Cea mai mare biserică de lemn din lume stă de veghe pe pământ românesc
Când prinzi a scrie despre minunile cerului pe pământ, cum sunt mănăstirile, schiturile, poveştile unor oameni cu totul deosebiţi sau locurile sfinte cu icoane făcătoare de minuni, şi alte asemenea lor, nici un condei nu poate potrivi cuvintele încât să redea frumuseţea lor pură şi sentimentele înălţătoare ce le însoţesc.
Este şi cazul Mănăstirii „Sfântul Arhanghel Mihail“ din Săpânţa-Peri, cea mai înaltă construcţie din lemn (stejar) din Europa. Ctitorie a preotului paroh Grigore Luţai şi a credincioşilor din comuna Săpânţa, lăcaşul de cult este replica vechii sihăstrii din localitatea Peri (Ucraina de azi), care a aparţinut dinastiei voievodale a Dragoşeştilor.
Când spui Săpânţa, spui „Cimitirul Vesel“, iar dacă mai rosteşti încă o dată numele localităţii cunoscută peste tot în lume, trebuie să aminteşti despre Mănăstirea Săpânţa-Peri, la distanţă de 1 km de sat, în direcţia drumului naţional Sighetul Marmaţiei-Satu Mare.
Biserica poartă hramul „Sfântul Arhanghel Mihail“ şi are o înălţime de 75 de metri. Crucea de deasupra mănăstirii măsoară 7 m şi poate fi văzută de la câţiva kilometri distanţă. Construcţia propriu-zisă este opera meşterului Ioan Ştiopei zis Buga, din Bârsana, iar planul edificiului îi aparţine arhitectului Dorel Cordoş.
În vara anului 1997 a fost pusă piatra de temelie a viitoarei Biserici a Mănăstirii „Sfântul Arhanghel Mihail“, cu destinaţia precisă de călugăriţe.
Lăcaşul de cult a fost sfinţit pe 31 august 2003, iar sărbătoarea a fost marcată de prezenţa unui sobor de şase ierarhi, a numeroşi credincioşi şi pelerini veniţi special pentru a participa la oficierea sfintei slujbe. La fel de semeţ ca şi aşezământul în sine, altarul de vară este construit în stil maramureşean de către meşterul Ioan Ştiopei.
Prima mănăstire din Maramureş, ctitorie a familiei Dragoşeştilor
Istoria acestei mănăstiri îşi extrage esenţa din timpuri istorice, din vremea dinastiei voievodale a Dragoşeştilor. Astfel, în localitatea Peri (Ucraina de astăzi), în vechiul Maramureş Voievodal, Sas Vodă şi fiii săi, Balcu şi Drag, au ridicat în 1389 prima mănăstire din Maramureş, cu hramul „Sfântul Arhanghel Mihail“, întrucât sfântul era protectorul familiei Dragoşeştilor.
În istoricul mănăstirii se aminteşte de bunurile şi terenurile dăruite de cei doi nepoţi ai lui Dragoş Vodă, care au ridicat biserica de piatră la 13 august 1391, prilej cu care aşezământul de cult a fost ridicat la rangul de Stavropighie Patriarhală. În aceste condiţii, mănăstirea a căpătat drept de jurisdicţie asupra bisericilor din opt ţinuturi. Cu timpul, acest aşezământ monahal a devenit o mănăstire importantă, care a strâns laolaltă, începând cu prima jumătate a secolului al XIV-lea, tot mai mulţi călugări.
O mănăstire, un egumen şi un sfânt
După 1391, egumenul Pahomie, rudă apropiată a lui Dragoş Vodă, a fost numit exarh patriarhal peste Maramureş şi ţinuturile învecinate: Arva, Bereg, Ugocea, Sălaj, Ciceu, Unguraş şi Bistriţa. Pe lângă înfiinţarea de noi aşezăminte, stareţul a încurajat dezvoltarea vechilor sihăstrii Bârsana, Cuhea şi Biserica Albă, şi a înfiinţat o tipografie şi o şcoală de caligrafie, unde au fost copiate şi traduse în româneşte pentru prima dată „Psaltirea“, „Faptele Apostolilor“ şi „Evanghelia“. Călugării mănăstirii erau cei care făceau traducerile, cunoscute sub denumirea de „texte rotacizante“ , sau copiau cărţi de slujbă şi de învăţătură. De asemenea, la Mănăstirea Peri a funcţionat o şcoală teologică, care forma viitori preoţi sau cântăreţi de strană.
Un fapt care merită menţionat este acela că timp de 312 ani, începând din 13 august 1391, sediul Episcopiei Ortodoxe Române s-a aflat la Mănăstirea Peri, loc în care şi-au avut reşedinţa zeci de episcopi ortodocşi ai vechiului Maramureş. Între aceştia se remarcă Iosif Stoica, întâistătătorul din anii 1690-1711, canonizat de către Sfântul Sinod în anul 1992 cu numele de Sfântul Iosif Mărturisitorul din Maramureş, şi prăznuit de Biserica Ortodoxă pe 24 aprilie.
„Am reînnodat firul istoric al Mănăstirii «Sfântul Arhanghel Mihail» de la Peri“
Răscoala antihabsburgică a lui Francisc Rakoczi al II-lea din 1703 a făcut ca vechea ctitorie a Dragoşeştilor să dispară pentru totdeauna. Din lăcaşul de cult care a fost odată, nu au mai rămas decât ruine, care se găsesc în Ucraina de azi, peste apa Tisei.
Fapt îmbucurător, replica mănăstirii din anul 1389 se află pe pământ românesc, graţie strădaniei părintelui Grigore Luţai de la biserica din Săpânţa şi a credincioşilor din localitate. „Aici, la graniţa dintre neamuri, ne-am întors la rădăcini cu voia lui Dumnezeu, cu mijlocirea Maicii Domnului, prin rugăciunile Cuviosului Pahomie şi ale Sfântului Iosif Mărturisitorul, marele apărător al Ortodoxiei, închis în cetatea Hustului. Mulţumim Bunului Dumnezeu Cel ce a făcut veacurile, că ne-a ales şi ne-a învrednicit să reînnodăm firul istoric al Mănăstirii «Sfântul Arhanghel Mihail» de la Peri, ctitoria Dragoşeştilor“, a spus părintele Grigore Luţai.
În prezent, obştea numără şase vieţuitoare. Măicuţele, coordonate de maica stareţă Agnia Ciuban, depun eforturi cu fiecare zi ca mănăstirea, construită la 400 m de malul stâng al râului Tisa, în parcul dendrologic „Livada“ (cunoscut în trecut sub denumirea Livada bisericii parohiale din Săpânţa), să le fie casă duhovnicească, loc de închinare şi reculegere, atât pentru sufletul lor, cât şi pentru acei pelerini care caută Lumina.
Săpânţa, chintesenţa Maramureşului istoric
Localitatea Săpânţa este atestată documentar la 30 octombrie 1373 (Zapancha). Satul este aşezat pe malul stâng al Tisei. Acest ţinut al moroşenilor este admirat de o lume întreagă prin „Cimitirul Vesel“ - opera de-o viaţă a renumitului sculptor, pictor şi poet popular Stan Ioan Pătraş - un adevărat muzeu în aer liber, cu peste 800 de monumente de artă populară, care datează din anul 1935. Cele mai multe epitafuri au o notă de umor, fapt ce a atras şi denumirea de „Cimitirul Vesel“ şi unicitatea acestui loc de pelerinaj unic în lume.
Cine ajunge la Săpânţa nu poate ocoli casa memorială „Stan Ioan Pătraş“, rezervaţia naturală „Mlaştina Poiana Brazilor“, care se întinde pe trei hectare, nu poate să nu admire portul popular autohton, păstrat cu sfinţenie de oamenii locului, ori să nu plece cu obiectele de artizanat lucrate cu migală şi ingeniozitate.