Cele Şapte Laude ale Bisericii simbolizează şapte mari evenimente din viaţa Mântuitorului

Biserica lui Dumnezeu este împodobită, încă din vremea Sfinţilor Apostoli, cu cele Şapte Laude. S-au aşezat aceste Şapte Laude pentru cele şapte mari evenimente din viaţa Mântuitorului nostru Iisus Hristos, şi fericit este creştinul acela care le zice.

Biserica lui Dumnezeu este împodobită, încă din vremea Sfinţilor Apostoli, cu cele Şapte Laude. Ştiţi voi care sunt acelea? Aţi auzit în Psalmul 18 pe Proorocul şi împăratul David, zicând aşa: De şapte ori în zi Te-am lăudat, Doamne, pentru judecăţile dreptăţii Tale. Împărat fiind, câte treburi nu avea el? Şi avea vreme de şapte ori să laude pe Dumnezeu, că-l auzi: „Seara, dimineaţă şi la amiază, spune-voi şi voi vesti minunile Tale“.

Dar în Legea Darului s-au aşezat aceste Şapte Laude pentru cele şapte mari evenimente din viaţa Mântuitorului nostru Iisus Hristos, şi fericit este creştinul acela care le zice. Şi dacă nu le poate zice, măcar să-i pară rău că nu le zice. Şi dacă-i pare rău, cu smerenia se ridică exact unde trebuia să se ridice cu fapta. Că auzi ce zice Sfântul Isaac Sirul: „Ajunge întristarea minţii mai mult decât toată osteneala duhului, care este rugăciunea“.

Aţi văzut ce spune Mântuitorul în Sfânta Evanghelie: „A venit vameşul în biserică să se roage. A venit şi fariseul. Fariseul a început să se laude: Mulţumescu-ţi Ţie, Doamne, că nu-s ca ceilalţi oameni; postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din câte câştig şi nu sunt ca acest vameş“, şi-l arată pe acela la uşă bisericii.

Vameşul era perceptor, săracul. El ştia că ia impozit mai mult decât trebuie, că-i supără pe oameni, şi auzind că-l mai şi ponegreşte fariseul în faţa poporului, şi-a îndreptat inima către Dumnezeu şi atât a zis, bătându-şi pieptul: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!“

Ai auzit? Două-trei cuvinte ale vameşului au biruit toată rugăciunea fariseului.

a. Miezonoptica este prima laudă din cele şapte.

Această laudă este întemeiată şi pe porunca Mântuitorului, Care zice: „Privegheaţi dar, că nu ştiţi când va veni stăpânul casei - seara, la miezul nopţii, la cântatul cocoşilor sau dimineaţă (Marcu 13, 35), şi simbolizează momentul rugăciunii şi al prinderii Mântuitorului în grădina Ghetsimani, care a avut loc la miezul nopţii.

b. A doua laudă care se face tot la miezul nopţii este Utrenia şi Ceasul întâi. Utrenia este timpul când L-au prins pe Mântuitorul în grădina Ghetsimani, Iuda cu cei o mie de ostaşi cu suliţele. L-a prins pe Mântuitorul, zicând: „Bucură-Te, Învăţătorule“, şi L-a sărutat.

Deci Utrenia este a doua laudă şi al doilea eveniment din viaţa Mântuitorului, când a fost prins în grădina Ghetsimani şi când toţi Apostolii L-au părăsit şi au fugit, iar El a rămas singur în mâinile celor fără de lege.

Şi Ceasul întâi este momentul când L-au dus pe Hristos la Ana şi la Caiafa, după ce L-au prins, tot atunci după miezul nopţii, către ziuă, când L-au dus la divan. Deci Ceasul întâi se citeşte după miezul nopţii.

c. Lauda a treia a Bisericii lui Hristos este Ceasul al treilea. El simbolizează atât momentul condamnării la moarte a Domnului, cât şi pogorârea Sfântului Duh în chip de limbi de foc peste Sfinţii Apostoli. Mântuitorul le-a spus Apostolilor: „De trebuinţă este să Mă duc Eu; că dacă Eu nu Mă duc, nu va veni Mângâietorul la voi, pe care Eu Îl voi trimite de la Tatăl. Deci staţi în Ierusalim până vă veţi îmbrăca cu putere de Sus.“

d. Ceasul al şaselea este a patra laudă a Bisericii şi corespunde cu momentul răstignirii Mântuitorului pe crucea de pe Golgota, între cei doi tâlhari.

e. Ceasul al nouălea este a cincea laudă a Bisericii şi simbolizează momentul înfricoşat în care Mântuitorul îşi dă duhul pe cruce, când a zis: „Săvârşitu-s-a! Doamne, în mâinile Tale îmi dau duhul Meu“. Hristos a venit să-l înnoiască pe Adam; Hristos, noul Adam. Că pentru un păcat a intrat moartea în lume prin Adam, şi pentru păcat s-a biruit păcatul prin Iisus Hristos. „Nu lăsa, Doamne, omenirea! Nu lăsa zidirea Ta cu care sunt îmbrăcat Eu acum, şi care o sfinţesc pe cruce şi o jertfesc şi Mă aduc jertfă pentru toate vremurile, pentru tot neamul omenesc, ca să răscumpăr firea omenească!“, spune una dintre cântările Ceasului.

f. Vecernia este a şasea laudă din zi şi simbolizează mai întâi momentul pogorârii Mântuitorului de pe cruce şi punerea Lui în mormânt nou, de căre Iosif şi Nicodim. Mai este şi momentul sfânt al Cinei celei de Taină.

g. Iar Pavecerniţa este a şaptea laudă a zilei şi simbolizează tânguirea Maicii Domnului, când a plâns după ce L-a pus pe Mântuitorul în mormânt.

Dumnezeiasca Liturghie nu face parte din cele Şapte Laude. Ea este întreaga jertfă a Mântuitorului pentru mântuirea lumii. Dintre toate slujbele pe care le face Biserica noastră universală, cea mai puternică este Sfânta Liturghie, fiind coroana tuturor slujbelor.

Ea începe prin cuvintele Proorocului Isaia, la Sfânta Proscomidie: „Ca o oaie spre junghiere S-a adus - când scoatem dumnezeiescul Agneţ - şi ca un miel fără de glas, şi se termină cu Înălţarea Domnului la cer.

În Sfânta Liturghie este cuprinsă toată taina iconomiei în trup a lui Iisus Hristos, de când a venit pe pământ şi pâna S-a înălţat la cer. Ea le cuprinde pe toate cele Şapte Laude. Hristos Se aduce pe Sine jertfă, având o dată intrare în Sfânta Sfintelor, făcând veşnică răscumpărarea înaintea Tatălui. (Ne vorbeşte părintele Cleopa, vol. 8)