Capernaum, cetatea Domnului, împietrirea și atitudinile potrivnice
Răsfoind paginile Sfintei Evanghelii, vedem cu ușurință că Mântuitorul S-a apropiat în chip special de cetatea Capernaum, aflată nu prea departe de Marea Galileei (lacul Ghenizaretului).
Mântuitorul Hristos a locuit aici, după ce nazarinenii L-au alungat din cetatea lor.
A venit în acest loc, alegându-Și ucenicii și dovedindu-Și dumnezeirea prin nenumăratele minuni săvârșite, dar și prin înălțimea cuvintelor rostite aici, cele mai importante fiind despre Pâinea care s-a coborât din cer.
„Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu” (Ioan 6, 51). Prin aceste cuvinte anticipa Taina Euharistiei și posibilitatea îndumnezeirii tuturor celor care aveau să creadă în El.
Capitolul al IX-lea al Evangheliei după Sfântul Apostol și Evanghelist Matei ne vorbește despre o parte dintre vindecările săvârșite de Mântuitorul în Capernaum, minuni prezentate de toți cei trei evangheliști sinoptici. În acest pasaj aflăm că Domnul Hristos a venit în locul pe care l-a numit „cetatea Sa” (Matei 9, 1). Interpretând versetul, deducem că El revenea aici ori de câte ori drumurile Îl readuceau în Galileea, după ce străbătea, împreună cu ucenicii, Țara Sfântă, propovăduind Evanghelia Vieții veșnice.
Evanghelistul Matei vorbește despre felul în care Hristos l-a vindecat pe slăbănogul care fusese adus de patru bărbați și despre cunoașterea gândurilor celor care erau împotriva Lui, zicându-le: „Pentru ce cugetați rele în inimile voastre?” (Matei 9, 4).
Tot acolo, Mântuitorul a văzut un om care ședea la vamă, cu numele Matei, nimeni altul decât autorul scrierii, și i-a adresat chemarea: „Vino după Mine!” (Matei 9, 9). „Şi sculându-se, a mers după El” (Matei 9, 9), fără întrebări, fără planuri, ori alte lucruri pe care orice om le-ar fi supus atenției celui care îl chema.
„Şi pe când ședea El la masă, în casă, iată mulți vameși şi păcătoși au venit şi au șezut la masă împreună cu Iisus şi cu ucenicii Lui” (Matei 9, 10). Observăm din nou atitudinea potrivnică a fariseilor, care i-au întrebat pe ucenici: „Pentru ce mănâncă Învățătorul vostru cu vameșii şi cu păcătoșii?” (Matei 9, 11). Iar Mântuitorul le-a răspuns: „Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi, că n-am venit să chem pe drepți, ci pe păcătoşi la pocăinţă” (Matei 9, 12-13).
Mântuitorul le-a spus cuvinte prețioase, „Milă voiesc, iar nu jertfă” (Matei 9, 12), pe care, probabil, nu le-au înțeles.
Același capitol consemnează învierea fiicei lui Iair și vindecarea unei femei care avea scurgere de sânge de 12 ani. După vindecările amintite, Mântuitorul a plecat de acolo, dar Evanghelia ne spune că „doi orbi se țineau după El strigând şi zicând: Miluiește-ne pe noi, Fiule al lui David” (Matei 9, 28). Când S-a aflat față în față cu orbii, Mântuitorul i-a întrebat: „Credeți că pot să fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne!” (Matei 9, 29). După credința lor s-a împlinit, pentru că ochii li s-au deschis, iar Mântuitorul le-a poruncit: „Vedeți, nimeni să nu știe!” (Matei 9, 30).
După tămăduirea celor doi orbi, au adus la El un om mut, care avea demon. După ce a fost scos demonul, mutul a grăit, iar mulțimile se minunau, zicând: „Niciodată nu s-a arătat aşa ceva în Israel” (Matei 9, 33). Ne întâlnim din nou cu atitudinea potrivnică, încărcată de invidie a fariseilor: „Cu domnul demonilor scoate pe demoni” (Matei 9, 34).
Ni se spune în continuarea capitolului IX de la Evanghelistul Matei că Mântuitorul „străbătea toate cetățile şi satele, învățând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia împărăției şi vindecând toată boala şi toată neputința în popor” (Matei 9, 35). Atunci, Mântuitorul le-a spus ucenicilor: „Secerișul e mult, dar lucrătorii sunt puțini” (Matei 9, 37).
Mântuitorul străbătea cetățile și învăța în sinagogile lor. În Capernaum, Mântuitorul le-a vorbit, făcând referire la Pâinea care s-a pogorât din cer. Nu erau pregătiți ucenicii să înțeleagă aceste cuvinte, întrucât nu li se descoperise taina Împărăției cerurilor. Ei erau oameni simpli și nu li s-a îngăduit atunci să înțeleagă despre cele ce aveau să fie (cf. Ioan 6, 31-41; Ioan 6, 48-59).
Aceste învățături le-a propovăduit Mântuitorul pe când se afla în sinagoga din Capernaum. Atunci, mulți dintre ucenicii Lui, auzind, au zis: Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte? (Ioan 6, 60). Iisus, știind că ucenicii murmură împotriva Lui, le-a zis: „Vă sminteşte aceasta? Dacă veți vedea pe Fiul Omului suindu-Se acolo unde era mai înainte?” (Ioan 6, 61-62).
Mântuitorul știa de la început care sunt cei care nu cred, precum și cine este cel care Îl va vinde. „De aceea am spus vouă că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu-i este dat de la Tatăl” (Ioan 6, 65). De atunci, mulți dintre ucenici s-au dus înapoi și nu mai umblau cu El.
„Deci a zis Iisus celor doisprezece: Nu vreți şi voi să vă duceți? Simon Petru I-a răspuns: Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieții celei veșnice. Şi noi am crezut şi am cunoscut că Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu” (Ioan 6, 67-69).
Cuvintele rostite în sinagoga din Capernaum ne sunt adresate și nouă... Orașul de altădată nu mai este. Pe acolo au trecut caravanele, negustorii, oameni importanți, vameși, demnitari, unii dintre ei având locuințe somptuoase, dintre care se mai păstrează astăzi doar ruine. În vremea aceea, construcțiile din piatră, destul de spațioase, erau o adevărată realizare.
Dintre toate cele zidite atunci, doar o parte din vechea sinagogă se păstrează până astăzi. Era cea mai bine organizată și măreață dintre cele ale regiunii. Nu cunoaștem ctitorul ei, tradițiile se completează una pe cealaltă și ne spun că a fost construită de un ofițer roman care respecta poporul iudeu, sau chiar de Iair, după bucuria învierii fiicei sale din morți.
Important este că acolo se lectura și interpreta cuvântul lui Dumnezeu. Mântuitorul, întotdeauna, le-a vorbit ucenicilor și celor care-L ascultau ca nimeni altul, având dumnezeiască putere.
De peste 100 de ani, marii arheologi, între care îl amintim pe Virgilio Canio Corbo, s-au străduit să așeze piatră peste piatră, dintre cele sculptate și șlefuite, pentru a reface sinagoga din Capernaum.
Când am ajuns prima dată acolo și ne-am oprit pe pietrele așezate în acel loc de un amar de vreme, parcă auzeam cuvintele Mântuitorului. Îndrumătorii de grupuri se străduiesc să spună ceva, dar în astfel de clipe sfinte putem învăța din tăcere ca una ce este fără de primejdie, oferindu-se astfel pelerinilor, măcar pentru câteva minute, posibilitatea unei prelungi rugăciuni și a unei meditații.
În parte, sinagoga a fost reconstruită. Știm că acolo Domnul S-a aflat de multe ori, vorbind despre locurile unde ucenicii și urmașii lor s-ar putea întâlni, cei care I se închină în Duh și Adevăr.
Pentru cele întâmplate la Capernaum locul s-a numit cetatea Sa. „Intrând în corabie, Iisus a trecut şi a venit în cetatea Sa” (Matei 9, 1), iar pentru faptele minunate nenumărate săvârșite aici unii au numit Capernaumul locul de mângâiere, cum este astăzi biserica, unde ne întâlnim mereu cu Domnul.
Prin Capernaum au trecut mulțimi de pelerini și oamenii continuă să meargă pe urmele Domnului. Pășind pe acel drum, ne minunăm de ce a făcut și a învățat Iisus, și ne îndemnăm unii pe alții să părăsim împietrirea inimilor celor din Capernaum, care nu L-au primit pe Domnul cu toată inima.
Asemenea lor, și noi observăm la fiecare pas mulțime de binefaceri, însă rămânem împietriți. Să nu uităm ce a spus Mântuitorul cetății: „Şi tu, Capernaume: N-ai fost înălţat până la cer? Până la iad te vei coborî” (Matei 11, 23).
Să nu fie pentru noi așa! Să ne ferim de împietrirea celor din Capernaum, ca să nu pierdem bucuria întâlnirii cu Domnul Dumnezeul nostru.