Cartoful în terapeutica medicală

Prima utilizare a cartofului ca medicament împotriva unor boli a fost consemnată în Spitalul Sangre din Sevilla, în anul 1573. În veacurile care au urmat, cartofii au fost utilizaţi tot mai mult, atât în medicina tradiţională la diferite popoare, cât şi în medicina modernă, devenind un medicament şi un aliment dietetic de bază, mai ales în timpul iernii, când era singura sursă de vitamine naturale.

Utilizat încă din perioada precolumbiană, cartoful constituia principala hrană vegetală pentru incaşii peruvieni din civilizaţia Machica. Aceştia locuiau pe platourile înalte ale munţilor Anzi din America de Sud şi se hrăneau cu tuberculi de cartof, copţi în spuză, fierţi în apă sau uscaţi la soare, pentru depozitare. Tehnica uscării, păstrată fără nici o modificare până în zilele noastre, a fost transmisă de cavalerul spaniol Cieza de Leon (1554) şi de călugărul iezuit Bernabe Cobo (1653). Cartoful uscat, numit „chuno“, se obţinea în condiţiile naturale din zona podişurilor înalte, cu diferenţe mari de temperatură între noapte şi zi. Noaptea, prin îngheţ, tuberculii pierdeau tot sucul celular cu substanţe hidrosolubile, iar ziua, la soarele puternic, se uscau la aer. După câteva zile la rând, produsul era bine uscat, se măcina, iar făina era folosită în consum. Cieza de Leon relata despre comerţul făcut de conchistadorii spanioli, care cumpărau chuno de la băştinaşi la preţuri foarte reduse şi le vindeau, la preţuri de speculă, muncitorilor peruani din minele de la Potosi. Virtuţile terapeutice ale cartofului au fost descoperite în decursul timpului. Documentele atestă că, în anul 1565, coloniştii spanioli din Peru au primit însărcinarea să trimită regelui Filip al II-lea o ladă cu cartofi, pe care, ulterior, a oferit-o în dar papei de la Roma, bolnav de gută, în scopul însănătoşirii acestuia. La rândul său, papa a expediat o parte din tuberculi către cardinalul Olandei, prefectul spaniol Filip de Silvry, care era bolnav. Sucul de cartofi cruzi, bun pentru ulcerul gastric Sucul de cartofi cruzi este recomandat a fi preparat din tuberculi sănătoşi, neîncolţiţi, care nu au fost păstraţi la lumină, unde se acumulează cantităţi mari de alcaloizi, mai ales solanină toxică. După spălare, tuberculii se curăţă de coajă şi se introduc în apă, într-un vas emailat sau din sticlă, pentru a evita înnegrirea în urma procesului de oxidare atmosferică. Urmează mărunţirea prin trecere prin răzătoare sau prin maşina de tocat. După strecurare prin tifon, sucul se conservă în stare proaspătă, fără a fi păstrat timp îndelungat. Având un gust mai puţin plăcut, sucul poate fi amestecat cu extracte din alte legume proaspete pe care pacientul le suportă. Sucul de cartofi cruzi, consumat intern, are acţiune favorabilă în afecţiuni ale aparatului digestiv, respectiv în tratarea ulcerului gastric şi duodenal, ca şi în gastritele acide, cronice sau acute, de origine nervoasă (boli cunoscute ca „nervi la stomac“). Se beau câte 75-100 ml de suc înainte de mesele de dimineaţă şi de prânz, în cure de 2-3 săptămâni. Se poate folosi atât sucul simplu, cât şi în amestec cu suc de morcov şi de ţelină. Cartoful fiert combate riscul declanşării cancerului de colon Cartoful fiert prezintă o multitudine de efecte terapeutice, în domenii foarte mult diversificate: - scade aciditatea gastrică şi este indicat în tratarea ulcerului gastric şi duodenal şi a inflamaţiilor intestinale, datorită prezenţei unor derivaţi ai solaninei, care sunt transformaţi la nivelul ficatului în substanţe benefice, cu rol în vindecarea ulcerelor şi altor boli grave (calculi renali, afecţiuni ale sistemului nervos). Un consum zilnic de 200-300 de grame de cartofi, timp de un an, reglează procesele de secreţie acidă şi reduce riscul apariţiei ulcerelor stomacale; - la colitele cronice, crampe stomacale şi în constipaţia cronică se prepară meniuri cu cartofi fierţi, din soiurile mai bogate în amidon, preparate sub formă de supe, creme, budinci, piure cu lapte, unt sau brânză de vaci. Se vor consuma 250-300 g de cartofi curăţaţi, care conţin circa 50-60 g de glucide. Este strict interzis consumul de cartofi prăjiţi în grăsimi (chipsuri, pommes frites etc.); - ca aliment dietetic, cartoful se recomandă în boli ale ficatului şi ale căilor biliare, consumat fiert sau copt (interzis în formă prăjită); - cartoful scade de 5 ori riscul îmbolnăvirii de cancer de colon, tot datorită acţiunii solaninelor, care elimină mediatorii chimici din terminaţiile nervoase ale intestinului gros; - la nivelul rinichilor, dizolvă sărurile de calciu (oxalaţi, uraţi, fosfaţi) din structura calculilor renali, iar prin efectul alcalinizant şi diuretic elimină acidul uric, fiind indicat în gută, glomerulonefrită, reumatism şi poliartroză; - în cazul persoanelor diabetice, cartoful, consumat în cantităţi controlate, reduce glicemia din sânge şi glicozuria din urină. În general, la diabetul zaharat şi în caz de obezitate, dieta alimentară prevede limitarea consumului de cartofi, iar totalul de glucide şi lipide să nu depăşească 1.450 de calorii pe zi. Proprietăţi detoxifiante pentru bolnavii cu colesterolul mărit Rolul cert al cartofului fiert sau copt în tratamentul bolnavilor de hipertensiune arterială şi cu alte afecţiuni cardiovaculare, inclusiv ateroscleroză, precum şi la persoanele cu un conţinut ridicat de colesterol depus pe artere este explicat prin proprietăţile diuretice şi prin prezenţa unor antioxidanţi endogeni, precum şi a unor carotenoizi, tocoferoli, polifenoli, acid ascorbic, acid lipoic şi seleniu. Tusea nervoasă, insomniile, migrenele şi ameţelile pot fi diminuate cu piure de cartofi uşor încălzit. De asemenea, conţinutul ridicat de potasiu are efect direct în dezintoxicarea sângelui şi în favorizarea tranzitului intestinal. În durerile reumatice sunt eficienţi cartofii fierţi şi terciuţi care se pun, calzi, pe părţile dureroase. Piureul şi sucul de cartofi cruzi, recomandate în stări de convalescenţă Ţinând seama de proprietăţile revigorante ale tuberinei (substanţă azotată bioactivă), piureul şi sucul de cartofi cruzi se recomandă în creşterea copiilor şi în tratamentul convalescenţilor cu o stare de slăbiciune înaintată. Datorită acţiunii calmante asupra sistemului nervos, sucul are efecte în cazuri de surescitare nervoasă, insomnii şi cefalee acută sau cronică. Feliile de cartofi cruzi, puse pe frunte şi legate cu un fular, alină durerea de cap, având excelente efecte calmante şi antispasmodice. Ca o sinteză a proprietăţilor terapeutice ale cartofului fiert se pot sublinia efectele de intensificare a arderii grăsimilor şi de combatere a multor afecţiuni maladive, cum ar fi bolile cardiovasculare, digestive, renale, diabetice etc. „Medicamentul pielii“ În folosinţă externă, cartoful este recomandat ca cicatrizant al mucoaselor şi rănilor infectate, în arsurile mici de pe piele sau pe buboaie, fiind aplicat sub formă de cataplasmă cu cartofi cruzi răzuiţi sau terci din cartofi fierţi. Sub aceleaşi forme se aplică, timp de 15-20 de minute, pe ochi cu vânătăi, pe cearcăne, umflături ale pleoapelor şi riduri din jurul ochilor. Datorită acestor efecte, cartoful este considerat în popor „medicamentul pielii“. Pentru înviorarea tenurilor uscate şi ofilite se foloseşte o mască. Aceasta se aplică pe ten, înainte de culcare. Se folosesc cartofi curăţaţi şi fierţi, care se amestecă cu puţin lapte proaspăt şi un gălbenuş de ou crud. Pasta călduţă se menţine pe faţă timp de 20 de minute. În îngrijirea mâinilor se recomandă un glicerolat de amidon obţinut din 10 g de amidon de cartof, 10 ml de apă şi 130 ml de glicerină. După amestecare, se încălzeşte într-o capsulă de porţelan pe baie de apă şi se amestecă, fără întrerupere, până se obţine o masă gelatinoasă omogenă. În scopul albirii mâinilor, după terminarea activităţii din bucătărie, se foloseşte o pastă obţinută din doi cartofi fierţi şi daţi prin maşina de tocat şi amestecaţi cu o lingură de glicerină şi cu zeama unei lămâi. Mâinile care au căpătat mirosuri neplăcute de la diferite produse se freacă cu un cartof crud, tăiat proaspăt.