Catavasiile venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu
Catavasiile sunt cântări specifice slujbei Utreniei. De la Vovidenie (21 noiembrie) şi până la Odovania sărbătorii Crăciunului (31 decembrie) în Biserica Ortodoxă se cântă Catavasiile Naşterii Domnului. Ele ne vestesc venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu pentru mântuirea neamului omenesc. În aceste cântări găsim sintetizată teologia hristologică legată de Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos, fiind sursă de inspiraţie pentru frumoasele colinde româneşti.
Prima catavasie ne adresează îndemnul să-L slăvim pe Hristos, Care vine din ceruri pe pământ pentru a Se naşte pentru mântuirea noastră, de aceea popoarele laudă venirea Lui în lume: „Hristos Se naşte, slăviţi-L, Hristos din ceruri întâmpinaţi-L, Hristos pe pământ, înălţaţi-vă! Cântaţi Domnului tot pământul şi cu veselie lăudaţi-L, popoare, că S-a preaslăvit”. Această catavasie este inspirată din Cuvântul la Naşterea Domnului al Sfântului Grigorie Teologul, care începe cu aceleaşi cuvinte.
Următoarea catavasie teologhiseşte despre naşterea din veci a Fiului din Tatăl şi în timp din Maica Fecioară, întruparea Sa fiind mai presus de fire: „Fiului Celui născut fără stricăciune din Tatăl mai înainte de veci, şi mai pe urmă din Fecioară întrupat mai presus de fire, lui Hristos Dumnezeu să strigăm: Cel ce ai înălţat fruntea noastră, Sfânt eşti, Doamne!”
Catavasia de la finalul cântării a 4-a vorbeşte despre venirea Domnului nostru Iisus Hristos ca urmaş al lui David şi împlinitor al aşteptărilor mesianice ale poporului ales: „Toiag din rădăcina lui Iesei şi floare dintr-însul, Hristoase, din Fecioară ai odrăslit, Tu Cel lăudat, din muntele cel cu umbră deasă. Venit-ai, întrupându-Te din cea neispitită de bărbat, Cel fără de trup şi Dumnezeu, slavă puterii Tale, Doamne!” Iesei este tatăl regelui David şi din seminţia sa trebuia să Se nască Mesia. Lucru care se întâmplă în cazul Domnului nostru Iisus Hristos, Care este după trup urmaşul lui David şi al tatălui său Iesei. Astfel, prin El se împlineşte profeţia lui Isaia ce este redată în această catavasie: „O Mlădiţă va ieşi din tulpina lui Iesei şi un Lăstar din rădăcinile lui va da” (Isaia 11, 1).
Catavasiile care urmează la finalul cântărilor a 5-a, a 6-a, a 7-a şi a 8-a ne transpun în timpul de aşteptare al venirii lui Mesia din vremea redactării Scripturii Vechiului Testament. Ele sunt inspirate din texte biblice care au conţinut mesianic şi arată pregătirea lumii de către Dumnezeu prin profeţi şi oameni drepţi pentru Întruparea şi Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. În ele Îl slăvim pe „Dumnezeul păcii şi Tată al îndurărilor”, Care ne trimite pe „Îngerul sfatului Său celui mare” să ne aducă pacea şi să fim „povăţuiţi la lumina cunoştinţei de Dumnezeu”. Tot din aceste texte aflăm şi mărturisirea sintetică a teologiei mariologice a pururea fecioriei Maicii Domnului: „şi în Fecioară sălășluindu-Se Cuvântul și trup luând, a ieșit, păzind-o nestricată”.
Ultima catavasie este o dogmatizare a venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu şi o prezentare a locului din Betleem unde Fecioara Preacurată naşte pe Hristos ca o paralelă cu slava dumnezeiască din Împărăţia cerurilor de unde vine ca să ne mântuiască Pruncul Sfânt: „Taină străină văd şi preaslăvită, cer fiind peștera, scaun de Heruvimi, Fecioara, ieslea sălășluire, întru care S-a culcat Cel neîncăput, Hristos Dumnezeu, pe Care lăudându-L Îl slăvim”. Această cântare teologhiseşte despre modul cum „Cel neîncăput”, adică necuprins de timp şi spaţiu, vine în timp şi Se naşte în peştera Betleemului din Preacurata Fecioara Maria, smerindu-Se pentru a ne izbăvi pe noi din căderea lui Adam şi a ne dărui prin Jertfa şi Învierea Sa viaţa veşnică din Împărăţia Sa cea nepieritoare.