Ce trebuie să pregătească creștinii pentru săvârșirea slujbei înmormântării?
Slujba Înmormântării este rânduiala liturgică prin care Biserica însoțește ultimul drum pământesc al unei persoane plecate din lumea aceasta pe calea veșniciei. Astfel, Biserica îi însoțește cu rugăciunile ei pe toți creștinii care pleacă din vremelnicia lumii acesteia pe drumul către viața cea veșnică.
Înmormântarea se săvârșește de regulă în a treia zi de la plecarea unui suflet către judecata lui Dumnezeu, trupul fiind pus „în pământul din care a fost luat”, iar sufletul întorcându-se „la Dumnezeu care l-a dat”. Tocmai de aceea Biserica insistă foarte mult asupra trebuinței de a înmormânta trupul, adică de a-l pune în pământ, de unde el se va ridica iarăși pentru a participa împreună cu sufletul la Judecata universală sau finală a lumii. Sfântul Apostol Pavel explică taina care se petrece cu trupul pus în pământ, după asemănarea seminței care, pusă în pământ, va da naștere unei plante, care va crește și se va dezvolta ulterior: „Așa este și învierea morților: se seamănă (trupul) întru stricăciune, înviază întru nestricăciune. Se seamănă întru necinste, înviază întru slavă; se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere; se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Dacă este trup firesc, este și trup duhovnicesc… Omul cel dintâi este din pământ, pământesc; omul cel de-al doilea este din cer. Cum este cel pământesc, așa sunt și cei pământești; și cum este Cel ceresc, așa sunt și cei cerești. Şi după cum am purtat chipul celui pământesc, să purtăm și chipul Celui ceresc” (I Corinteni 15, 42-44, 47-49).
Biserica a respins și va respinge întotdeauna practica incinerării, întrucât și trupul are valoarea sa, el neputând fi anihilat sau distrus întrucât el va învia din nou la sfârșitul lumii, pentru a lua parte la învierea universală.
Ziua înmormântării corespunde acestui moment în care trupul este pus în pământ, pentru a se odihni de toate ostenelile lumii acesteia.
Creștinii se pregătesc în mod deosebit pentru ziua înmormântării unui creștin, mai cu seamă apropiații celui adormit. Această rânduire implică pregătirea trupului mort, spălarea lui și așezarea în sicriu, la căpătâiul celui adormit fiind așezată Sfânta Cruce, semnul identității noastre de creștini. Mâinile celui adormit sunt puse de regulă pe piept, împreunate, ca pentru rugăciune, acest fapt simbolizând mijlocirea pentru ridicarea sufletului celui adormit către ceruri.
Cel adormit va avea în toate zilele lui de priveghere până în ziua înmormântării așezată la căpătâiul său, sau în unele zone ale țării chiar pe pieptul său, sau în mâinile împreunate de pe piept, o lumânare aprinsă, lumina fiind întotdeauna simbolul Mântuitorului Hristos, Cel care S-a arătat pe Sine ca fiind Lumina lumii: „Eu sunt Lumina lumii, cel ce Îmi urmează mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 8, 12).
Pe pieptul celui adormit se vor așeza, de asemenea, o icoană și o sfântă cruce, acest fapt arătând nădejea în Dumnezeu și în mijlocirile sfinților. Icoana aceasta trebuie să fie de regulă icoana Învierii Mântuitorului, arătând că cel adormit a plecat din lumea aceasta cu nădejdea în Învierea lui Hristos, care prin propria Sa înviere S-a făcut „începătură învierii celor adormiți” (I Corinteni 15, 20). Se poate pune însă pe pieptul celui adormit și icoana Mântuitorului Hristos, a Maicii Domnului sau a unui sfânt, de regulă a sfântului ocrotitor sau a unui alt sfânt, la care acesta a avut o evlavie deosebită.
Pentru slujba Înmormântării se pregătesc de către apropiații din familie cele trebuitoare săvârșirii acestei rânduieli. Astfel, sunt pregătite coliva și colacii care se vor împărți întru pomenirea celui adormit la sfârșitul slujbei de înmormântare. Coliva, făcută din boabe fierte de grâu, simbolizează tocmai trupul celui adormit, care se pune în pământ, asemenea bobului de grâu, pentru a rodi, după cum trupul celui adormit este pus în pământ pentru a învia la învierea obștească, în vederea Judecății finale a lumii. Coliva este pregătită de regulă prin amestecarea ei cu mai multe esențe și dulciuri, care reprezintă virtuțile sfinților lui Dumnezeu, pe care s-a silit să le pună în practică și să le cultive în viața aceasta pământească cel adormit. Coliva și colacii aduși spre pomenirea celui adormit sunt ridicați și clătinați la cântarea imnurilor Cu sfinții odihnește Hristose sufletul adormitului robului tău…, sau Veșnica pomenire…, această ridicare a colivei și a colacilor simbolizând tocmai înălțarea sufletului celui adormit către cer, dar și a rugăciunilor noastre, ale membrilor Bisericii văzute a lui Hristos, pentru odihna sufletului celui adormit în bucuria Împărăției lui Dumnezeu. Coliva, colacii sunt împărțiți la sfârșitul slujbei de înmormântare tuturor celor prezenți la prohodirea celui adormit, întru pomenirea lui, ca o faptă de milostenie făcută pentru sufletul său.
De asemenea, se va pregăti o sticlă cu vin, din care se va stropi coliva. Tot din vin amestecat cu untdelemn se va turna peste sicriul cu trupul celui adormit, atunci când el este coborât în groapă, preotul rostind cuvintele psalmistului David: „Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți; spăla-mă-vei și mai mult decât zăpada mă voi albi” (Psalm 50, 8). Acest vin amestecat cu untdelemn închipuie aromatele, mirurile sau miresmele pe care femeile mironosițe le-au adus în dimineața Sfintei Învieri pentru a unge cu ele trupul Mântuitorului Hristos. În unele locuri, peste sicriu, în momentul coborârii acestuia în groapă, se toarnă doar apă sfințită.
Vinul este de asemenea împărțit alături de colaci, la sfârșitul slujbei Înmormântării, întru pomenirea celui adormit. Un temei scripturistic vechi-testamentar pentru această rânduială a împărțirii colacilor și vinului întru pomenirea celor adormiți găsim în cuprinsul cărții Tobit: „Dă celui flămând din pâinea ta și celui gol din hainele tale. Din toate câte ai din belșug, fă milostenie, și să nu-i pară rău ochiului tău când vei face milostenie. Fii darnic cu pâinea și cu vinul tău la mormântul celor drepți…” (Tobit 4, 16-17).
Tot în cadrul slujbei Înmormântării, se împart celor prezenți la săvârșirea sfintei slujbe, preoților, cântăreților, dar și creștinilor prezenți, lumânări aprinse, acestea fiind de cele mai multe ori însoțite de un prosop, o batistă sau o bucată de pânză albă, mai ales cele pregătite pentru sfințiții slujitori.
Unii creștini obișnuiesc să ofere întru pomenirea celui adormit și o „masă de pomană”, adică o mâncare caldă, sau pregătită la pachet. Această masă ar trebui oferită celor nevoiași sau aflați în nevoi speciale, ea fiind o faptă de milostenie săvârșită întru pomenirea celui adormit, pentru ușurarea stării sufletului său la dreapta judecată a lui Dumnezeu.
Toate aceste rânduieli de pomenire țin de grija celor apropiați pentru trupul celui plecat pe calea veșniciei, dar mai cu seamă față de sufletul său, având caracterul unei fapte de binefacere pentru cel adormit. Ele pot fi păstrate și cultivate în rândul poporului credincios, fără însă a fi impuse, ci rămânând la latitudinea și posibilitățile familiei, neavând teama că greșim dacă nu le împlinim întocmai.
(Rubrică realizată de pr. Ciprian Bâra)