Cele mai frumoase cuvinte ale Domnului pentru gestul unui centurion față de slujitorul său
Una dintre cele mai frumoase istorisiri ale Evangheliei iubirii și faptelor minunate ne este pusă înainte în Duminica a 4-a după Rusalii. Un fragment reprezentativ pentru atitudinea conformă a stăpânilor față de supușii lor, a celor mari față de cei mici.
Istorisirea scripturistică a acestei duminici prezintă vindecarea slujitorului unui ofițer a cărui misiune din armata romană se afla la Capernaum (staționa acolo o subunitate a corpului militar roman). Foarte rar se întâmpla, în acea perioadă, ca cineva să privească către inferiorii lui. Oamenii, în general, au privit către cei mai mari, arătându-le disponibilitatea, atenția, cinstirea. Într-o lume nedreaptă, cum era cea din vremea Mântuitorului, nedreptăți care s-au repetat mereu în istorie, Domnul a remarcat credința și iubirea unui ofițer superior (centurion) față de slujitorul lui grav bolnav.
Evanghelia vorbește despre diferiți oameni care au cerut ajutorul Mântuitorului. Coborându-Se de pe munte, Domnul S-a întâlnit cu un lepros, pe care l-a vindecat, iar sutașul, pe când Domnul intra în Capernaum, i-a spus: Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit (Matei 8, 6). Evanghelistul Luca subliniază că acest om suferind era pe moarte: Iar sluga unui sutaş, care era la el în cinste, fiind bolnavă, era să moară (Luca 7, 2). Unii s-au întrebat de ce nu l-au adus pe cel bolnav la Mântuitorul. Un posibil răspuns ar fi că nu era cu putință, era paralizat, nemaiavând șanse mari să trăiască.
Întâlnirea sutaşului roman cu Mântuitorul este dovada marii lui credințe. Făcând referire la o altă minune petrecută în Capernaum, Sfântul Ioan Gură de Aur mărturiseşte că vindecarea slugii sutaşului este o întâmplare cu mult mai mare decât a acelora care l-au coborât pe slăbănog prin acoperișul casei.
Domnul i-a spus sutașului că va merge acasă la el, cerere pe care altădată cananeencei a refuzat-o la început, pentru a o face mai stăruitoare, pentru a arăta credința și smerenia ei. Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că Domnul, doctor înțelept și iscusit fiind, știe să dobândească cele contrarii prin contrarii. Așadar, prin dorința de a merge de bunăvoie în casa sutașului, fără să fi fost chemat, iar în cazul femeii cananeence, prin amânarea îndelungată și refuzul primirii Sale, descoperă în ambele situații credința celor doi.
Sutașul a spus: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci zi numai cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea (Matei 8, 8). Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune să ascultăm aceste cuvinte, toți câți dorim să-L primim pe Hristos, că e cu putință să-L primim și acum, arătând aceeași râvnă. Când primești în casa ta pe cel flămând, gol și însetat, pe Hristos Îl primești, pe El Îl hrănești.
În dialogul cu Mântuitorul, ofițerul roman, care i-a zis că și el este om sub stăpânire, având în subordinea sa ostași, le spune mergeți și se duc, și celorlalți, veniți și vin, și slugii: fă acest lucru, și face, a mărturisit puterea lui Hristos. Înțelegem cu acest prilej cuvintele Evangheliei: Mulţimile erau uimite de învăţătura Lui, că îi învăţa pe ei ca unul care are putere, iar nu cum îi învăţau cărturarii lor (Matei 7, 28-29).
Minunându-se de credința lui, a spus: Adevărat grăiesc vouă: la nimeni, în Israel, n-am găsit atâta credinţă (Matei 8, 10). Mântuitorul l-a lăudat pe sutaș, l-a oferit ca pildă poporului, chemându-i și pe alții să meargă pe urmele lui. Hristos nu S-a mărginit să-l laude doar prin cuvinte, ci l-a făcut sănătos pe cel bolnav, în schimbul credinței sincere a superiorului său. Mai mult decât atât, a pregătit cunună sfântă, făgăduind mari daruri: mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în Împărăţia cerurilor. Iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor (Matei 8, 11-12).
După ce a urmat vindecarea ca mărturie a puternicei credințe arătate de sutaș, ne spune Evanghelia: Şi s-a însănătoşit sluga lui în ceasul acela (Matei 8, 13), adică din ceasul dialogului purtat cu Mântuitorul.
Evanghelistul Luca, consemnând minunea vindecării slugii sutașului, adaugă și alte amănunte, oarecum diferite de cele menționate de Evanghelistul Matei, anume că sutașul i-a trimis la Iisus pe bătrânii iudeilor să-L roage să vină. În Evanghelia de la Matei ni se spune că sutașul însuși s-a dus la Iisus și I-a spus: nu sunt vrednic, considerându-se străin de învățătura poporului ales, având conștiința îndepărtării lui de Dumnezeu.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune că ar putea fi vorba de doi sutași diferiți, deși sunt multe asemănări între istorisirile celor doi evangheliști. Despre sutașul aflat în atenția Evanghelistului Luca ne spune: Iar ei, venind la Iisus, L-au rugat stăruitor, zicând: Vrednic este să-i faci lui aceasta, căci iubeşte neamul nostru şi el ne-a zidit sinagoga (Luca 7, 4-5). În textul de la Matei, Mântuitorul a spus: La nimeni, în Israel, n-am găsit atâta credinţă (Matei 8, 10), dar despre cel de la Luca nu a zis, ceea ce poate să concluzioneze că sutașul din Evanghelia după Sfântul Luca era iudeu. Sunt multe păreri care conchid că cei zugrăviți, atât de Evanghelistul Matei, cât și de Sfântul Luca, sunt una și aceeași persoană.
Cei doi evangheliști se completează, iar Sfântul Luca evidenţiază întărirea în credință a sutașului, întrucât spune că, deşi sluga se afla pe moarte, iar prietenii veniseră să-i spună că șansa ca el să trăiască era mică, totuși nu a deznădăjduit, fiind încrezător cu multă tărie că se va face sănătos.
Cuvintele Mântuitorului arată că sutașul nu era din neamul lor, iar dacă Luca a spus că a zidit sinagogă iudeilor, s-ar părea că este iudeu, nefiind o contrazicere. Era cu putință să nu fie iudeu și totuși să zidească sinagoga și să iubească poporul ales. Iudeii i-au zis Mântuitorului: Vrednic este să-i faci lui aceasta (Luca 7, 4). În loc să se gândească la iubirea de oameni, vorbesc de dregătoria sutașului.
Mântuitorul l-a cinstit mult pe sutaş, mai întâi pentru că a arătat Domnului ce simțăminte îl însuflețeau, când a spus că nu era vrednic să intre sub acoperământul casei sufletului său, apoi că i-a dat Împărăția cerurilor și l-a prețuit mai mult decât pe cei din poporul iudeu. Sutașul s-a socotit nevrednic să-L primească pe Hristos, iar pentru aceasta a ajuns vrednic de Împărăția cerurilor și de bunătățile de care se bucură Avraam.
Este mare lucru ca un om care nu făcea parte din neamul iudaic să aibă despre Hristos o asemenea părere. Sutașul se gândea că oștirile cerești, bolile, moartea se supuneau lui Hristos, așa cum se supuneau lui ostașii pe care-i avea în subordine. Cu alte cuvinte, sutașul spunea, după cum afirmă dumnezeiescul Hrisostom: Tu ești Dumnezeu, eu sunt om, eu sunt sub stăpânire, Tu nu ești sub stăpânire, așadar, dacă eu, om fiind și sunt sub stăpânire, cu mult mai mult Tu, Care ești Dumnezeu și nu ești sub stăpânire, ai mare putere. Dacă eu, spune sutașul, care sunt om supus sub stăpânire, pot atâta, cu această mică funcție și nimeni nu-mi stă împotrivă, cu mult mai mult vei putea Tu…
În mulțimea de oameni care Îl urmau pe Domnul erau mulți păgâni din Galileea neamurilor și spunea acestea pentru a nu-i lăsa fără nădejde pe păgâni și să înlăture din mintea iudeilor gândul că numai ei îi reprezintă pe cei aleşi. Hristos nu vorbise până acum de venirea păgânilor la credință, pentru ca nu cumva cuvintele Sale să supere pe conaționalii săi.
A arătat spre păgâni, dar nu a supărat pe iudei. Cele spuse erau învăluite. Cuvintele Împărăția cerurilor au fost înlocuite cu sânurile lui Avraam, căci nu erau cunoscuți termenii, iar Domnul a vorbit despre Avraam, întrucât pe iudei îi durea mai mult pierderea locului în care toți și-ar fi dorit să ajungă.
Puterea lui Hristos s-a arătat nu numai prin vindecarea slugii sutașului, ci mai ales prin faptul că s-a făcut în chip minunat și fără îndelungi rugăminți. Când Hristos a săvârşit această minune, a vorbit despre Împărăția cerurilor și a căutat să ne atragă pe toți către ea.