Bunătatea Sfântului Nicolae versus cerșetoria, ca mod de viață

Freamătul sărbătorilor de iarnă a început. Ne pregătim pentru marea întâlnire cu Sfântul Prunc Dumnezeiesc. Bucurie, alai de colindători, brazi împodobiți cu milioane de luminițe sclipitoare în bezna nopții, daruri, dăruitori, cântece de stea și urători pe la casele gospodarilor. Tablou obișnuit de sfârșit de an, totuși mereu proaspăt, așteptat cu nerăbdare, mai ales dacă din Cer se va slobozi omătul mult dorit de cei aflați la vârsta neprihănirii, transformând această perioadă într-o admirabilă poveste. Sărbătorile sfinte ale Crăciunului debutează practic cu ziua de cinstire a Sfântului Ierarh Nicolae, când copiii îl primesc pe darnicul Sfânt numit de o cântare bisericească chipul blândeților. Era bun și blând Sfântul; o generozitate necondiționată, ar zice unii. Alții ar considera-o dusă până în pragul naivității. Oare chiar așa să fie? Sfântul Ierarh făcea binele așa, doar de dragul de a-l face? Cercetând cu atenție viața și lucrarea sa, ne dăm seama că el nu oferă daruri din dorința de a căpăta popularitate, de a-și câștiga capital de imagine, cum se spune astăzi. Bunătatea Sfântului Nicolae, personificat de tradiția populară în „Moșul”, nu este una naivă. Biruitorul de popor, căci aceasta înseamnă numele său, vrea să arate astfel atotbunătatea și milostivirea lui Dumnezeu. În viața sa pământească, venind în sprijinul nevoiașilor, rămânea întotdeauna un anonim. De ce? Fiindcă se considera mâna lui Dumnezeu, Preamilostivul, Care îi ajuta prin intermediul lui. De aceea Biserica l-a considerat pe Sfântul Nicolae un chip al bunătății Cerescului Părinte. Poate că astfel se explică de ce tradiția a evidențiat amănuntul tainicei lucrări a „Moșului” atunci când aduce cadouri. Spre deosebire de Moș Crăciun, pe care cei mici îl văd, căruia îi scriu scrisori expunându-și dorințele, „Moșul” Nicolae sosește misterios, lăsând daruri în încălțămintea copiilor. Nu se arată tocmai ca să ne învețe că mărinimia lui este, de fapt, generozitatea lui Dumnezeu Tatăl, Care în scurt timp ne va oferi Darul cel mai de preț: pe Fiul Său, Mântuitorul lumii.

Cum rămâne cu atitudinea ierarhului față de sărmanii zilelor noastre? Dar săracilor închipuiți le-ar strecura cu aceeași disponibilitate punguțe cu aur, găsindu-i la colț de stradă, cu o mână întinsă și în cealaltă ținând o țigară sau o sticlă cu alcool? În primul caz, iubitorul de Dumnezeu Nicolae ne-ar învăța că bucuria de a da milostenie nu trebuie să fie înăbușită nici măcar de actuala criză economică prelungită, când buzunarele multora aproape s-au golit. Ne-ar povățui ca, nici dacă noi înșine nu dispunem de posibilități decente de trai, să nu abdicăm de la porunca divină: „Fiți milostivi!” Privind în jur, zări-vom semeni care au mai puțin decât noi, se luptă cu suferințe mai mari, iar nori mai învolburați decât ai noștri le umbresc viața. Deci porunca de a fi milostivi nu se adresează numaidecât celor bogați. Cu toții trebuie să fim atenți la suferința, singurătatea și nevoia aproapelui nostru. Realitatea din societatea românească arată că Sfântul Nicolae a sădit dragostea sa față de cei aflați în grele încercări în sufletele multor români care, prin faptele lor, au dovedit că dragostea biruiește criza, solidaritatea înfrânge austeritatea, iar bucuria de a oferi învinge orice neajuns.

Cum ar proceda, însă, prietenul lui Dumnezeu, Nicolae, cu cei care și-au făcut din cerșetorie un modus vivendi, refuzând să muncească, să-și câștige prin trudă bucata de pâine, sau cu cei care cheltuiesc puținele resurse financiare pe droguri, jocuri de noroc, tutun ori alcool? Cred că la fel ca și cu Arie la Sinodul I Ecumenic: i-ar dojeni cu fermitate pentru rătăcirea lor, iar pe noi ne-ar sfătui să nu aruncăm cu indiferență - nici măcar cu satisfacția că am săvârșit un bine - bani celor ce ne șantajează pe la colțuri de străzi, prin curțile bisericilor, ale mănăstirilor, în mijloace de transport sau prin alte locuri, fiind manipulatori de Hristos, transformând cerșitul într-o profitabilă profesie. În atare situație, ar fi o discriminare să-i selectăm pe destinatarii actelor caritabile? Iată o adevărată provocare! Unii duhovnici ne-ar îndemna la săvârșirea necondiționată a binelui. Alții, să nu căutăm la fața omului, nici la etnie, nici la vicleșugul folosit spre a ne sensibiliza. Așa s-ar cuveni! Bine ar fi să dăruim din puținul nostru fără să intervină o serie de întrebări, care parcă ne împiedică. Totuși, se cuvine să ne împăcăm și conștiința, fiindcă observăm adeseori cum semeni apți de muncă fizic și psihic cerșesc din lene, întrebuințând obolul primit la alimentarea unei serii de patimi. După ce-și fac plinul din mila oamenilor, la scurt timp îi întâlnești cu țigara în gură sau îmbibați în alcool. În asemenea situații, milostenia se preschimbă într-un rău, deoarece prin ea le întreținem năravurile, încurajându-i la trândăvie și viclenie. Vă gândiți cu câtă batjocură privesc astfel de cerșetori pe milostivii trecători din banii cărora ei vor bea sau fuma?

Oare cum ne-ar povățui milostivul Nicolae în atare împrejurări? Cred că ne-ar îndemna să analizăm cui dăm milostenie. Să discernem dacă ea folosește supraviețuirii sau alinării unor suferințe, lipsuri ori boli. Pe săracii și infirmii închipuiți să-i ajutăm să descopere utilitatea muncii, a unei vieți cinstite. Dacă nu le oferim nimic, nici nu trebuie să-i judecăm, ci să ne rugăm pentru ei, să-i povățuim, să-i îndemnăm să caute Calea, Adevărul și Viața. Peste toate, Sfântul Nicolae ne-ar reaminti că postul și rugăciunea fără milostenie sunt lipsite de putere, căci facerea de bine ne dă aripi ca să ajungem la cer.