Ce ne învaţă pe noi reclamele?
Să precizăm de la bun început: departe de noi intenția de-a contesta importanța publicității, care, cum bine spune vorba, e sufletul comerțului. Prima și esențiala condiție ca să-ți cumperi un ceas XL53ST este să știi că există!
Paranteză: XL53ST e un nume inventat ad-hoc pentru acest articol, dar nu e deloc ușor să inventezi un nume, fără probleme de copyright. Oricât te-ai juca amestecând litere și cifre, ai șanse să găsești rezultatul pe net!
A doua condiție a unei posibile achiziții sau măcar a interesului pentru produsul ori serviciul respectiv este să ai idee de calitățile lui. La ce folosește, cum arată, cât e de bun, cât de fiabil etc.
Firește, atât existența, cât și caracteristicile le poți afla și din alte surse decât reclama, în principal grație a ceea ce s-a consacrat prin expresia „telefonul fără fir” (care și-a cam pierdut hazul de când cu telefoanele mobile). Afli de la o cunoștință, în principiu una în ale cărei gusturi, discernământ și experiență ai încredere.
Să fim însă realiști: volumul de informații primite astfel e modest, deci e nevoie și de publicitate. Drept care, dacă tastezi „publicitate” în motorul de căutare, obții 39.100.000 de rezultate, pentru „reclame” 147 de milioane, iar „advertising” întoarce 8.380.000.000 de adrese. Opt miliarde, da, mai mult ca numărul pământenilor. Un fleac, ne-au ciuruit.
Scopul acestor rânduri este însă altul, și anume acela de a semnala - cum să spunem mai delicat? - unele exagerări ale publicității. Deși mai corect ar fi abuzuri.
În primul rând, reclamele ne învață că avem nevoi - și anume stringente - despre care habar n-aveam că le avem, dacă putem spune așa. Unele dintre clipurile video publicitare aproape că ne somează să comandăm imediat lucruri despre care, în inconștiența noastră, nu realizăm că nu mai putem trăi fără ele.
Apoi, reclamele ne învață c-am păscut toți oile împreună și ne putem trage de șireturi sau să ne batem pe burtă. „Ciocolata TA”, „berea TA” sau „motostivuitoarea TA” sunt traduceri nefericite ale acelui „you” care înseamnă și „tu”, dar și „dumneavoastră”. Sunt curios dacă un publicitar ar traduce „You, sir” prin „Tu, sire”.
Reclamele farmaceutice - probabil jumătate din toată piața de publicitate, dacă nu mai mult, n-am reușit să găsesc o cifră - ne mai învață ceva, extrem de periculos: nu contează cât te îmbuibi și ce viață dezechilibrată duci dacă ai la îndemână medicamentele cuvenite sau ceva suplimente alimentare - sintagmă total stupidă, în paranteză fie spus, pentru că nu te hrănesc suplimentar.
În fine, fără a putea epuiza lista în spațiul acestei rubrici, reclamele ne învață pe noi că nu avem nici un drept și nici o libertate de a citi un articol care ne interesează fără a fi sever agresați de publicitate. În domeniul TV lucrurile stau ceva mai civilizat, există spații dedicate, care sunt anunțate de un generic sau de realizatorul emisiunii, uneori ai pe ecran chiar și cronometrul calupului de reclame. Pe internet, însă, e un haos. Ferestre pop-up apar permanent, în cascadă, de unde cu gândul nu gândești, într-o zi, să vedeți, o să iasă din ecran!
Ceea ce nu e deloc în regulă, mai ales că se adaugă somațiile - uneori de un sfert de ecran - privind acceptarea politicii de cookies, a confidențialității, invitații de abonare și multe altele.
Publicitate - da. Publicitate abuzivă - nu!