Când ne rugăm?

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri, Cartea a IX-a, Cap. XII, în Părinți și Scriitori Bisericești (2022), vol. 21, pp. 327-328

„Rugăciunile sunt cele prin care dăruim sau făgăduim ceva lui Dumnezeu, ceea ce în grecește se spune (...) făgăduință. Când se spune în limba greacă, (...) în latină se traduce: Voi îndeplini făgăduințele mele către Dumnezeu (Psalmul 115, 5, 9), ceea ce, ținând seama de proprietatea cuvintelor, se poate exprima așa: Voi împlini rugăciunile mele către Dumnezeu. Iar ceea ce citim în Ecclesiast: Dacă vei face o făgăduință lui Dumnezeu, să nu întârzii să o îndeplinești (Ecclesiastul 5, 3), (...) adică: Dacă vei face o rugăciune către Dumnezeu, să nu întârzii să o împlinești.

(...) Ne rugăm când, renunțând la această lume, facem legământ că vom sluji Domnului cu tot sufletul nostru, după ce am nimicit în noi tot ceea ce este lumesc. Ne rugăm când promitem că, disprețuind onorurile lumești și bunurile pămân­tești, ne vom alipi de Domnul cu inima zdrobită și săraci cu duhul. Ne rugăm când făgăduim că vom respecta veșnic cea mai deplină curăție a trupului, cu o neclintită răbdare, sau când făgăduim că vom smulge complet din inima noastră rădăcinile mâniei și ale tristeții aducătoare de moarte. Iar dacă hotărârile noastre slăbesc și, căzând din nou în viciile vechi, nu îndeplinim cele făgăduite, vom fi vinovați pentru rugăciunile și legămintele noastre și se va zice despre noi: Este mai bine să nu făgăduiești, decât să făgăduiești și să nu împlinești (Ecclesiastul 5, 4).”

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)