățământului universitar clujean.
Manifestările ştiinţifice naționale și internaţionale, organizate de Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, la care au participat reprezentanţi ai învățământului teologic universitar din țară și străinătate, confirmă activitatea academică valoroasă desfăşurată în această prestigioasă instituţie academică din Patriarhia Română.
Aniversarea centenarului universitar clujean reprezintă un moment semnificativ în viața Bisericii şi a învăţământului teologic românesc, fiind un prilej de apreciere a generațiilor de profesori care au onorat această instituție de învăţământ și cultură teologică, dar și o ocazie de a cultiva vocaţia mărturisitoare a Ortodoxiei româneşti în diversitatea etnică, confesională şi culturală din Transilvania.
Felicităm pe Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, precum şi pe toţi profesorii şi studenții Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, pentru eforturile depuse ca învățământul teologic ortodox universitar să fie un permanent izvor de cultură şi spiritualitate pentru tinerii chemaţi să slujească Biserica Ortodoxă Română şi să promoveze valorile Ortodoxiei universale.
Îi binecuvântăm și îi felicităm pe organizatori și pe toți participanții la lucrările Congresului Facultăților de Teologie Ortodoxă de la Cluj-Napoca, având convingerea că acesta va contribui la sporirea cooperării universitare, în vederea confirmării tradiţiei academice româneşti și a valorificării, cu responsabilitate și viziune, a perspectivelor educaționale actuale.
Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Învățătorul și Mântuitorul nostru, să le dăruiască tuturor bucuria slujirii cu vrednicie a Bisericii lui Hristos din poporul român, întru mulți și binecuvântați ani!
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Mesaj transmis la cel de-al 10-lea Congres Național al Facultăților de Teologie din Patriarhia Română (30 octombrie 2024, Cluj-Napoca).
Notă:
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, Tom 1, în col. Opere Complete, vol. 10, Ed. Basilica a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2018, p. 107.