Centenarul hirotoniei Episcopului Roman Ciorogariu

Vineri, 26 martie 2021, în ziua Odovaniei praznicului Bunei Vestiri și a Soborului Sfântului Arhanghel Gavriil, se împlinesc 100 de ani de când vrednicul de pomenire Episcop Roman Ciorogariu, cel dintâi chiriarh al Oradiei după momentul istoric al reînvierii episcopiei în 1920, a primit cerescul dar al arhieriei. Momentul sfințitor de acum un veac, nelipsit de emoții, atât pentru primitorul Tainei, cât și pentru întreaga suflare dreptmăritoare din Bihorul străbun, era plin de puternice semnificații bisericești și naționale. Se împlineau acum rugăciunile înălțate spre cer, de mai bine de două sute de ani, ale românilor ortodocși bihoreni, de a avea din nou un arhipăstor în fruntea vechii lor eparhii, atât de lovită în cursul veacurilor, și care nu a fost niciodată desființată, ci văduvită de episcopul titular.

Cel care primea în 26 martie 1921 mantia arhierească și celelalte însemne ale slujirii episcopale, de urmaș vrednic al Sfinților Apostoli, arhimandritul Roman Ciorogariu, s-a născut în 6 decembrie 1852 în localitatea Pecica, județul Arad, fiind botezat cu numele Romulus Nicolae. Studiile primare şi liceale le-a urmat la Arad. În anul 1873 s-a înscris la Academia Regală de Drept din Oradea, pe care nu ajunge să o mai termine. Între anii 1874 şi 1877 a urmat cursurile Institutului Teologic din Arad, iar între 1877 şi 1880 a studiat, în calitate de bursier, la Leipzig şi Bonn. Din februarie 1881 şi până în 1917 a fost profesor la Institutul Teologic din Arad, iar începând cu anul 1901 a îndeplinit şi funcţia de director al acestui institut. A condus ca redactor diferite organisme de presă bisericească şi culturală, precum: „Tribuna” şi „Biserica şi Şcoala”. În anul 1900 a fost tuns în monahism la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, iar la scurtă vreme a fost hirotonit ierodiacon şi, apoi, ieromonah. În anul 1917 a primit ascultarea de vicar eparhial al Consistoriului ortodox din Oradea.

„Episcopia Orăzii Mari se va înfiinţa mai curând decât credeţi”

A fost omul providenţial, cel de al cărui nume avea să se lege „reaprinderea candelei ortodoxe”, legea românească, la marginea dinspre apus a neamului românesc. Personalitatea lui Roman Ciorogariu, formată şi afirmată în atmosfera de puternică trăire naţională a Aradului, a devenit catalizator în lupta pentru unire şi pentru împlinirea spirituală a românilor bihoreni. Modul în care vicarul orădean s-a implicat în evenimentele din toamna lui 1918 şi primăvara lui 1919, verticalitatea opiniilor exprimate, spiritul său de jertfă pentru triumful cauzei bisericești și naţionale, l-au impus pe Roman Ciorogariu ca lider al eforturilor pentru dobândirea unui drept istoric: reînființarea Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei.

A participat, împreună cu o delegaţie formată din reprezentanţi ai românilor din Bihor, la ­1 decembrie 1918, la actul Marii Uniri de la Alba Iulia. A suferit, împreună cu românii orădeni, câteva luni, sub teroarea furiei armatelor bolșevice maghiare. A întâmpinat cu bucurie nespusă armata română eliberatoare, condusă de generalul Traian Moşoiu, la Paștile anului 1919, în 20 aprilie. A primit promisiunea Suveranilor români, Regele Ferdinand și Regina Maria, prezenți la Oradea în 23 mai 1919: „Episcopia Orăzii Mari se va înfiinţa mai curând decât credeţi”. A așteptat în rugăciune Legea cu un singur articol: „Vechea Episcopie Ortodoxă din Oradea Mare, în ţinutul Bihorului, se restatorniceşte în drepturile sale de odinioară”, ce a fost promulgată prin Decret Regal la 30 august 1920. Drept urmare, în ziua de 3 octombrie 1920, în Biserica cu Lună din Oradea, arhimandritul Roman Ciorogariu a fost ales primul episcop al restatornicitei Episcopii a Orăzii Mari.

„Episcopul cu dreapta frântă”

Rămâneau să aibă loc hirotonia și întronizarea noului episcop ales. Din nefericire, atentatul cu bombă din 8 decembrie 1920, din Senatul României, comis de către anarhistul Max Goldstein, a frânt mâna dreaptă a Episcopului ales Roman Ciorogariu, care se afla acolo în calitate de senator de drept. După luni de suferinţă petrecute în Spitalul Colţea din Bucureşti, „episcopul cu dreapta frântă”, cum avea să fie numit, a fost hirotonit arhiereu în ziua de 26 martie 1921.

În prima sa scrisoare pastorală la Învierea Domnului în calitate de nou arhipăstor al Oradiei, Episcopul Roman Ciorogariu face cunoscut păstoriților săi, și prin aceasta tuturor generațiilor ce l-au urmat, evenimentul consacrator al hirotoniei sale în treapta arhieriei: „Oradea a fost cel dintâiu oraş, din Ardeal, pe care l-au onorat cu Înalta Lor prezență Majestatea Sa Regele Ferdinand I şi Regina Maria şi după obiceiul vechilor Domnitori români, ca după fiecare biruinţă să zidească o biserică, ca prinos adus lui Dumnezeu, ocrotitorul oastei creştine, astfel şi gloriosul nostru Rege Ferdinand ne-a declarat că episcopia din Oradea se va reînfiinţa şi cuvântul trup s’a făcut. Congresul naţional-bisericesc din anul trecut a decretat cu mare însufleţire îndeplinirea scaunului episcopesc şi Corpurile legiuitoare române au adus legea de restatornicire a episcopiei din Oradea. În temeiul acestor aşezăminte s’a ţinut cel dintâiu sinod eparhial al Orăzii, care în 3/16 Octomvrie 1920 a onorat pe smerenia mea cu votul său, iar Majestatea Sa întărind această alegere, la 13/26 Martie a.c. m’am învrednicit de Sfântul Dar al Arhieriei, împărtăşit de Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit al Transil­vaniei Nicolae, asistat de Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Gurie al Basarabiei, de Preasfinţiţii Episcopi Ioan al Aradului, Iosif al Caransebeşului şi Vartolomeiu al Râmnicului Noului-Severin, în fiinţa de faţă a Înalt Preasfinţitului Mitropolit Primat Miron, a Înalt Preasfinţitului Mitropolit Pimen al Moldovei, a Înaltului Cler al Sfintei Mitropolii şi a numeroşilor credincioşi, în biserica Sfintei Mitropolii din Bucureşti. Împărtăşit astfel de Sfântul Dar al Arhieriei, Majestatea Sa Regele Ferdinand I s’a îndurat a mă împărtăşi, în Palatul regal şi de învestitura regală, în fiinţa de faţă a Majestăţii Sale: Regina Maria, a Alteţelor Lor Regale: Principesa Maria şi Prinţul Nicolae, a Casei militare şi civile, a Guvernului şi a Înaltului Cler.”

Apreciat de contemporani, Episcopul-ctitor Roman Ciorogariu a rămas, peste vremuri, unul dintre cei mai de seamă ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. În ultimul fragment al testamentului său lăsat posterităţii, răzbate peste veacuri pilduitorul său îndemn: „Zidiţi Biserica în suflete şi clădiţi România nouă pe această Biserică - mamă a naţiunii române. Fiţi buni creştini şi buni români, căci acestea două una sunt. Iată sufletul pe care-l las vouă tuturora moştenire. Prin el doresc să rămân între voi, primiţi-l cu acea iubire cu care eu vi-l transmit, nu ca un cult, ci ca o călăuză pentru cei ce vor să umble pe jos pe urmele lui Hristos”.