Călătorie în mănăstirile Palestinei
Citește și: Mănăstirile Palestinei (II) și Mănăstirile Palestinei (III)
Anevoioasă e străduința de a scrie despre mănăstirile Țării Sfinte, deși mare este și bucuria care umple sufletul celui care pornește într-o astfel de cercetare minuțioasă. Mi se pare nepotrivit să amintești, în doar câteva cuvinte, istoria monahismului, a marilor părinți nevoitori care au strălucit în vestite obști ori importanța lor în primele veacuri, până la începutul invaziei arabe și mai târziu, când chinoviile trăirilor înalte au format numeroși monahi și ierarhi, fii ai Împărăției cerurilor și luminători ai lumii.
Din cele peste 130 de mănăstiri care au existat demult, doar câteva mai sunt în prezent deschise, cu obști monahale, care se confruntă cu o profundă criză de personal, cu numeroase dificultăți și îngrădiri.
Dintre mănăstirile cunoscute, voi aminti de Lavra „Sfântul Sava”, care se află dincolo de Betleem. Istoria acestui așezământ monahal, cu o vechime de 1.500 de ani, este deosebit de importantă pentru tradiția isihastă ortodoxă, pentru Țara Sfântă și întreaga creștinătate.
În această mănăstire s-au format nenumărați sfinți, îndrumători de obști, teologi, scriitori, oameni ai rugăciunii. Nu în ultimul rând, merită amintit că, pentru un timp, în această obște a fost viețuitor Sfântul Ioan Iacob de la Neamț- Noul Hozevit, conaționalul nostru.
Cuviosul Sava este unul dintre cei mai prețuiți monahi cu viață sfântă din Palestina. Născut în Capadocia, în anul 439, a murit la vârsta de 94 de ani, în 532. La 18 ani a venit în Ţara Sfântă, unde a fost ucenicul Sfântului Eftimie cel Mare. A viețuit și la Mănăstirea „Sfântul Gherasim”, primind Taina Preoției ca ascultare de la Patriarhul Ierusalimului.
A întemeiat și alte mănăstiri, case de bătrâni ori pentru pelerini, iar exemplul său a fost continuat și de ucenicii care au strălucit după plecarea sa.
Cu o istorie îndelungată, Mănăstirea „Sfântul Sava” se poate lăuda cu viață monahală neîntreruptă, având numeroși ctitori și binefăcători, între care-i amintim pe Sfântul Cuvios Sava, Sfântul Împărat Justinian cel Mare, dar și ierarhi ori mari dregători care au iubit acest loc.
Tradiția ne spune că mănăstirea avea, înainte de invazia arabă, 5.000 de călugări și cel puțin de două ori mai mulți sihaștri care locuiau împrejur. Munții din preajma mănăstirii păstrează până azi urmele peșterilor care fuseseră locuite de trupurile firave, adunate în propriile lor contururi de sfințenie ale monahilor de la „Sfântul Sava”. Astăzi, în multe dintre peșterile-chilii ale Mănăstirii „Sfântul Sava” se află paraclise în care se săvârșește uneori Sfânta Liturghie.
În alte perioade, mănăstirea avea 200-300 de călugări, menținând o viață spirituală înaltă.
Cel mai important hram al mănăstirii este închinat Sfântului Sava, ale cărui moaște au fost readuse, în vremea Patriarhului Benedict al Ierusalimului (1965), de la Veneția, din Bazilica „Sfântul Marcu”, unde au stat multă vreme. Menționăm că în aceeași perioadă au fost restituite multe cinstite moaște Patriarhiei Ecumenice: părți importante din moaștele Sfinților Ioan Gură de Aur și Grigorie Teologul, ale Sfântului Dimitrie de la Tesalonic sau capul Sfântului Apostol Andrei de la Patras ș.a.m.d.
În mănăstire se află capetele Sfântului Xenofont și fiilor săi, Arcadie și Ioan. În acest loc a trăit Sfântul Ioan Damaschin (†749), mare teolog, scriitor și apologet al Ortodoxiei, mănăstirea păstrând inclusiv chilia în care s-a nevoit cuviosul trăitor. În apropierea trapezei se află Peștera Sfântului Sava și Paraclisul Sfântului Ioan Damaschin.
De asemenea, mănăstirea a avut călugări celebri, precum Sfinții Cosma și Ștefan, Ioan Zăvorâtul şi Ștefan Taumaturgul.
Pelerinul care ajunge aici poate privi, dintr-un balcon al mănăstirii, întreaga vale a Chedronului, pe unde curge pârâul cu același nume, de o parte și de alta fiind vizibile peșterile marilor pustnici care s-au nevoit în primele veacuri, dar și după stăpânirea arabă.
Tradiția mănăstirii ne spune că mulți sihaștri din zonă au fost omorâți de saracini, parte din moaștele lor păstrându-se într-unul din paraclisele mănăstirii.
Sfântul Sava a avut numeroși ucenici, între care îi amintim pe Kiril al Skitopolisului, Ioan Moshu, apărători ai credinței ortodoxe și inspirați scriitori, rămânând de la ei multe pagini ce aduc în atenția noastră viața înaltă a monahismului palestinian.
Kiril al Skitopolisului ne spune că Sfântul Sava a transformat pustiul într-o cetate plină de viață în Domnul. Nu a fost singurul caz, la fel întâmplându-se și în alte zone ale Țării Sfinte, dincolo de Ierusalim, în pustiul Tekoa, la Hozeva, la Mănăstirea „Sfântul Gherasim” și în alte locuri, unde numărul monahilor a fost foarte mare. Istoricii ne spun că, cel puțin pentru anumite perioade de timp, pustiul, loc prin excelență lipsit de viață și asaltat de forțele întunericului, devenea un spaţiu cu o deosebit de importantă viață spirituală, care concura cu Bizanțul.
Împreună cu Sfântul Ioan Damaschin, în Mănăstirea „Sfântul Sava” a trăit și vestitul imnograf Cosma de Maiuma, perioadă în care s-au scris multe cărți întru apărarea dreptei credințe și s-a realizat mare parte a imnografiei Bisericii dreptmăritoare.
În Mănăstirea Sfântului Sava nu au acces femeile, care, în mod excepțional, pot ajunge doar până la poarta mănăstirii, așa cum s-a întâmplat și cu mama Sfântului Sava, când a dorit să-și vadă fiul.
Deși are personal puțin, Mănăstirea „Sfântul Sava” continuă tradiția de altădată, cu frumoase privegheri, rugăciuni, slujiri arhierești, mai ales la hram, păstrând datinile ctitorilor și binefăcătorilor ei.
Nu departe de Mănăstirea „Sfântul Sava cel Sfințit”, în același pustiu al Betleemului de altădată, se află Mănăstirea „Sfântul Teodosie”, începătorul vieții de obște, și ea bogată în istorie, sfinți, morminte prețioase, care au aparținut unor monahi și femei evlavioase pe care îi amintește istoria patericală a zonei.
Pe drumul de la Betleem către Mănăstirea „Sfântul Sava” se află această lavră, care ne aduce aminte de unul dintre marii monahi ai Palestinei de altădată, chiar dacă nu întemeietor al monahismului, mai degrabă un reorganizator și făuritor al vieții de obște.
De loc din Capadocia, Sfântul Teodosie s-a născut în anul 424, dorind de tânăr să se închine la Sfintele Locuri. Înainte de a ajunge în Țara Sfântă, a fost binecuvântat de Cuviosul Simeon Stâlpnicul, care i-a prezis cele ce aveau să se întâmple în viața lui.
Venind la Ierusalim, a locuit o vreme la Turnul lui David, participând mereu la slujbele de la biserica Sfântului Mormânt, apoi, dorind viață pustnicească, s-a îndreptat către locul unde se află o peșteră în care au poposit cei trei magi, când au primit înștiințare să nu se mai întâlnească la Irod, ci pe altă cale s-au întors în țara lor (Matei 2, 12).
Minunile care au urmat și găsirea peșterii între numeroasele grote care se aflau în zonă l-au încredințat pe Teodosie să rămână acolo într-o aspră nevoință.
Între anii 465 și 475, ajutat de binefăcători cu inimă mare, a reușit să construiască o mănăstire care aduna înlăuntrul ei, la sfârșitul vieții Sfântului Teodosie, peste 700 de călugări. Erau rânduieli clare și aspre care priveau viața spirituală, lucrarea mâinilor, sfântul învățându-i pe ucenicii săi că un monah trebuie să se roage și să lucreze mult. De aceea, s-a și spus că mănăstirea înființată de el nu era destinată celor leneși.
Amintirea Sfântului Teodosie este păstrată cu sfințenie în acest loc, el trecând către Domnul la 11 ianuarie 529. A fost îngropat în Peștera celor trei magi.
Acolo se află și mormintele Sfintei Sofia, mama Sfântului Sava; Sfintei Teodoti, mama sfinților Cosma și Damian; mama Sfântului Ioan Moshu, important cronicar al vieții monahale din Egipt și Țara Sfântă; Sfânta Maria, mama Sfinților Arcadie și Ioan și altele deosebit de importante.
În Mănăstirea „Sfântul Teodosie” s-au nevoit călugări cunoscuți. Dintre ei, unii au ajuns patriarhi ai Ierusalimului, cum au fost Sofronie și Modest, cel din urmă martor al invaziei arabe. Ce s-a întâmplat atunci în Țara Sfântă este cunoscut. Aproape toate mănăstirile au fost distruse, iar cele care au rămas, puține la număr, în perioada următoare au cunoscut pustiirea, unele dintre ele fiind rezidite câteva veacuri mai târziu.
Sfântul stareț Modest, după ce a ajuns Patriarh al Ierusalimului, a trudit mult pentru a reface bisericile Sfântului Mormânt, Sfintei Învieri, Ghetsimani și din alte locuri ale Palestinei.
Stareț de mai bine de un sfert de veac este arhim. Ierotei, originar din Creta. Lucrarea sa în această mănăstire marchează o nouă etapă în istoria ei. Biserica cea nouă, în totalitate înfrumusețată și pictată, este una dintre cele mai frumoase ale Patriarhiei Ierusalimului, starețul fiind ajutat de două călugărițe care au metania la Mănăstirea Pasărea.
Într-o permanentă luptă și stare de veghe, arhim. Ierotei se străduiește să păstreze proprietatea vechii vetre monahale, atacată la propriu și la figurat, uneori chiar prin revolte și pietre, de către vecinii arabi, care i-au călcat pământurile și tradiția de peste un mileniu și jumătate.
În zona mănăstirii se observă anumite rămășițe de mozaic cu inscripții grecești păstrate din vremurile când mănăstirea a trecut printr-o perioadă de înflorire. Biserica și chiliile sunt relativ noi, fiind răscumpărate de la arabi la sfârșitul veacului al 19-lea și refăcute succesiv în ultima perioadă.
Mai aproape de Ierusalim se află, lângă Valea Gheenei și a Chedronului, Mănăstirea „Sfântul Onufrie”. Locul unde a fost construită este țarina olarului. Ne amintim de cuvintele Evangheliei, cum au fost aruncați banii pe care Iuda îi luase ca plată pentru trădarea Mântuitorului. Atunci când ucenicul cel pizmătăreț a înțeles greșeala pe care o făcuse, s-a întors la arhierei, la mai marii sinagogii, și a mărturisit public că a vândut sânge nevinovat: Atunci Iuda, cel ce L-a vândut, văzând că a fost osândit, s-a căit şi a adus înapoi arhiereilor şi bătrânilor cei treizeci de arginți, zicând: Am greșit vânzând sânge nevinovat. Ei i-au zis: Ce ne privește pe noi? Tu vei vedea. Şi el, aruncând arginții în templu, a plecat şi, ducându-se, s-a spânzurat. Iar arhiereii, luând banii, au zis: Nu se cuvine să-i punem în vistieria templului, deoarece sunt preț de sânge. Şi ținând ei sfat, au cumpărat cu ei Țarina Olarului, pentru îngroparea străinilor (Matei 27, 3-7).
Locul abundă în peșteri naturale unde s-au așezat sihaștri, iar nevoința lor este cunoscută în zonă. Mănăstirea a fost construită în apropierea Peșterii Apostolilor. Tradiția vorbește că ucenicii Domnului s-au ascuns în acel loc de frica iudeilor, aceasta devenind un spațiu al încercărilor și pocăinței, după prinderea, Răstignirea și Învierea Mântuitorului, trimițând la momentul începerii persecuției asupra Apostolilor.