Cântecul harfei în ostrovul Cernicăi (II)

Nume sonore ale culturii româneşti, între care Nicolae Mladin, Nicolae Iorga, Al. Iordan, Firmilian Marin, Lovin Popescu, Kir Panait, C.N. Negoiţă, Ion Ilarion şi alţii, au elogiat activitatea sa administrativ-gospodărească desfăşurată la mănăstirile Ghighiu, Căldăruşani şi Cernica, dar şi preocupările cărturăreşti amintite. Atanasie Dincă a lăsat posterităţii o mulţime de compoziţii de muzică psaltică (în manuscris), caiete copiate de mâna sa, cu un scris admirabil, parte dintre ele realizate după retragerea la Mănăstirea Căldăruşani. Prin bunăvoinţa părinţilor Lavrentie Gâţă şi Damaschin Ştefan de la Mănăstirea Căldăruşani am avut posibilitatea lecturării unor acte şi adrese păstrate din vremea când Atanasie Dincă a fost exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureştilor. Dincolo de adresele oficiale şi referatele pe care un exarh le întocmeşte în urma vizitelor pe la mănăstiri, am descoperit grija deosebită pentru monahi, unii dintre ei aflaţi în situaţii-limită, personalitatea sa şi modul în care prezenta patriarhului Miron şi mai apoi patriarhului Nicodim aspecte legate de viaţa mănăstirilor de pe cuprinsul eparhiei.

Această activitate şi alte merite ale arhimandritului Atanasie Dincă au contribuit la alegerea sa de către patriarhul Nicodim Munteanu ca vicar patriarhal cu titlul de "Bârlădeanul", fiind hirotonit arhiereu la 12 decembrie 1943. În perioada 21 aprilie 1945 - 11 martie 1948 a fost locţiitor de episcop al Râmnicului. După 1 aprilie 1948 îl întâlnim egumen al Aşezământului brâncovenesc de la Biserica Domniţa Bălaşa din Bucureşti (1948-1949), apoi profesor de muzică bisericească la Seminarul monahal de la Mănăstirea Neamţ (până în 1952 sau 1953). A rămas în conştiinţa elevilor săi ca un mare profesor, aspru pe de-o parte şi exigent după toate rigorile cerute de programa şcolară, dar şi un neîntrecut interpret al cântării bisericeşti. Doar câţiva elevi au primit de la el note mari, restul abia treceau clasa, nu fără ocară, de altfel meritată de cei mai mulţi dintre ei. Pe lângă slujirea arhierească, muzica a fost marele dar pe care l-a primit de la Dumnezeu. În situaţia dificilă a perioadei prin care trecea Biserica, arhiereul Atanasie Dincă s-a retras la Mănăstirea Căldăruşani, pe care a condus-o un timp ca stareţ. Aproape 20 de ani şi-a dus în tăcere crucea suferinţelor, înfruntând vremurile tulburi care s-au abătut asupra Bisericii. Era văzut adeseori cântând la strană cu alţi călugări pricepuţi, din care amintim pe Silvan Nistor şi Martinian Stoienescu. În răstimpul petrecut la Mănăstirea Căldăruşani şi-a intersectat drumurile şi încercările cu episcopul greco-catolic Iuliu Hosu, care a avut în perioada respectivă domiciliul în aceeaşi mănăstire. Deşi locuiau în clădiri situate în locuri diferite, erau adeseori văzuţi plimbându-se pe aleile umbrite de castani, nuci, copaci de liliac, ori printre brazii plantaţi de mitropolitul Ghenadie Petrescu. Atanasie Dincă l-a avut ucenic pe ierodiaconul Simeon Bulgaru, călugăr cu metania la Noul Neamţ din Basarabia, venit la Căldăruşani în 1944. Ascultător şi smerit, Simeon era totuşi departe de pretenţiile rafinatului episcop. Se zice că în loc de Atanasie diaconul îl pomenea Aftanasie şi primea îndată dojana ierarhului. La fel se întâmpla şi atunci când auzea o cântare greşit interpretată. Spunea episcopul chiar în timpul slujbei: "Săraca cântare, în ce guri a intrat...". Cuvintele acestea le-am auzit adeseori repetate de asprul arhimandrit şi eclesiarh Partenie Apetrei de la Iaşi, care-i fusese apropiat la Mănăstirea Neamţ şi apoi neuitător şi permanent pomenitor al virtuţilor şi calităţilor sale. Între anii 1953 şi 1965, episcopul Atanasie Dincă săvârşea în Arhiepiscopia Bucureştilor unele slujbe de sfinţire şi hramuri din încredinţarea Patriarhului Justinian Marina. Se întâlneau de multe ori la Căldărăşani când patriarhul poposea în mijlocul obştii conduse atunci de arhimandritul Gherasim Cristea. Îl vizita şi episcopul-vicar patriarhal Teoctist Arăpaşu, cel care îl aprecia în mod deosebit încă din vremea când îl însoţea ca ierodiacon la diferite slujbe şi misiuni bisericeşti. Episcopul Teoctist, mai târziu mitropolit şi patriarh, i-a fost sprijin, trimiţându-i periodic bani şi cele trebuincioase vieţii. Aceeaşi a fost şi atitudinea patriarhului Justinian, care-i punea la dispoziţie uneori maşina pentru a-l duce la medic sau în diferite locuri din Bucureşti şi din ţară. În ultimii ani ai vieţii, suferind şi obligat să urmeze diferite tratamente, a locuit în Bucureşti la metocul Mănăstirii Căldăruşani, fosta casă în care s-a născut mitropolitul Ghenadie Petrescu, situată în Piaţa Sfântul Ştefan. La sfârşitul săptămânii revenea în mănăstire, la slujire şi mult-dorita linişte. Călugării îl surprindeau adeseori privind din balconul casei peste întinsul lacului, la vremea privigherilor. Alteori cânta şi se auzea până departe, printre geamurile deschise. Era un imn de slavă închinat Atotţiitorului, ca jertfă bineprimită, asemenea unui cântec de harfă din vremurile de demult. Devenise tot mai retras, singuratic, copleşit de încercările şi valurile potrivnice ale vieţii sale. Cântarea, rugăciunile, slujirea, dar mai ales nădejdea netrecătoarelor bunătăţi şi răsplătiri de la Mântuitorul Iisus Hristos, veşnicului şi marelui arhiereu, i-au dat puterea să meargă până la capăt pe drumul spinilor. La 6 ianuarie 1973, episcopul Atanasie Dincă a trecut la cele veşnice. Era o iarnă grea, aşa cum a fost toată viaţa ierarhului. Îşi pregătise din vreme o criptă la Mănăstirea Cernica, lângă marii ierarhi care-şi aflaseră cu mult timp înainte odihna în Ostrovul Învierii. Cântările măiestrite ale episcopului Atanasie Dincă, asemănătoare unei harfe, se aud adeseori în liniştea înserărilor, pe aleea unde aşteaptă ziua cea mare a Învierii.