Ce incidente pot apărea în timpul alimentaţiei naturale

Un articol de: Doina Dumitriu - 11 Aprilie 2008

În timpul suptului pot interveni câteva incidente care dau bătăi de cap mamelor. Totuşi, observate la timp, acestea pot fi depăşite, fără urmări grave.

Unul dintre incidentele neplăcute ale alimentaţiei naturale este aerogastria. Aerul gastric provine din deglutiţie. Sugarii foarte mici nu pot fixa etanş buzele peste sân şi, odată cu laptele, înghit şi aer. Cu cât sugarul este mai mic, cu atât cantitatea de aer înghiţită este mai mare. Pe măsură ce sugarul creşte, el reuşeşte să creeze un vacuum din buzele sale, în timpul suptului, înghiţind astfel o cantitate mai mică de aer. O cantitate mai mare de aer poate fi înghiţită când sugarul suge mai repede sau când este lăsat să plângă mai mult timp. Aerul înghiţit excesiv se elimină prin eructaţie (eliminarea pe gură a gazelor din stomac), care antrenează, uneori, şi o parte din conţinutul gastric, rezultând, în final, o mică vărsătură. Dacă după supt sugarul este aşezat pe partea stângă, aerul din stomac trece în intestine, producând un grad de distensie (balonare); de aceea este mai indicată aşezarea sugarului pe partea dreaptă. Colicele abdominale apar, în general, seara, dispar după primele trei luni de viaţă şi reprezintă un complex de simptome, probabil de origine intestinală. Simptomatologia debutează în primele 15 zile de la naştere, dar nu mai târziu de 3-4 săptămâni. Sugarul are o stare generală bună, dar, brusc, începe să ţipe strident, se înroşeşte. Simptomatologia durează de la 2 la 20 de minute. În momentul în care încearcă să adoarmă, apare un nou atac, asemănător. Aceste crize se repetă cu regularitate, până după vârsta de trei luni. Cauzele apariţiei colicelor abdominale ale sugarilor în primele trei luni sunt necunoscute. Tratamentul este simptomatic. Se masează uşor abdomenul sugarului, favorizând astfel emisiunea de gaze şi se pot administra sedative. Colicele abdominale nu constituie motiv de spitalizare. Diareea prandială este relativ frecvent întâlnită. Se caracterizează prin colici abdominale accentuate, însoţite de stare de agitaţie a sugarului şi urmate de eliminarea explozivă, la sfârşitul suptului, a unor scaune lichide, acide, de culoare galben-verzuie. Numărul de scaune trece de şapte în 24 de ore. Această emisiune de scaune nu influenţează creşterea în greutate a sugarului. Refuzul sânului se întâlneşte la sugarii leneşi, la cei cu anorexie nervoasă, dar şi la sugarii ale căror mame prezintă un fond nevrotic. Refuzul sânului apare şi atunci când sugarul prezintă o otită acută, ca urmare a durerilor provocate în timpul suptului. Lactoreea este acea situaţie în care laptele curge dintr-un sân, în timp ce sugarul suge la celălalt sau curge din ambii sâni, înainte ca sugarul să fie pus la sân. Mai există şi lactoree nocturnă, atunci când sânii rămân plini mai multă vreme. Hipolactaţia determină scădere în greutate Înainte de a afirma că mama nu poate produce suficient lapte, trebuie excluse trei posibilităţi: - erori în tehnica de alimentaţie; - factori materni care se pot corecta (dietă, odihnă, încordare emoţională); - tulburările fizice ale sugarului, asociate cu suptul sau cu creşterea ponderală. Principalele cauze ale hipolactaţiei constau în golirea insuficientă a sânilor, unii factori genetici, anxietate şi oboseală. Sunt cazuri în care mama, din proprie iniţiativă, abandonează, de exemplu, alimentaţia naturală. Mai există şi ideea că laptele este prea „apos“ sau nu este potrivit pentru sugar. În realitate, secreţia lactată din prima parte a suptului este mai apoasă, iar spre sfârşitul suptului laptele devine mult mai bogat în grăsimi. În caz de hipolactaţie, sugarul este neliniştit, plânge, solicită un număr mai mare de mese sau refuză sânul. Consecinţa imediată constă în stagnarea curbei ponderale.